Pe ramasitele vechii statiuni Ocnele Mari au mai ramas acum doar doua stranduri numite chiar Ocnele Mari si Ocnita. Pe langa cele doua stranduri, ocnenii au mai ramas si cu povestile locului. Una dintre ele este cea a haiducului Miu.

Strandurile din Ocne apartin amandoua aceluiasi "patron" bucurestean care a inchiriat de la o alta firma. In ziua cand i-am trecut pragul, apa potabila de la dusuri si grupurile sanitare erau oprite. Firma proprietara avea datorii catre autoritatile locale de 1,5 miliarde de lei. Si ca sa oblige patronul sa-si plateasca darile, primaria oprise apa. Din acelasi motiv, la strandul de la Ocne, in loc sa fim primiti cu un calduros "Bine ati venit!", la poarta ne-a intampinat un afis pe care scrie: "Nu curge apa la dusuri".

PEISAJ DEZOLANT. Pe langa cele doua bazine cu apa tamaduitoare, strandul mai este accesorizat cu vreo 20 de casute din lemn, cateva locuite, altele lasate in paragina, cu podelele inundate, dar cu usile deschise primitor. In una din ele sunt chiar semne ca cineva a locuit-o. Trebuie sa fii nebun sau disperat sa inchiriezi o casuta cu "picioarele" in apa. Baza de tratament este inchisa si paraginita. In apa se zbenguie cativa copii si cativa adulti se trateaza si in apa sarata. Nu sunt mai mult de 100 de persoane in total. Peisajul este putin deprimant. In plata biletului de intrare, 25.000 de lei, sunt incluse si manelele ce tipa de te asurzesc. Repertoriul este adus intentionat pe CD-uri pirat, probabil, din piata de la Berceni. Se simte "mana" de bucurestean.

RECLAMATII. Mergem sa vedem casutele. Suntem intampinati de o explozie de reclamatii. Turistii ne trag de maneca. "Sunteti de la Valcea, de la ziar?", ne intreaba o doamna directoare de scoala din Caracal. Pe bune! Se lumineaza la fata cand ii spunem ca suntem de la Bucuresti, de la Jurnalul National. Simte nevoia sa-si verse naduful. "Pentru ce platim 200.000 de lei pe casuta? Suntem foarte nemultumiti. Vin aici de 10 ani sa ma tratez pentru astm. Inainte era apa calda la dus. Va spun din suflet. Mi-e foarte greu sa mai stau. Ma chinui cu sticlele, cate 6 litri o data, ma duc la fantana sa iau apa. Am stat cinci zile, nu mai stau, daca mai stau, ma imbolnavesc. Asta e nesimtire. Nu avem conditii minime, nu avem chiuvete. Voiam sa mai stau, dar fac hepatita, nu avem nici toaleta, nici apa. Au mai plecat si altii", spune indignata femeia aratandu-ne in fata usii bagajele facute gata si ele sa-si ia zborul dintr-un loc atat de insalubru. "Un domn care a stat langa noi a plecat cu sarea pe el. A zis ca nu mai vine niciodata. Aici era mai frumos, veneam mai ales pentru ca era liniste", varsa doamna directoare ultimul venin.

RELAXARE. In miezul verii merge o balaceala

"IESITI AFARA". Dincolo, la strandul Ocnita, dam nas in nas cu patronul. Tinerel, cu privirea albastra, dura, de otel, cu lant de aur gros de-un deget la gat, cu bustul gol si bronzat, domnul respectiv ne primeste cu un prietenos "Am auzit ca dincolo ati intrat asa, fara sa cereti voie". Dupa cateva negocieri mai lasa el, mai lasam si noi, lantul de aur se destinde pe ceafa, ne lasa sa intram. Nu inainte de a ne avertiza:"Aveti grija ce scrieti!" Pentru ca nu curgea apa la dusuri, patronul s-a hotarat sa fie marinimos si sa lase lumea sa se scalde in strandul lui pe degeaba. Bazinele sunt putin mai animate decat in celalalt strand, ceva mai multa lume. Lipsesc insa manelele. Patronul nu ne scapa din ochi. Incercam sa incropim un dialog. Cum merg afacerile, cat platiti chirie, cat profit aveti. Pana aici ne-a fost. Tanarul cu privirea azurie ia foc. "Are mama bani, nu scot nimic de aici, ce, vreti sa va spun ce afaceri are mama la Bucuresti? Aici platesc 5.000 de euro chirie pe luna si nu scot nimic. Tineti cu primarul? De ce ne-a oprit apa? Eu sunt chirias. Ce vina am eu ca nu a platit proprietarul taxele la primarie? Ia iesiti afara". Si asa s-a incheiat si vizita noastra. Am iesit din strandul lui ca atunci cand a ridicat vocea in jurul lui se mai stransesera vreo patru "micuti", ca si el de fiorosi. Imediat mi-au rasunat in urechi vorbele pline de mandrie ale primarului: "Ocnele Mari are si ea o Caciulata, asa cum are Calimanestiul, iar aceasta se numeste Ocnita". Probabil avea.

