x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Cazul 1393 Cazul 1393 - Verdict: posibila eroare judiciara

Cazul 1393 - Verdict: posibila eroare judiciara

de Valentin Zaschievici    |    Veronica Micu    |    13 Feb 2006   •   00:00
Cazul 1393 - Verdict: posibila eroare judiciara

Ultimul membru al juriului convocat de Jurnalul National, maestrul Eugen Vasiliu, afirma ca ancheta si procesul "Cazului 1393" nu au avut ca scop aflarea adevarului.

Din acest moment, analiza Cazului 1393 ramane la mana specialistilor. Noi am prezentat in prima zi faptele asa cum rezultau din cercetarea penala si din judecata.

Am semnalat neconcordantele, slabiciunile si lipsurile acestui proces, asa cum ne-au fost dictate de bunul-simt si de experienta gazetareasca. In a doua zi v-am relatat probele si indiciile descoperite de noi in ancheta jurnalistica desfasurata pe parcursul a trei luni. Ati cunoscut astfel noi depozitii si probe, care nu au fost administrate pe parcursul judecatii, pentru simplul motiv ca anchetatorii nu s-au obosit sa le caute. Nu erau greu de gasit, de buna seama, atata vreme cat noi, fara experienta si animati doar de pasiune pentru adevar, am facut-o, lipsiti de mijloacele oferite de puterea administrativa si cea judecatoreasca.

Facem o pauza in a va prezenta roadele muncii de gazetari, pentru a va lasa sa cititi interpretarile, analizele si chiar verdictele pe care le-au dat, in acest caz, maestri ai Dreptului Penal. Sunt noua la numar cei carora le-am cerut sa studieze dosarul "Cazului 1393". Raspunsurile lor arata ca, fara a fi platiti, cei noua, foarte bine cotati practicieni, au acordat zile intregi din timpul lor, multa energie si pasiune pentru a da un verdict cat mai corect. Au facut-o din respect pentru ideea si munca noastra, din respect pentru prestigiul Jurnalului National si pentru calitatea cititorilor nostri, din dragoste pentru adevar.

Unii vor spune despre ei: "Au vrut sa-si faca reclama". Ati aflat insa, identitatea tuturor celor noua membri ai juriului si este acum clar pentru oricine ca sunt personalitati care nu mai au de mult nevoie de reclama. Ati observat ca opiniile lor sunt diverse, ca prezinta chiar contradictii. Asta este stiinta Dreptului: o stiinta in care adevarul iese la lumina prin confruntarea argumentelor contrare.

Astazi cititi ultima analiza. Isi da verdictul maestrul Eugen Vasiliu. Maine vom contabiliza opiniile membrilor juriului.

Membrii juriului nu au avut cunostinta de rezultatele investigatiilor noastre jurnalistice. Acestea sunt probe extrajudiciare si in baza lor nu poate fi pronuntata o sentinta. Ei au judecat, asa cum se cuvine, doar pe baza probelor administrate in procesul "Cazului 1393". Titlurile, supratitlurile si intertitlurile apartin redactiei.

AVOCAT VASILIU EUGEN
  • Absolvent al Facultatii de Drept din Bucuresti (cursuri de zi) de la Universitatea Bucuresti in anul 1968
  • 1.01.1970-1.12.1970 - Judecator la Judecatoria Targoviste, jud. Dambovita
  • 1.12.1970-1.08.1974 - Procuror la Procuratura Locala Titu, jud. Dambovita
  • 1.08.1974-16.05.1977 - Procuror la Procuratura Locala Sector 5 Bucuresti
  • 16.05.1977-1.10.1980 - Procuror criminalist la Procuratura Municipiului Bucuresti
  • 1.10.1980-31.12.1984 - Procuror la Procuratura Generala-Serviciul anchete speciale
  • 31.12-1984-1.12.1991 - Procuror criminalist si, dupa Revolutie, procuror-sef adjunct la Procuratura Municipiului Bucuresti
  • 1.02.1991-1.07.1993 - Procuror-sef adjunct la Directia de urmarire penala din Procuratura Generala
  • 1.07.1993-10.04.1996 - Procuror-sef Sectia de urmarire penala si criminalistica din Procuratura Generala
  • 10.04.1996-1.03.1997 - Procuror inspector la Procuratura Generala
  • 1.03.1997 - Demisie, la cerere, din Procuratura Generala si inscrierea in Baroul Bucuresti, ca avocat
  • Activitate stiintifica: in calitate de procuror, a semnat mai multe articole, publicate in reviste de specialitate
  • Activitate profesionala: ca procuror, a efectuat cercetari in 500-600 de cauze, avand ca obiect infractiuni de omor, precum si numeroase cauze de morti suspecte.
  • Dupa studierea materialului pus la dispozitie in dosarul 1393/2000 al Parchetului de pe langa Tribunalul Galati, am ajuns la urmatoarele CONCLUZII:

