x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Șomaj tehnic se prelungește până la 1 iunie 2020

Șomaj tehnic se prelungește până la 1 iunie 2020

14 Mai 2020   •   11:51
Șomaj tehnic se prelungește până la 1 iunie 2020

Şomajul tehnic continuă până la 1 iunie în aceleaşi condiţii pentru toți salariații care au fost afectaţi de măsurile impuse din cauza pandemiei de coronavirus. După această dată șomajul tehnic se va prelungi doar pentru câteva domenii, a precizat ministrul Muncii, Violeta Alexandru.

Angajatorii pot să beneficieze în continuare de fonduri pe baza unei cereri şi a unei declaraţii pe propria răspundere care să ateste că datele sunt corecte. 
După data de 1 iunie se discută acoperirea a circa 35%-45% din costul salarial pentru o perioadă de 3 luni, în sumă fixă.

Pentru cele două săptămâni din luna martie, sumele pentru şomajul tehnic au fost achitate integral, iar până la sfârşitul lunii mai se vor face toate plăţile pentru aprilie, potrivit ministrului.

Până în prezent au fost suspendate circa 900.000 de contracte de muncă. 

Potrivit cifrelor centralizate de Inspecţia Muncii şi transmise de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, au fost înetate 349.705 de contracte de muncă în perioada 16 martie -13 mai. Dintre acestea, 62.620 sunt din Comerţul cu ridicata şi amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, 61.330 sunt din Industria prelucrătoare, iar 50.713 sunt din Construcţii.

Numărul contractelor de muncă suspendate de la instituirea stării de urgenţă este de 891.091. Dintre acestea, 260.338 de contracte suspendate erau din Industria prelucrătoare, 157.746 din Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, iar 112.952 din Hoteluri şi restaurante.

×
Subiecte în articol: şomaj tehnic