x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Ministrul Muncii pleacă în Germania să verifice condițiile de muncă ale sezonierilor români

Ministrul Muncii pleacă în Germania să verifice condițiile de muncă ale sezonierilor români

12 Mai 2020   •   11:43
Ministrul Muncii pleacă în Germania să verifice condițiile de muncă ale sezonierilor români

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, va pleca în Germania, în această seară, pentru a verifica condiţiile de muncă a lucrătorilor români.

"Voi pleca personal în Germania. Simt nevoia să verific şi în teren condiţiile de muncă şi să discut cu românii. Nu plec de la premisa că angajatorii germani sunt iresponsabili, după cum nu îi tratez aşa nici pe angajatorii din ţară, despre care PSD ar spune că sunt nişte infractori. Aşa cum am spus tuturor omologilor mei din ţările membre UE în care avem comunităţi de români, mă voi implica în promovarea unei dezbateri europene orientate spre găsirea de soluţii pentru ca, indiferent unde lucrează un cetăţean european, în spaţiul european, să existe o corespondenţă clară între măsurile de protecţie socială şi de siguranţă la locul de muncă", a scris Violeta Alexandru pe Facebook.

Ea a precizat că românii sunt liberi să aleagă țara în care doresc să muncească. 

"Pentru PSD, toţi angajatorii sunt din principiu nişte infractori. Pentru mine, angajatorii oferă locuri de muncă, iar cei care încalcă legea trebuie verificaţi şi sancţionaţi, dacă este cazul. Pentru PSD, statul trebuie să îngrădească dreptul românilor de a munci. Pentru mine, românii nu trebuie împiedicaţi să muncească, asigurându-li-se toate condiţiile legale, inclusiv condiţii de protecţie în această perioadă de pandemie. Pentru PSD, românii nu sunt capabili să îşi citească contractele. Pentru mine, românii sunt capabili, iar celor care au nevoie de sprijin, statul român trebuie să le ofere sprijin gratuit, la cererea acestora. Pentru PSD, românii trebuie forţaţi să rămână în ţară la muncă. Pentru mine, românii trebuie să aibă posibilitatea să aleagă unde doresc să muncească în cadrul UE, iar Statul Român trebuie să dezvolte oferte atractive pentru locurile de muncă din România, astfel încât ei să aibă alternativă şi, în final, să opteze liber", a explicat aceasta.

Totodată, ministrul Muncii le cere muncitorilor români sezonieri, de peste hotare, să nu accepte oferte de muncă fără forme legale. 

"Nu doresc să tratez cu demagogie subiectul plecării românilor la munci sezoniere în străinătate. Nu ascund, nu acopăr nimic, orice sesizare asupra potenţialei încălcări a legii este tratată cu atenţie de mine şi de omologul meu, ministrul Muncii din Germania. Cred în dreptul românilor de a alege unde doresc să muncească în spaţiul UE. Pentru românii a căror muncă o respect, indiferent unde este aceasta desfăşurată, în România sau în străinătate, am un singur mesaj - tot respectul meu pentru munca voastră. Munciţi cu forme legale, niciodată fără forme legale şi aveţi încredere că la prima sesizare legată de o problemă pe care o întâmpinaţi, autorităţile române vor fi implicate cu responsabilitate".


Audierea a avut ca temă modul în care Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale au gestionat deplasarea unor lucrători români în străinătate, în contextul pandemiei de COVID-19, potrivit site-ului Senatului.

×