    Condamnarea inculpatilor poate fi consecinta unei erori judiciare, in conditiile in care atat in faza de urmarire penala, cat si in faza judecarii cauzei au fost incalcate principii de baza ale procesului penal - art. 1, 3, 4, 5, 6 Cod Procedura Penala.

    Consider ca o solutie fireasca, in conformitate cu principiile stabilirii adevarului si prezumtiei de nevinovatie a procesului penal privindu-i pe ENACHE VICU, CHICIOROAGA VASILE si SPANU CATALIN, acuzati de uciderea lui LECHEA ION, era aceea de restituire a cauzei organului de urmarire penala, pentru completarea cercetarilor, in baza art. 333 Cod de Procedura Penala, instantele de judecata aplicand pedepsele inculpatilor, avand in vedere rezonanta sociala a faptei de omor si nu convingerea ca mijloacele de proba administrate dovedesc fara indoiala situatia de fapt retinuta prin rechizitoriu si vinovatia fiecarui inculpat.

    Carente grave ale urmaririi penale

    Hotararile instantelor de judecata - fond, apel si recurs - nu au sanctionat gravele carente ale urmaririi penale, dintre care exemplific urmatoarele:

    - cercetarea sumara si superficiala a locului faptei, procesul-verbal intocmit la 13.12.2000 de catre procurorul desemnat sa efectueze urmarirea penala de la Parchetul de pe langa Tribunalul Galati, savarsind numeroase erori in raport cu regulile clasice ale criminalisticii si dispozitiile art. 129 si 131 Cod Procedura Penala.

    Sub acest aspect relev ca in procesul-verbal nu se face vorbire de participarea la cercetarea la fata locului a medicului legist, desi acesta a fost prezent, asa cum rezulta din raportul medico-legal de necropsie al victimei, activitate care a fost desfasurata de un medic primar legist chiar in aceeasi zi de 13.12.2000 la Dispensarul din comuna Frumusita, judetul Galati.

    De asemenea, in procesul-verbal nu s-au consemnat date importante, ca de exemplu: caracteristicile vremii in care s-a desfasurat cercetarea, ale terenului unde s-a savarsit fapta, descrierea corpurilor delicte. Mai constatam:

    - o incalcare grava a prezumtiei de nevinovatie si a celorlalte principii ale procesului penal mai sus mentionate este demonstrata de imprejurarea ca in ordonanta din 13.12.2000, de efectuare a constatarii medico-legale pentru victima LECHEA ION (47 ani), din comuna Barsesti, sat Negrilesti, judetul Vrancea, se mentioneaza de catre procuror ca din "actele premergatoare" a rezultat ca:

    - "inculpatul" SPANU CATALIN l-a anuntat pe "inculpatul" ENACHE VICU si impreuna au hotarat sa o loveasca pe victima si sa-i sustraga suma de 2 milioane de lei. Cei doi, insotiti de "martorul" HAGIU NELU, au mers dupa victima, pe care au ajuns-o in apropierea punctului "Arteza lui Spore", de pe raza satului Tamaoani, comuna Frumusita, judetul Galati;

