Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Au vrut sa traiasca liberi, dar au sfarsit in "Cazanele mortii".
De la Revolutie incoace, ici-colo, in cate un articol sau reportaj de televiziune, se strecura cate o idee despre acest capitol dureros din istoria noastra recenta. Nu mare lucru, astfel incat, dupa 16 ani de democratie si schimbari radicale, Romania nu are habar de adevarata tragedie a trecerilor ilegale de frontiera, pe vremea comunistilor. Si mai ales despre cati dintre romanii care au vrut sa guste libertatea "dincolo" au murit.
A trebuit ca un sarb din Kladovo sa se bata pe la usile notabilitatilor locale, la el, acolo, cu jalba in mana, pentru a se face lumina in acest dosar. E un intelectual, pasionat de istorie, care traieste intr-o localitate de la malul Dunarii. Malul celalalt. Atat de ravnitul mal, pe vremea comunistilor. Malul la care visau sa ajunga, inot, sute de romani. Pentru ca, odata ajunsi acolo, sa indrazneasca sa spere ca vor putea pleca mai departe, in Occident, unde s-o ia de la zero, intr-o lume complet noua, dar libera.
CIMITIRE-FANTOMA. Despre demersurile lui Ranko Jakovljevic, din Kladovo, am aflat tarziu. Trecuse un an de cand acesta facuse apel la autoritatile locale, la conducerea partii sarbe a centralei de la Portile de Fier, ba chiar si la Ambasada Romaniei din Belgrad. N-a primit nici un raspuns, desi nu cerea nimic pentru el. Ci pentru memoria sutelor de romani care, de-a lungul anilor, din 1948 pana in 1989, n-au mai reusit sa ajunga pe malul sarb al Dunarii.
Un an s-a zbatut sa se faca auzit. A scris ambasadei ca la Golubinje si Novi Sip sunt ingropati romani de-ai nostri, desi locurile lor de veci sunt niste movile de pamant, fara cruci si fara forma, izolate, la intrarea in cimitirele acestor localitati. Lor li se spune in popor "Cimitirul celor fara nume". Dar n-a primit raspuns. Autoritatilor locale le-a cerut sa puna mana de la mana si sa ridice un monument, in memoria celor pescuiti din apele inselatoare ale fluviului-granita intre cele doua state, ca sa nu uite generatiile viitoare ce-a insemnat dictatura comunista.
A trecut un an pana ca Jurnalul National sa afle despre demersurile lui si sa porneasca in cautarea locurilor despre care Ranko vorbea in scrisorile lui. Un an in care, poate, se puteau demara cercetarile in vederea identificarii acestor romani. Un an in care medicii legisti care au efectuat autopsiile cadavrelor puteau fi rugati sa-si scoata de sub cheie dosarele cu insemnari.
REPORTAJELE. Patru zile am stat in Serbia-Muntenegru si am incercat sa aflam ce s-a intamplat si cum de am ajuns sa consemnam mai multe decese "din dor de libertate" decat Germania, cu Zidul Berlinului. Pret de cinci zile, reportajul din Serbia, intitulat "Cazanele mortii", a adus cititorilor Jurnalului National si autoritatilor romane informatii pretioase. Am primit la redactie telefoane, scrisori, chiar vizite. Oameni care inca mai spera sa afle ceva despre cei dragi, dati disparuti cu ani in urma, au venit sa ne intrebe cu ce-i putem ajuta. Am publicat o parte dintre povestile lor. Am publicat si povestile rudelor celor care au decedat, incercand sa obtina libertatea, "dincolo". Pastram un dosar cu alte relatari, primite de departe, de la cititori de-ai Jurnalului care au reusit sa treaca granita si sa uite de lagarul comunist. A fost, din punct de vedere jurnalistic, una dintre cele mai bogate experiente din viata unui om de presa.
|
|
