Jurnalul bursier. Norvegienii se nasc milionari, noi încercăm să devenim

Norvegienii sunt privilegiați. Grație fondului suveran de investiții dezvoltat eficient de-a lungul timpului, acesta are o valoare pe cap de locuitor ce depășește 1,5 milioane de coroane norvegiene.

E drept, exprimat în euro nu mai sună chiar a „nou-născuți de bani gata”, echivalentul acestui „net worth per capita” din naștere fiind aproximativ 150.000 de euro. Nu că ar fi puțin, însă pe parcursul vieții cred că se poate ținti mai sus. Inclusiv de către noi. Inclusiv de către români. Îmi dau seama că poate suna nerealist, dar…la ce mă refer?

         Știam de ceva timp de acest statut pe care îl are fiecare norvegian încă de la naștere, însă mi l-am reamintit și am realizat o nouă perspectivă săptămâna trecută, cu ocazia meciului de fotbal dintre naționala noastră și cea norvegiană. Chiar dacă nu sunteți microbiști, probabil știți că tribunele stadionului nostru național au fost ocupate, în premieră, de copii. Statul nostru nu a pus, deocamdată, mare lucru deoparte pentru tânăra generație, nu i-a făcut pe micuți milionari nici în lei, nici în coroane norvegiene, poate nici măcar în „lei vechi”. Însă au ei oare șanse să devină milionari? Nu în coroane norvegiene, ci chiar în euro. Nu din naștere, ci prin propriile forțe, pe parcursul unei întregi vieți active.

         Avantajul major din punct de vedere financiar și investițional pe care îl are o persoană aflată la început de drum în viața adultă este orizontul de timp. Cu cât acesta este mai îndelungat, cu atât „dobânda compusă” sau „cea de-a opta minune a lumii”, cum mai este ea supranumită, funcționează mai miraculos. Presupunând că viața profesională activă începe cu adevărat în jurul vârstei de 25 de ani și se încheie în jurul vârstei de 65 de ani, putem considera acest orizont de timp fiind, în general, de aproximativ 40 de ani pentru orice persoană obișnuită. 

         În prezent, un român câștigă, în medie, un salariu lunar net de aproximativ 3.100 lei, ceea ce înseamnă, de fapt, un salariu brut de 5.300 lei. Diferența, un procent de peste 40% din câștig, este reținută, vrând-nevrând, de stat. Dacă statului i se direcționează cu prioritate maximă o parte atât de semnificativă din venitul salarial, de regulă fără să fim prea convinși de beneficiile primite la schimb, haideți să presupunem că putem avea voința și determinarea necesare să ne direcționăm și nouă, cu prioritate, un procent ceva mai mic, dar tot destul de semnificativ într-adevăr, de 30% din suma rămasă, adică din salariul net.

         Astfel, dacă din acel salariu mediu net de 3.100 lei s-ar pune deoparte, în fiecare lună, 30% pentru investiții, ar însemna aproximativ 200 euro lună de lună, adică 2.400 euro an de an, timp de 40 de ani. Bine, bine, să zicem că i-am putea economisi, dar cum să-i investim și în ce? De unde să știe o persoană cu o ocupație oarecare în ce să investească și când să mai aibă timpul necesar și pentru asta? Răspunsul este unul destul de simplu și sună, pe scurt, cam așa: în coșuri bine și de-a gata diversificate de business-uri mari. Acestea sunt indicii bursieri, portofolii de acțiuni gata selectate și diversificate ale companiilor listate la bursă.

Fie că vorbim de indicele BET al pieței locale de acțiuni, care are o istorie relativ scurtă, de 22 de ani, sau de indici mai consacrați și cu istorie mult mai bogată, precum indicele american S&P 500, aceștia au demonstrat de-a lungul perioadelor îndelungate că au potențialul de a oferi investitorilor randamente totale (cu reinvestirea dividendelor) de 10% în medie anuală.

Iar acum, pe baza acestor ipoteze de lucru stabilite, haideți să vedem ce se întâmplă cu sumele de 2.400 euro economiste și investite an de an, timp de 40 de ani, la „dobânda compusă” medie de 10% pe an a indicilor bursieri. Fără să mai intrăm în matematica de liceu cu privire la progresiile geometrice, propun să ne uităm direct la „răspunsuri”: la o sumă economisită efectiv de 96.000 euro, „dobânda compusă” mai adaugă un bonus de peste 10 ori mai mare, de aproximativ 966.000 euro, pentru o valoare totală la finalul perioadei de peste 1.062.000 euro. Iată, tânărul nostru suporter român, deși nu din naștere ca omologul său norvegian, poate avea șansa de a fi milionar la pensionare, și nu în coroane norvegiene, ci în euro!

Bineînțeles că, deși uneori spectaculoasă, joacul cu „creionul pe hârtie” este mult mai simplu decât realitatea. Nu e ușor să reușești, mai ales dintr-un salariu mediu încă modest, cum e cel din România, să economisești constant 30%. Bineînțeles că, deși dovedite istoric pe termene lungi, același nivel de randamente nu este neapărat garantat în viitor. Însă nici borna de „milionar” nu este neapărat necesară. Ce cred însă că este important și cu siguranță benefic pentru oricare dintre noi este principiul economisirii (indiferent de procentul pe care ni-l stabilim) și al investirii constante și pe termen lung, pentru a lăsa cea de-a opta minune a lumii, dobânda compusă, să facă minuni și pentru noi.

Avem clienți la Certinvest care au început să le construiască copiilor din timp un astfel de parcurs. Aceștia au înțeles că un astfel de plan inițiat devreme va constitui un avantaj suplimentar pentru momentul în care copiii lor vor ajunge la maturitate. Cu cât numărul anilor în care au fost efectuate investiții până la acel moment este mai mare, cu atât acest avantaj va fi mai consistent.

Vlad-Mircea Ionescu, Administrator de Risc, Certinvest