    - la fata locului, "inculpatul" CHICIOROAGA VASILE, fara a avea o intelegere prealabila cu ceilalti doi inculpati, a smuls bata din mainile victimei si a lovit-o in zona umerilor. Profitand de intuneric si de faptul ca victima LECHEA ION se afla sub influenta bauturilor alcoolice, "inculpatul" ENACHE VICU s-a apropiat de aceasta si a lovit-o cu pumnul in zona urechii drepte;

    - in continuare, "inculpatul" SPANU CATALIN a lovit victima de doua ori cu pumnii in zona gurii. Ca urmare a loviturilor primite, victima a cazut pe pamant, iar cei "trei inculpati" au continuat sa o loveasca cu pumnii si picioarele. Dupa ce i-au alungat pe inculpatul SPANU CATALIN si "martorul" HAGIU NELU, "inculpatii" ENACHE VICU si CHICIOROAGA VASILE au cautat prin buzunarele de la haine suma de bani. Fiind suparati, intrucat nu au gasit nimic, "inculpatii" ENACHE VICU si CHICIOROAGA VASILE au aruncat victima intr-un canal pentru irigatii, unde au abandonat-o; ulterior, victima a decedat.

    In mod uzual, in ordonanta de efectuare a constatarii medico-legale se redau cateva imprejurari care au condus la necesitatea efectuarii necropsiei, dar in acest caz procurorul LUPARU VIRGIL, chiar la 13.12.2000, avea fixat un "scenariu" in care s-au savarsit faptele, in acest scenariu persoanele implicate - patru - avand deja rolurile procesuale determinate: trei "inculpati" si un "martor", toate aceste amanunte prevestind modul de finalizare al urmaririi penale.

    Din actele si lucrarile dosarului de urmarire penala rezulta ca, la acea data, in 13.12.2000, nu au fost audiati decat: MANOLACHE ION - persoana care il avea angajat pe LECHEA ION la stana; IVASCU DUMITRU - cioban angajat alaturi de Lechea Ion la Manolache Ion.

    Din declaratiile acestor persoane, fara pregatire scolara, rezulta numai ca Lechea Ion obisnuia sa consume alcool, starnind stari conflictuale, si ca nu se cunostea ca ar detine sume mai mari de 200.000 de lei in acea perioada.

    Sustinerea scenariului imaginat

    Fata de cele aratate, sustin ca pe parcursul urmaririi penale efectuate de catre procurorul mentionat, acesta a avut un singur scop, anume cel al sustinerii "scenariului" imaginat de catre anchetatori la 13.12.2000, neinteresandu-l stabilirea adevarului, prin strangerea probelor, atat in acuzare, cat si in apararea persoanelor invinuite si apoi arestate preventiv.

    Din "omisiunile" savarsite de procurorul anchetator arat:

    - persoanelor audiate in perioada 13.12.2000-15.12.2000 in cadrul "actelor premergatoare" li s-au consemnat marturiile de catre anchetator, fara a fi incunostintate ca sunt audiate in calitate de martori, cu consecintele prevazute de lege, pana la 15.12.2000 neexistand probatorii care sa indice autorii faptei a carei victima fusese LECHEA ION si nici mobilul pentru care s-a savarsit fapta;

    - potrivit scenariului imaginat la 13.12.2000 de catre anchetatori, unul din participantii la savarsirea faptei, respectiv HAGIU NELU, apare ca fiind audiat in cauza pentru prima data la 18.12.2000, lui rezervandu-i-se rolul de "martor", intrucat avea 14 ani neimpliniti si, din cauza implicarii sale in actiunile care au precedat moartea lui LECHEA ION, relata ceea ce doreau cei care-l anchetau;

    - la audierea sa nu s-au respectat prevederile legale privitoare la ascultarea ca "martor" a unui minor sub 14 ani, nefiind prezent vreunul din parinti, neatragandu-i-se atentia sa spuna numai adevarul, fiind consemnata insa prezenta unui martor asistent, ROMAN COSTICA, din comuna Frumusita.

