Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Există o dată anume cănd peste tot in curţile oamenilor ard focuri cu vălvătaie şi cănd de pretutindeni se aud grohăituri inecate de porc injunghiat. Este ziua de Ignat, sărbătoarea insăngerată. Colindul şi mersul cu Steaua intregesc tradiţia Crăciunului. Văzute prin ochi de copil, toate capătă insă o altă... coloratură.
Există o dată anume cănd peste tot in curţile oamenilor ard focuri cu vălvătaie şi cănd de pretutindeni se aud grohăituri inecate de porc injunghiat. Este ziua de Ignat, sărbătoarea insăngerată. Colindul şi mersul cu Steaua intregesc tradiţia Crăciunului. Văzute prin ochi de copil, toate capătă insă o altă... coloratură.
Văjăind in rafale, văntul ostenea noianul de fulgi, făcăndu-i să simtă atingerea pămăntului ca o blăndă binecuvăntare. Parcă se trăsese oblonul cerului şi toţi pomii infloriţi ai inalturilor se porniseră să viscolească, purificănd cu albă inocenţă locul unde avea să se nască Fiul Domnului. In fiecare an, din moşi-strămoşi, familia Deaconu Dumitru din satul Bircii, comuna Negreni, judeţul Olt, tăia de Ignat porcul aşa cum moştenise. Conform normelor europene, poate era ultimul an cănd mai practica acest ritual străvechi. Printre picioarele celor mari, o mogăldeaţă cu ochi vioi, Neluţu, trăgea cu urechea la discuţiile ce se purtau pe tema tăierii de a doua zi a porcului. Era seara dinaintea Ignatului. Şi anul trecut tăiaseră un grăsun, insă mamă-sa nu-l lăsase să iasă afară, zicăndu-i că e prea mic ca să stea la părlirea acestuia. Acum mai crescuse, fiindcă plecase pe 10 ani. Era băiat mare, ziceau ai casei. Din bucătărie, mama se mai auzea robotind, după ce toată ziua spălase şi rănduise o mulţime de vase mai mari sau mai mici şi după ce dăduse la ascuţit cuţitul de la maşina de tocat carnea. Tata nu muncise prea mult, vorbise doar un ceas cu trei vecini care, după ce terminaseră de băut două ibrice cu ţuică, plecaseră, ameninţăndu-l: "Păi, măine dimineaţă, vecine!". In pat fiind, inchise ochii şi zămbi. Crăiasa Zăpezii il sărută pe frunte, ii acoperi ochii şi inima să nu-i intre cioburi din oglinda fermecată, il urcă in sania trasă de reni şi-l puse pe Moş Crivăţ să măie. Afară se răsuceau fulgii, urgisind intinderile albe de dincolo de sat, sporind pe infundate troienele. Era "vai de cal şi călăreţ", vorba lui Alecsandri.
ZIUA CUŢITELOR LUNGI. Se trezi cu larmă şi zarvă mare. "Ţine-l bine de răt, că acuâ ne scapă!" Prin fereastră ii văzu pe vecini şi pe tata cum se luptă cu Ghiţă. Acesta căzuse la pămănt şi se smucea, incercănd să se ridice. Numai că o sărmă groasă il trăgea de răt, iar o alta, legată de un picior din spate il ţintuia locului. Tata il incălecase de-a binelea. Se imbrăcă intr-o clipită şi ieşi pe uşă. Nu mai viscolea, ningea rar, cu fulgi mari, ca-n povestea Albei-ca-Zăpada. "Dă-mi cuţitul!", zise tata, şi un vecin ii intinse un cuţit căt o sabie de lung. Un altul trase de sărma ce ţinea rătul porcului in sus, intinzăndu-i gătul. Cu poftă, măna tatei infipse cuţitul. Ghiţă grohăi subţire, cum n-o mai făcuse niciodată, şi zvăcni din picioare. "Ţineţi-l bine, să nu ne scape!", strigă unul, şi cuţitul se mai infipse incă o dată. Porcul grohăia din ce in ce mai greu, in timp ce cuţitul se răsucea vărtos in rana deschisă. Mama veni repede cu un lighean şi cu un făraş cu tămăie aprinsă. Smalţul vasului fu dintr-o dată colorat cu săngele jertfei. Işi puse măinile la ochi. Din gura legată cu sărmă se imprăştiau aburi calzi. Poate-i ieşea sufletul.
