x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Marius Danciu

Omul zilei: Marius Danciu

de Paul Rogojinaru    |    12 Noi 2012   •   00:02
Omul zilei: Marius Danciu
Sursa foto: Agerpres
Halterofil
Practicat încă din vremurile luminoase ale Antichităţii, pe când se luau la întrecere eroii cu zeii, câteodată chiar fiind întrecuţi aceştia din urmă, sportul numit haltere a păstrat aceeaşi caracteristică a forţei fizice, îmbunătăţită doar cu tehnici de ridicare. Sportivii români, antrenaţi în această disciplină, au reputat (şi încă o fac constant) multe succese la întrecerile internaţionale de profil. Astfel, la recent încheiatele Campionate Mondiale de haltere de la Eilat (Israel), sportivul nostru Marius Danciu a cucerit medaliile de argint, la stiul smuls, şi de bronz, la total, în limitele categoriei 94 de kilograme. Danciu a ratat aurul la smuls, unde a ridicat 175 kg, la fel ca polonezul Lukasz Roman Grela, fiindcă a fost mai greu la cântar cu 360 de grame. La aruncat, Danciu s-a clasat pe locul 4, cu 201 kg, devansat de rusul Egor Kilimanov, cu 212 kg, armeanul Vardan Davitian,  cu 212 kg, şi chinezul Wang Junfeng, cu 202 kg. La total însă, halterofilul nostru a terminat pe trei, cucerind medalia de bronz, cu 371 kg, locul întâi fiind adjudecat de rusul Kilimanov, cu 377 kg. Pentru această bună performanţă, pentru cele două medalii aduse României, Jurnalul Naţional îl declară Omul Zilei pe halterofilul Marius Danciu.

×
Subiecte în articol: Marius Danciu haltere