    In aceeasi zi de 18.12.2000, lui HAGIU NELU i se consemneaza prin dactilografiere o declaratie pe formular tipizat, declaratia fiind data in prezenta avocatei din oficiu COROBANU STELA, aparatoare din oficiu insa si pentru "proaspetii invinuiti" cu interese contrare, deveniti dupa audiere si arestare preventiva "inculpati", respectiv ENACHE VICU si SPANU CATALIN - audiati in aceeasi zi de 18.12.2000, arestarea lor preventiva si punerea in miscare a actiunii penale fiind sustinute la acel moment numai de declaratia ambigua si cu multe contradictii a "martorului" HAGIU NELU si de "zvonul public" ce isi avea sorgintea tocmai in "scenariul" lansat cu prilejul "cercetarii la fata locului" la 13.12.2000.

    Numeroasele hibe ale anchetei

    Una din carentele grave ale urmaririi penale s-a produs la 18.12.2000, cand, fiind arestati ENACHE VICU si SPANU CATALIN, acestia nu sunt examinati corporal de catre medicul legist (chiar in conditiile in care SPANU CATALIN in declaratia data relateaza ca este lovit la mana, consecinta a loviturilor aplicate victimei!) si nici la domiciliile lor nu sunt efectuate perchezitii pentru identificarea si ridicarea eventualelor obiecte purtatoare de urme ale infractiunii care se cerceta (haine murdare de sange, obiecte apartinand victimei, ca de exemplu briceagul pe care il purta victima si care a "disparut", in conditiile in care SPANU CATALIN a indicat ca CHICIOROAGA VASILE "a smuls de la brau briceagul victimei");

    - desi inculpatii si martorul HAGIU NELU erau audiati pentru prima data la 18.12.2000 si nu existau alte mijloace de proba directe care sa ateste realitatea declaratiilor lor, chiar in aceeasi zi se procedeaza si la "confruntarea" acestora, respectiv confruntari intre ENACHE VICU si SPANU CATALIN, precum si ENACHE VICU si HAGIU NELU, aceste confruntari neavand alt rol tactic decat a-i "fixa" pe fiecare din ei in declaratiile care confirmau "scenariul" din 13.12.2000;

    - o alta omisiune a anchetatorilor priveste neidentificarea si neaudierea martorului LEFTER FANEL;

    - tot ca o omisiune a anchetei desfasurate, mentionez ca, desi existau declaratii in legatura cu participarea activa a lui CHICIOROAGA VASILE, nu se procedeaza la efectuarea vreunei perchezitii la acesta, in conditiile in care briceagul victimei fusese smuls de la brau, iar CHICIOROAGA VASILE se afla in cercetarea organelor de politie din comuna pentru un furt de gaini, fiind cunoscut cu antecedente penale.

    In ziua de 27.12.2000 este audiat CHICIOROAGA VASILE, audierea sa, in prezenta unui aparator din oficiu, relevand ca nu a participat la savarsirea faptei, invinuitul precizand ca la data de 12.12.2000 a stat in domiciliul surorii sale, BALAN ELENA, din Galati, de dimineata pana seara, fiind vazut acolo de catre sotul acesteia, Gica, de fiica lor, Daniela, de vecinele Gina si Camelia, precum si de un anume Sobi, coleg de serviciu al cumnatului. Ca si in cazul celorlalti inculpati, nu s-a procedat la examinarea corporala a lui CHICIOROAGA VASILE, nu s-a efectuat perchezitie acasa ori la locuinta surorii si nu s-au verificat hainele purtate in acea perioada de acesta pentru identificarea unor urme de sange ale victimei, in conditiile in care exista o relatare in sensul ca CHICIOROAGA VASILE cu ENACHE VICU au aruncat victima in canalul de irigatii dupa ce aceasta, fiind lovita, sangera abundent.

