x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Noile cursuri de reconversie profesională, cu sistem antifraudă

Noile cursuri de reconversie profesională, cu sistem antifraudă

de Diana Scarlat    |    21 Ian 2020   •   11:01
Noile cursuri de reconversie profesională, cu sistem antifraudă

Cursurile de calificare pentru reconversie profesională reprezintă o necesitate pentru cei care nu-și mai pot găsi locuri de muncă în domeniile pentru care s-au format inițial, iar pentru formatori și chiar pentru economia națională sunt o oportunitate. Tocmai de aceea, foarte multe astfel de cursuri au fost finanțate din bani europeni, mai întâi prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU 2007-2013), apoi prin Programul Operațional Capital Uman (POCU). După ce s-au făcut și multe greșeli, astăzi s-a ajuns la o nouă formulă de finanțare, pentru proiecte care asigură încă din faza de implementare angajarea a cel puțin 30% dintre cursanți. Astfel de proiecte se cer acum pentru regiunea minieră Valea Jiului, unde foștii mineri ar putea lucra mai ales în turism. Dar e nevoie de multă atenție, pentru a evita unele capcane ale formării profesionale. 

Apelul de proiecte pentru cursuri de formare profesională în zona Valea Jiului a fost deschis recent, însă firmele specializate pe astfel de proiecte spun că suma alocată de Ministerul Fondurilor Europene (MFE) pe întregul program este foarte mică, respectiv două milioane de euro, în condițiile în care un singur proiect care includea astfel de cursuri se putea ridica la o finanțare totală de cinci milioane de euro.

Totuși, felul în care MFE a gândit noua strategie ia în calcul, din start, atât excluderea posibilităților de fraudă, cât, mai ales, posibilitatea reală de a angaja persoanele formate cu ajutorul cursurilor, iar sumele alocate au fost calculate de la început, în urma unui studiu, pentru un grupțintă de puțin peste 1.500 de persoane. Astfel, vor avea succes doar acele proiecte care vor respecta toate recomandările ministerului, concentrându-se exclusiv pe formarea profesională pentru reintegrare în piața forței de muncă, evitându-se astfel situațiile în care beneficiarii cursurilor au plecat, de mult ori, fără cunoștințe acumulate
și cu diplome pe care nu le-au folosit niciodată.


Problemele armonizării legislației
Cel mai ofertant domeniu pentru care pot fi formați beneficiarii cursurilor în Valea Jiului este Turismul, mai ales pentru că zona este în plină dezvoltare și există nevoia de personal calificat. Pentru a evita eventualele capcane legislative de care s-au lovit alți inițiatori de proiecte, cei care vor să facă astfel de cursuri ar trebui să cunoască foarte bine legislația din Turism. Istoria ultimilor zece ani ne-a arătat că mai multe proiecte mari au eșuat, tocmai pentru că nu s-au luat în calcul, de la început, legile speciale din domeniu.
Un astfel de eșec a creat probleme în lanț, de exemplu, în Delta Dunării, unde a existat, în ultimii 20 de ani, o nevoie foarte mare de ghizi de turism, pe de o parte, și de locuri de muncă, pe de altă parte. Cu bune intenții, unele firme specializate în formarea profesională au creat proiecte și au obținut finanțare din fonduri europene pentru a transforma un număr mare de localnici în ghizi de turism, dar abia la finalul proiectelor s-a constatat că nu s-au respectat prevederile legale speciale pentru ghizii de turism, iar cursurile de scurtă durată, din cadrul proiectelor, nu le-au dat posibilitatea celor astfel formați să poată lucra în domeniu, pentru că un astfel de curs trebuie să dureze cel puțin nouă luni și să respecte anumite criterii stabilite la nivel de industrie.
Probleme legislative sunt și în cazul managerilor din industrie, pentru că nu orice curs de formare este valabil sau recunoscut în domeniul de activitate.


Cele mai facile transformări
Chiar dacă unele meserii sunt mai greu accesibile prin reconversie profesională cu ajutorul unor astfel de cursuri de formare, există încă multe altele foarte ușor de accesat. Tot în Turism, în Valea Jiului se pot forma ospătari, bucătari, cofetari sau patiseri, de care va fi mare nevoie pentru dezvoltarea turismului în această zonă. De asemenea, este nevoie și de monitori de schi, de salvatori montani sau de specialiști în menținerea pârtiilor și a echipamentelor de orice fel, pentru buna funcționare a pârtiilor, pe timp de iarnă. Și de recepționeri va fi nevoie, de cameriste și alte meserii din domenii conexe, pentru care calificările se pot obține, conform legii, prin cursuri acreditate. Mai mult, tocmai pentru că respectă legislația europeană, cei care obțin astfel de diplome de formare profesională pot lucra și în alte țări europene, găsindu-și mult mai ușor locuri de muncă, mai ales dacă pleacă nu doar cu un curs absolvit, ci și cu cel puțin un an de muncă în domeniul pentru care s-au specializat. 

Pentru încurajarea integrării pe piața muncii a cel puţin 30% dintre cursanți, pentru programul-pilot din zona Valea Jiului, guvernul va acorda și o primă de integrare, în valoare de 2.250 de lei pe lună, timp de un an, incluzând un pachet special pentru fiecare meserie, precum echipament de protecție, truse de scule etc.

×