Legendele nescrise de la Ocnele Mari

FAG. Miu haiducu’ si-a ales cel mai bun loc pentru a se ascunde

Toata lumea din zona stie ce au insemnat candva Lacul Doamnei, Evantaiul (din tuf cretacic), Lacul Covaii, ramasitele Buridavei, fantana de 2.000 de ani, Coloana din olane, fagul lui Miu. Fiecare avea povestea ei, fiecare dintre ele reprezenta un loc pe care turistii care treceau prin statiune nu l-ar fi ratat in ruptul capului. Oamenilor nu le-a pasat insa prea mult de ele, iar natura si le-a luat inapoi. Din unele au ramas doar povestile. Pe langa Lacul Doamnei a trecut sotia domnitorului Brancoveanu, care mergea sa plateasca muncitorii de la manastirea Horezu, cu un car incarcat cu butoaie de bani. In timp ce trecea pe langa lac i-a cazut un butoi de bani in el. Nu l-a mai putut gasi nimeni. Astfel si-a capatat Lacul Doamnei numele care l-a consacrat.

BURIDAVA. La inceputul anilor ’60 un profesor din localitate a descoperit intamplator, in gradina sa niste vase din lut ars. Sapaturile au dat la iveala o cetate dacica veche de peste 2.000 de ani, denumita Buridava. In zona Buridavei au fost descoperite diferite obiecte cu valoare arheologica: ulcioare, cesti si blide din lut ars, un mare depozit subteran de cereale construit in tuful calcaros al dealului, arme, aplice si podoabe de luptatori. Descoperirea cea mai importanta o reprezinta o ceramica cu inscriptia "BUR", care ar putea avea legatura cu numele Buridava sau chiar cu Burebista. Acum cetatea dacica a disparut intr-un sant uitat de lume, zona fiind lasata in paragina.

Cea mai fascinanta poveste insa este aceea a Fagului lui Miu si cel mai frumos dintre toti localnicii ne-a povestit-o nea Matei, invatatorul pensionar de la Ocnele Mari.

HAIDUCUL. "Despre Miu haiducu’ se stie ca era fiul unui pandur de-al lui Tudor. El iesea la pradat la drumul mare in targurile de la Horezu, la Muiereasca si la crasma lui Ilie Chioru. Dupa ce dadea lovitura, venea la fag si se ascundea in scorbura scobita in trunchiul lui. Miu nu a avut niciodata o echipa cu care sa dea lovituri, sau prieteni. Lua doi-trei tarani din sat, nu-i alegea mereu pe aceiasi, dadea lovitura, dupa care impartea banii si-i lasa sa se duca la casele lor. El se ducea si se ascundea in fag. Fagul exista si acum. Este foarte bine ascuns, intr-o padurice. Inainte sa ajungi acolo, trebuie sa cobori o vale destul de abrupta. S-a orientat bine Miu. Intr-o vale, intr-o padurice. S-a pastrat si scorbura intacta dar oricat de mult am cautat prin ea nu am mai gasit nimic din prada lui Miu.

PENITENCIARUL

"In acest loc s-a aflat Penitenciarul Ocnele Mari (Ocnita), unde au fost intemnitati in timpul regimului burghezo-mosieresc militanti de seama ai miscarii revolutionare din tara noastra. Demolat 1964-1965". Doar o inscriptie. Atat a mai ramas din unul dintre cele mai dure centre de detentie ale tarii. Invatatorul pensionar Matei Gheorghe a prins acele vremuri. Are 73 de ani. Isi aminteste ca Gheorghiu-Dej a fost intemnitat la Ocnita, intre anii 1939-1943. "Minerii il iubeau, purtau poza lui in portofel. Lucra ca ciocanas in mina iar minerii si satenii se duceau si ii aduceau de toate". "Nu l-am admirat pe Ceausescu", continua nea Matei. "L-am cunoscut pe ta’su, Andruta Ceausescu, am dat mana cu el in gara la Ramnic in 1981, era beat mort, se ducea la statiune la Olanesti. Beat fiind s-a apucat sa dea mana cu toti cei din gara si sa-l injure pe Ceausescu: «Fir-ar al dracu’ cu ma-sa care l-a facut», il injura Andruta pe fi’su, pe Nicolae Ceausescu. L-a luat politia imediat pentru ca nu l-a recunoscut. A venit Ceausescu val-vartej, dati-i, ba, drumu’ ca ala e tata si duceti-l la Olanesti", le-ar fi zis Ceausescu militienilor.