    Fara verificarea "alibiului" mentionat in aparare de CHICIOROAGA VASILE, acesta este arestat preventiv, in continuare organele de urmarire penala neprocedand la verificarea directa si nemijlocita a relatarilor martorilor, care confirmau apararea inculpatului, respectiv CIOCAZAN MARIAN, BALAN ELENA, CHICIOROAGA MARANDA, BALAN GHEORGHE, FLOREA GHERGHINA. Astfel au ramas pana in prezent sub semnul intrebarii vizita si internarea lui CHICIOROAGA VASILE la Spitalul "Elena Doamna" din Galati la serviciul psihiatrie;

    - pe tot parcursul urmaririi penale, organele de ancheta nu au folosit inregistrarile video cu prilejul audierii "martorilor", inculpatilor si in timpul confruntarilor, desi majoritatea acestora nu aveau pregatire scolara si nu puteau scrie personal declaratiile.

    Desi ENACHE VICU si CHICIOROAGA VASILE si-au sustinut permanent nevinovatia in ceea ce priveste fapta, consecinta careia LECHEA ION a decedat, iar intre declaratiile lor si cele ale inculpatului SPANU CATALIN si ale martorului HAGIU NELU existau mari deosebiri, contradictii care se cereau lamurite pentru stabilirea exacta a situatiei de fapt, a adevarului, pana la finalizarea cercetarilor in cauza nu s-a efectuat nici o "reconstituire" pentru ca in conditiile prevazute de dispozitiile art. 130, Cod Procedura Penala, sa se verifice realitatea actiunilor retinute ca reflectand adevarul, cu prilejul emiterii rechizitoriului intocmit de catre alt procuror decat cel care a efectuat ancheta in cauza.

    Semnificativ pentru modul in care s-a desfasurat urmarirea penala in cauza, astfel incat nu exista nici un mijloc de proba direct, care sa ateste lovirea si jefuirea victimei de catre fiecare inculpat, este ca din decembrie 2000 pana in iunie 2001 nu s-a administrat nici o expertiza ori constatare criminalistica privind obiectele purtatoare de urme ale faptei. In "schimb", procurorul a dispus testarea la "poligraf" a inculpatilor, in conditii neprocedurale, activitate nesemnificativa pentru stabilirea adevarului.

    Lipseste prezumptia de nevinovatie

    Rechizitoriul intocmit si confirmat de prim-procurorul Parchetului de pe langa Tribunalul Galati cuprinde pe parcursul a patru-cinci pagini "exact" scenariul pe baza caruia s-a desfasurat urmarirea penala de la 13.12.2000, fara a se face trimitere la mijloace de proba, invocandu-se declaratiile contradictorii ale inculpatilor si precizandu-se ca dovada vinovatiei este produsa prin declaratiile inculpatului SPANU CATALIN si ale martorului HAGIU NELU. Rechizitoriul a retinut, desi nu exista nici o dovada ca victima a avut sume de bani asupra sa ori alte bunuri (cu exceptia briceagului, care nu a fost gasit), ca SPANU CATALIN, ENACHE VICU si CHICIOROAGA VASILE s-au inteles sa-i sustraga prin violenta victimei bani ori alte bunuri, pe timp de noapte, astfel ca fapta lor, sub acest aspect, constituie tentativa la infractiunea de talharie, prevazuta de articolele 20-211, alineatele 1 si 2, literele a si d din Codul Penal.

    De asemenea, s-a retinut ca fapta inculpatilor ENACHE VICU si CHICIOROAGA VASILE de a ucide victima, pentru a ascunde infractiunea de talharie, constituie infractiunea de omor deosebit de grav, prevazuta de articolul 174, alineat 1, raportat la articolul 176, alineat 1, litera d, Cod Penal.

    Pentru SPANU CATALIN s-a retinut ca a contribuit moral si material la savarsirea infractiunii de omor, in modalitatea descrisa pentru inculpatii ENACHE VICU si CHICIOROAGA VASILE, fapta sa constituind infractiunea de complicitate la omor deosebit de grav. Apare evident ca lui SPANU CATALIN anchetatorii si autorul rechizitoriului i-au rezervat un rol special, prin neretinerea in sarcina a talhariei.

