x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Românii, grecii și bulgarii, campioni la munca în agricultură

Românii, grecii și bulgarii, campioni la munca în agricultură

17 Sep 2019   •   11:29
Românii, grecii și bulgarii, campioni la munca în agricultură
Sursa foto: Alex Kalina/Getty Images/Hemera

În agricultură, silvicultură şi pescuit, 27 de regiuni diferite din țările est și sud europene au raportat în 2016 un procent de angajaţi de cel puţin trei ori mai ridicat decât media UE de 4,5%, respectiv cinci din şase zone din Bulgaria, opt din 13 regiuni din Grecia, şase zone din Polonia şi cinci din opt regiuni din România, arată datele Oficiului European pentru Statistică (Eurostat).

În anul 2016 existau în UE 232 de milioane de persoane angajate în agricultură, silvicultură şi pescuit; industrie (35,6 milioane; 15,3%); construcţii (14,7 milioane; 6,3%); comerţul cu amănuntul şi engros, activităţi de servicii alimentare şi cazare, comunicaţii şi informaţii (64,4 milioane; 27,7%), servicii financiare şi de asigurări, imobiliare, ştiinţifice şi tehnice, servicii administrative şi de suport (38,1 milioane; 16,4%); şi administraţie publică - apărare; asistenţă socială; educaţie; sănătate - şi alte activităţi: artă, divertisment şi recreere (69,1 milioane; 29,7%).

În industrie, zona de dezvoltare din Vestul României avea o pondere a populaţiei ocupate de aproape trei ori mai ridicată decât media UE de 15,3%, în timp ce în construcţii insula franceză Corsica, urmată de trei regiuni din sudul Marii Britanii, de Malopolskie în Polonia, de Marele Ducat al Luxemburgului şi Burgenland în estul Austriei au toate un procent al populaţiei ocupate în acest sector de cel puţin 50% mai ridicată decât media UE de 6,3%.

La comerţul cu amănuntul şi engros, activităţi de servicii alimentare şi cazare, comunicaţii şi informaţii, şase regiuni sunt destinaţii turistice: Notio Aigaio, Ionia Nisia şi Kriti în Grecia, insulele spaniole Canare şi Baleare şi Algarve în Portugalia, toate având o pondere a populaţiei ocupate în acest sector de cel puţin 50% mai ridicată decât media UE de 27,7%.

În domeniul serviciilor financiare şi de asigurări, imobiliare, ştiinţifice şi tehnice, al serviciilor administrative şi de suport, cele două regiuni care constituie partea veche a Londrei au raportat fiecare o pondere a populaţiei angajate mai mult decât dublă faţă de media UE de 16,4%.

În administraţie publică, artă, divertisment şi recreere, regiuni cum ar fi cele două oraşe autonome spaniole şi departamentele de peste mări ale Franţei au o pondere a populaţiei angajate mai mult decât dublă faţă de media UE de 29,7%.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: agricultura