Rămâi sau pleci?

Cu aproape o lună în urmă citeam nişte articole din Jurnalul Naţional. Subiectul era dezvoltat pe marginea unor întrebări. "Ne-am născut în locul potrivit?", "De ce aţi rămâne în România?", "De ce aţi pleca?". Subiectul m-a determinat să încerc şi eu o perspectivă....

De născut, m-am născut acolo unde a fost mama la momentul cu pricina. Nu cred că am avut de ales, de comentat şi cu atât mai puţin de a fi capabil să influenţez cu ceva acest lucru. Prin urmare treaba cu locul am rezolvat-o. Eu aş înlocui prima întrebare cu alta: "M-am născut în momentul potrivit?". Păi diferenţa este că dacă eram în floarea vârstei şi luptam să scap ţara de turci sau tătari, ştiam de ce lupt. Acum am ceva dubii în această privinţă. Nu prea ştiu nici cu cine lupt şi nici de ce lupt.

De fapt, nici nu ştiu dacă lupt cu adevărat şi atunci mă întreb eu dacă mai merită să lupt. După un astfel de mirobolant exerciţiu de gândire, trec la celelalte două întrebări.
Consider că am colindat puţin prin lume până acum. Şi nu ca simplu turist amator de poze, magneţi de frigider şi acadele pe băţ. Am mers să învăţ şi să mă dezvolt, să mă formez şi să îmi lărgesc "orizontul". Am mers din curiozitate şi din avânt tineresc. Şi nu ştiu cum şi de ce, de fiecare dată m-am întors acasă. Acasă înseamnă Braşov şi nu cred că alt oraş din România ar putea să îl "înlocuiască". Nu mi-am pus niciodată întrebarea "De ce m-am întors?". Pur şi simplu era aşa cum respiram, cum beam apa din Scheii Braşovului şi cum mă plimbam pe străzile pietruite din cartierele istorice din oraş.

Cred că fiecare om ar trebui să aibă un criteriu de valori. Şi cred că ar trebui să îl respecte într-un procent cât mai mare. Totul începe cu respectul de sine. Inclusiv decăderea ta ca om.
Analizând criteriul meu de valori, am constatat că în el sunt multe lucruri care se leagă de ţara asta, de oamenii ăştia. Pentru a pleca, trebuie să îmi fragmentez valorile, să le reneg pe unele, să le pun pe o treaptă inferioară pe altele. Deocamdată nu sunt în stare să fac acest lucru.
Dar...

Apa din Scheii Braşovului nu mai curge la fântâna Sfânta Treime. Au oprit-o. Cică e toxică. Pavajele vechi din piatră cubică, care dădeau o parte din farmecul vieţii în cartierele vechi ale oraşului au fost înlocuite cu asfalt. Mult asfalt.
În fiecare an alt asfalt. Uneori de două ori pe an. Tot asfalt. Aerul curat din Braşov îl mai găseşti prin câteva colţuri unde betonul nu a pus încă stăpânire. Cu toate că Braşovul este pentru mine cel mai frumos oraş, viaţa de zi cu zi din România atacă valorile bunului simţ într-un mod atât de constant şi de violent încât am momente în care încep să pun în balanţă propriile valori. Să văd care dintre ele cântăresc mai mult decât celelalte.

Cu alte cuvinte, îmi asmut valorile mele contra valorilor mele. Asta înseamnă lupta internă. Iar eu cred că pot câştiga orice luptă, mai puţin cea cu mine. Nu ai cum să câştigi lupta cu tine. Mai mult, cred că sunt un luptător şi cedez foarte greu atunci când cred în ceva. În cineva nu cred şi nu am crezut niciodată.
Concluzionând, rămân în România datorită criteriului meu de valori şi aş pleca şi mâine de aici tot datorită acestuia. Nu este de blamat nimeni care pleacă sau care rămâne. De condamnat sunt însă acei oameni care folosesc puterea fără a avea minimul criteriu de valori.

Simt nevoia să menţionez că hoţia, incompetenţa, înşelătoria, nesimţirea şi altele din această familie nu sunt valori. Fac parte din categoria nonvalori şi definesc mare parte din clasa puterii în România. Apropo, aţi văzut pe vreunul din această categorie să vrea să plece din România pentru că "o duce rău"?...