    In timpul judecarii cauzei, situatia de fapt in care s-a produs lovirea si apoi moartea lui LECHEA ION, respectiv deposedarea acestuia de bunuri ori valori nu a fost elucidata, instanta de fond - desi s-au produs audieri care relevau cel putin echivocul derularii faptelor - nu a dispus efectuarea unei reconstituiri si nu a finalizat verificarea alibiului lui CHICIOROAGA VASILE si nici apararile constante ale inculpatului ENACHE VICU .

    Din actele si lucrarile dosarului de fond rezulta ca nici reprezentantul Ministerului Public in sedinta de judecata nu a staruit in efectuarea tuturor probatoriilor pentru stabilirea adevarului si lamurirea cauzei sub toate aspectele ei, el avand un singur scop, mentinerea acuzarilor si condamnarea inculpatilor.

    Atat instanta de apel, cat si cea de recurs, in conditiile in care inculpatii nu au putut produce noi dovezi pentru atestarea realitatii apararilor lor, au mentinut hotararea instantei de fond, motivarile lor neconvingandu-i pe inculpati si, pe cat se pare, nici pe alte persoane, de faptul ca judecatii sunt autorii infractiunilor pentru care au fost condamnati.

    Apreciez in final ca este posibila existenta unei erori judiciare, cauzate de cercetarile nefinalizate corespunzator de catre organele de urmarire penala, asa cum am aratat pe parcursul analizei mijloacelor de proba administrate in cauza.

    Nefinalizarea pana la stabilirea fara dubiu a situatiei de fapt in care s-a produs infractiunea a carui victima a fost LECHEA ION, prin folosirea tuturor mijloacelor criminalistice - reconstituire etc., a fost repetata si in faza cercetarii judecatoresti, cand judecatorii de la instantele de fond, apel si recurs nu au dat eficienta dreptului la aparare (neverificand staruitor mijloacele de proba invocate de CHICIOROAGA VASILE si mai ales realitatea depozitiei martorului HAGIU NELU, singurul martor ocular, printr-o reconstituire si confruntari cu inculpatii.

    POSIBILA SOLUTIE
    "In aceste conditii, condamnarea inculpatilor ENACHE VICU si CHICIOROAGA VASILE s-a bazat pe mijloace de proba neconvingatoare, iar vinovatia inculpatilor nu a fost mai presus de orice dubiu (indoiala), impunandu-se restituirea cauzei la organul de urmarire penala pentru completarea cercetarilor, mai ales ca pentru SPANU CATALIN schimbarea calificarii juridice intr-o infractiune gratiabila apare ca o gratificatie pentru acuzarea celorlalti doi inculpati. In prezent, in masura in care se produc acte noi, necunoscute la momentul judecarii cauzei, se poate folosi calea extraordinara de desfiintare a hotararilor judecatoresti, «revizuirea», intrucat in cazul crimelor pentru care nu s-au administrat probatorii de certitudine rezultate din examinarea corpurilor delicte si expertizei criminalistice oricand se pot produce reveniri ale marturiilor persoanelor implicate ca martori, iar inculpatii pot indica situatii, de fapt, necunoscute initial care, fiind dovedite, impun admiterea revizuirii"

    RECURS
    Reintroducerea recursului in anulare, desi ea pare necesara in cauze cu asemenea efecte juridice, nu se justifica in raport de normele europene si de modificarea relativ recenta a legii romanesti, impunandu-se ca judecatorii sa nu manifeste celeritate in solutionarea cauzelor, in detrimentul principiilor de baza ale procesului penal - stabilirea adevarului, prezumtia de nevinovatie, impartialitate si echitate, pentru ca legea procesual penala le pune la dispozitie si mijloacele pentru inlaturarea carentelor de la "urmarirea penala" prin dispunerea "restituirii cauzei aceluiasi organ de urmarire penala" pentru completarea cercetarilor.

    Sigur ca, in ceea ce priveste organele de urmarire penala, calificarea criminalistica a acestora si folosirea tuturor mijloacelor pentru identificarea, ridicarea si examinarea corpurilor delicte raman un deziderat permanent in conditiile in care exista mijlocele materiale care sa le permita solutionarea temeinica si legala a cauzelor incredintate.
    ×