Cum au fost furate în 1918 moaştele Sfântului Dumitru

Ocrotitorul Bucureştilor nu s-a lăsat dus din urbea lui Bucur. Hoţii au găsit, cu greu, drumul spre Giurgiu
Sfântul Dimitrie cel Nou sau Dimitrie Basarabov a intrat în mod special în inima bucureştenilor în anul 1774, când sfintele oseminte au fost aşezate în biserica Mitropoliei. An de an, până în 1926, sfintele moaşte erau scoase din biserică, apoi într-o amplă procesiune religioasă, poporul le urma pe străzile oraşului. 

În februarie 1918, bucureştenii aveau să fie, cu multă amărăciune, martorii unei întâmplări care a stârnit vâlvă şi a pus pe jar întreaga suflare: moaştele Sf. Dimitrie de la Basarabi au fost furate de un grup de soldaţi bulgari. “Episodul” este povestit de Arhimadritul Iuliu Scriban în prefaţa cărţii Ieromonahului Teofil Ionescu “Sfântul Dimitrie cel Nou”. “Era într-o duminică din fevruarie 1918. Mă aflam în slujba Sf. Liturghii, în Paraclisul Seminarului Central, unde pe atunci eram director, făcând slujbă pentru bolnavii şi răniţii noştri din marele război, adăpostiţi pe atunci în şcoala prefăcută în spital, când, veni cineva de la Mitropolie, spunându-mi că Mitropolitul Conon mă cheamă grabnic la Sf. Mitropolie, că bulgarii au furat moaştele Sf. Dumitru. Vestea aceasta fireşte că a zguduit pe toţi, fiindcă noi, atunci, în vremea asupririi străine, nu aveam de ce ne lipi inima decât de puterile credinţei creştineşti (...) Mitropolitul mă chemase să fac plângere în nemţeşte către mareşalul Mackensen, mai-marele oştirilor nemţeşti asupritoare (...) Eu întârziind din pricina slujbei de la seminar şi plângerea trebuia făcută grabnic, s-a nimerit acolo un fotograf, chemat să fotografieze uşile sparte (...) Fotograful ştia nemţeşte şi s-a arătat gata să facă plângerea. Când am venit eu, am găsit-o gata făcută şi n-am avut decât să mă uit într-însa (…) Au urmat pentru noi câteva zile de mare zbucium sufletesc (...)” Scrisoarea Mitropolitului a ajuns prin intermediul Poştei Militare Germane la Giurgiu, la Comandantul militar al judeţului, Generalul Zach.

Furtul Sfintelor Moaşte s-a petrecut la 17 februarie 1918, după ce trecuse de miezul nopţii, pe la ora 2:00. Uşile catedralei au fost sparte de un grup de aproximativ 20 de soldaţi bulgari, “înarmaţi până în dinţi”, iar sicriul cu sfintele relicve a fost ridicat şi urcat în automobilul pe care îl “dosiseră” pe o stradă întunecoasă, din apropierea Mitropoliei. A doua zi, bucureştenii, cu mic, cu mare au năvălit la Mitropolie să vadă ce s-a întâmplat. Femeile, bătrânii şi copiii plângeau cu mare jale că-şi pierduseră singura mângâiere pe care o mai aveau în acele clipe de deznădejde. “Toată ziua de duminică, populaţia Capitalei, foarte surprinsă de vestea cea rea, ce se răspândise ca fulgerul, sute şi mii s-au peregrinat la Sfânta Mitropolie cu întristare generală”, se arată în scrisoarea de mulţumire înaintată de Mitropolitul Conon Mareşalului Mackensen, după găsirea sfintelor relicve. A treia zi s-a primit telegramă de la generalul Zach, în care se spunea că hoţii au fost prinşi.

Sfântul Dumitru nu s-a lăsat dus de la Bucureşti, şi printr-o minune le-a zăpăcit minţile jefuitorilor, care au ocolit Bucureştiul până la ziuă. Când au aflat drumul pe care trebuia să meargă de trei ori li s-a defectat maşina, apoi în cele din urmă au pus moaştele într-o căruţă şi astfel au fost uşor descoperite. Generalul Zach, comandantul militar al judeţului Vlaşca, i-a trimis apoi prefectului judeţului Vlaşca, Moldoveanu, o scrisoare, redactată în limba franceză, prin care îl înştiinţa de găsirea sfintelor moaşte în apropiere de Călugăreni, loc în care, defectându-li-se automobilul, soldaţii bulgari au urcat măreţul sicriu de argint într-o căruţă. “Este meritul aghiotantului meu – nota generalul Zach – d. Rhefeld, că a descoperit acest schimb. Din ordinul meu, Rhefeld a fost trimis într’un automovil cu soldaţi armaţi pe calea Bucureştilor spre a opri hoţii. în dreptul satului Daia, el a găsit căruţa căutată, însoţită de soldaţi bulgari foarte armaţi.

