x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Analiză: Revenirea angajaților în birouri va crește chiriile la nivelul dinaintea pandemiei

Analiză: Revenirea angajaților în birouri va crește chiriile la nivelul dinaintea pandemiei

06 Iul 2021   •   14:02
Analiză: Revenirea angajaților în birouri va crește chiriile la nivelul dinaintea pandemiei

Sfârșitul pandemiei de coronavirus aduce angajații în birouri, ceea ce va duce la creșterea chiriilor la un nivel apropiat de anul 2019, arată analiza realizată de compania de consultanță imobiliară 24REAL.

"Dacă în 2020 clienţii au acţionat mai întâi emoţional, mai ales după ieşirea din starea de urgenţă, şi căutau să optimizeze costurile şi să diminueze suprafeţele închiriate, spre finalul anului 2020 şi începutul lui 2021, clienţii au început, treptat, să-şi reia activitatea la birou, astfel că au venit cereri din partea acestora de creştere a suprafeţelor închiriate. Mai precis, de la începutul acestui an, spaţiile care s-au eliberat odată cu debutul pandemiei au început să se ocupe din nou", se arată în raport.

Însă o tendință de pe piaţa de birouri este închirierea spațiilor pentru perioade mai scurte de timp.

"Imediat după lockdown, piaţa de birouri a reacţionat emoţional: clienţii au încercat să încheie înţelegerile contractuale ce vizau închirierea de spaţii de birouri sau să diminueze costurile cu chiria, însă după câteva luni business-urile s-au stabilizat, temerea a dispărut, iar lucrurile au început să revină, treptat, la normal. O tendinţă observată de noi a fost aceea că au început să fie căutate spaţii de birouri în clădiri tot mai noi, moderne, beneficiind de flexibilitatea proprietarilor în ceea ce priveşte perioadele contractuale mai mici, dar şi cu beneficii suplimentare la semnarea contractelor, cum ar fi, de exemplu, amenajarea spaţiilor sau o perioadă de gratuitate la plata chiriilor", spune Constantin Căpraru, managing partner 24REAL.

Agenţia de consultanţă imobiliară 24REAL este specializată în tranzacţionarea spaţiilor de birouri cu suprafeţe de până în 1.000 mp. Deţine în portofoliu 99% dintre clădirile de birouri moderne din Bucureşti.

×
Subiecte în articol: munca