Rhefeld a oprit transportul, care se da drept bagaj al unor ofiţeri bulgari, arătându-le revolverul. Bulgarii s’au supus situaţiunii. Rhefeld a adus sicriul la Giurgiu şi l’a depus la cartierul Generalului Zach, unde a fost păzit de un ofiţer şi soldaţi armaţi până la 19 Fevruarie, în care sicriul a fost dus la Bucureşti cu automobilul, însoţit de o puternică gardă de soldaţi germani”. Cu mare alai, Sfintele relicve au fost aduse la Bucureşti după ce Divizia Administrativă a Capitalei l-a înştiintat pe Mitropolitul Conon că “Sicriul cu Moaştele Sfântului Dimitrie, întors din drumul spre Giurgiu, soseşte astăzi la ora 6:00 p.m.; anume sub gardă militară, şi va fi predat în aceeaşi zi autorităţilor bisericeşti şi civile româneşti din Capitală”. A fost delegată o comisie specială, împreună cu garda civică de onoare care a aşteptat convoiul în dreptul Cimitirului Bellu la ora fixată, apoi sfintele moaşte au fost transportate la Mitropolie.

“Întristarea curând s-a întors într-o bucurie (...) Furii au fost prinşi şi am fost marturi ai alaiului şi ai veseliei cu care Sf. Dumitru a fost adus îndărăt şi aşezat cu cinste la Mitropolie”, nota Arhimandritul Iuliu Scriban. Creştinii s-au înghesuit să se închine la sfintele moaşte. S-au făcut rugăciuni în faţa bisericii, de mulţumire către Dumnezeu, care nu i-a lipsit pe bucureşteni de sfintele relicve. Pe Dealul Mitropoliei, oamenii, precum furnicile, se aşezau în genunchi, mulţumind Domnului. Săptămâni întregi, pelerinajul nu a contenit, de unde se vede că bucureştenii au fost evlavioşi încă din acele vremuri.

Aflarea sfintelor odoare
Cuviosul Părinte Dimitrie s-a născut la sud de Dunăre la începutul veacului al XIII-lea, într-o familie de ţărani din satul Basarabi, aşezat pe râul Lom. Provenind dintr-o familie săracă, păstorea oile ţăranilor pe dealurile din apropiere. într-una din zile a călcat pe un cuib acoperit cu ierburi, strivind puişorii care se aflau în el. Profund mâhnit, şi-a lăsat desculţ, fie vară, fie iarnă, piciorul care zdrobise cuibul. Peste o vreme a decis să îmbrace haina monahală. S-a aşezat într-o peşteră săpată în stânca râului Lom, nu departe de satul Basarabi. Aici a trăit în post şi rugăciune. Cunoscând dinainte ziua morţii sale, s-a întins între două lespezi de piatră unde şi-a dat sufletul lui Dumnezeu. La trei veacuri după moartea Sfântului – o inundaţie a dus apele râului până la peşteră.
Curentul a ridicat lespezile de piatră şi a îngropat trupul rămas nestricat în prundiş. După o sută de ani, Sfântul i-a apărut în vis unei fete grav bolnave, spunându-i să-şi roage părinţii să o ducă pe malul râului ca să-şi găsească tămăduirea. Auzind vestea, o mulţime de oameni în frunte cu clericii de la Episcopie s-au dus la locul indicat. Copila s-a vindecat pe loc, iar trupul Sfântului Dimitrie, luminând ca o comoară, a fost descoperit întreg, strălucind precum aurul. Credincioşii şi preoţii au dus cinstitele moaşte în biserica satului, unde au stat aproape cinci secole. În 1774, în timpul războiului ruso-turc, generalul rus Petru Saltacov, ajuns în Basarabi, a luat sfintele moaşte spre a le duce în Rusia, pentru a nu fi profanate de turci. Le-a lăsat la Bucureşti, la rugămintea boierului Hagi Dimitrie şi a mitropolitului Grigore II al Ţării Româneşti.