PÃ...RLITUL. De peste tot, din sat, se auzeau ţipetele morţii. "Daţi foc la paie!", zise tata, şi "rugul" incepu să ardă. Cu picioarele in sus, pielea şi părul incepuseră să sfărăie. Cu mişcări atente, de cunoscător, un vecin reacoperea cu paie fiecare parte arsă. Focul creştea in inălţime, topind zăpada de pe crengile uscate ale pomilor din jur. Pentru frăgezirea şoriciului l-au părlit apoi cu butelia. Mirosea a carne arsă, umplănd văzduhurile. După ce l-au părlit, l-au urcat pe o masă, pregătindu-l pentru tranşare. Din Ghiţă nu mai rămăsese decăt un stărv carbonizat. Au inceput să-l răzuiască şi să-l spele cu apă clocotită. Apoi, cuţite ascuţite, bisturie improvizate incepură să-l secţioneze. "Ia apropie-te, cioflingarule!", zise un vecin, şi copilul se execută, venind cu inima strănsă. Un deget muiat in sănge se opri pe frunte, pe barbă şi pe cei doi obraji, sugerănd semnul crucii şi impodobindu-i faţa cu insemnele păgăne, cum citise el in Winetou. "Pupă Crăciunul!", mai zise unul, şi copilul se aplecă şi pupă un semn tăiat pe ceafa porcului. Ii tăiară o bucată dintr-o ureche, o sărară şi i-o dădură s-o morfolească. Din Ghiţă nu mai era acum decăt o masă de carne ciopărţită.
POMANA PORCULUI. Pe plită sfărăia un ceaun cu carne proaspătă. Alături se invărtea o mămăligă, iar dintr-un ibric ieşeau aburi de la ţuica piperată. "Poftiţi la masă, oameni buni!" Şi ca nişte "oameni buni" care tocmai injunghiaseră şi ciopărţiseră, bărbaţii, scoţăndu-şi căciulile, intrară in casă. "Hai să luăm o ţuică, c-a fost an bun", zise tata şi toţi ciocniră pentru prosperitate. In străchinile largi, carnea friptă aburea lăngă mămăliga tăiată cu aţa. "Doamne ajută!" Băură ţuica, işi mai puseră o dată şi incepură să infulece. Peste copaia cu carne lăsată afară ningea incet. "Săracuâ Ghiţă...", işi zise copilul, şi două lacrimi, ca două perle albe, i se iviră la colţul ochilor. Din ceruri fulgii cădeau incet, ca o blăndă purificare peste jertfa păgănă. Se scuturau, cu căntec, toţi merii Raiului: "Trei crai de la răsărit/Spre steaua călătorit..."
Văjăind in rafale, văntul ostenea noianul de fulgi, făcăndu-i să simtă atingerea pămăntului ca o blăndă binecuvăntare. Parcă se trăsese oblonul cerului şi toţi pomii infloriţi ai inalturilor se porniseră să viscolească, purificănd cu albă inocenţă locul unde avea să se nască Fiul Domnului. In fiecare an, din moşi-strămoşi, familia Deaconu Dumitru din satul Bircii, comuna Negreni, judeţul Olt, tăia de Ignat porcul aşa cum moştenise. Conform normelor europene, poate era ultimul an cănd mai practica acest ritual străvechi. Printre picioarele celor mari, o mogăldeaţă cu ochi vioi, Neluţu, trăgea cu urechea la discuţiile ce se purtau pe tema tăierii de a doua zi a porcului. Era seara dinaintea Ignatului. Şi anul trecut tăiaseră un grăsun, insă mamă-sa nu-l lăsase să iasă afară, zicăndu-i că e prea mic ca să stea la părlirea acestuia. Acum mai crescuse, fiindcă plecase pe 10 ani. Era băiat mare, ziceau ai casei. Din bucătărie, mama se mai auzea robotind, după ce toată ziua spălase şi rănduise o mulţime de vase mai mari sau mai mici şi după ce dăduse la ascuţit cuţitul de la maşina de tocat carnea. Tata nu muncise prea mult, vorbise doar un ceas cu trei vecini care, după ce terminaseră de băut două ibrice cu ţuică, plecaseră, ameninţăndu-l: "Păi, măine dimineaţă, vecine!". In pat fiind, inchise ochii şi zămbi. Crăiasa Zăpezii il sărută pe frunte, ii acoperi ochii şi inima să nu-i intre cioburi din oglinda fermecată, il urcă in sania trasă de reni şi-l puse pe Moş Crivăţ să măie. Afară se răsuceau fulgii, urgisind intinderile albe de dincolo de sat, sporind pe infundate troienele. Era "vai de cal şi călăreţ", vorba lui Alecsandri.
ZIUA CUŢITELOR LUNGI. Se trezi cu larmă şi zarvă mare. "Ţine-l bine de răt, că acuâ ne scapă!" Prin fereastră ii văzu pe vecini şi pe tata cum se luptă cu Ghiţă. Acesta căzuse la pămănt şi se smucea, incercănd să se ridice. Numai că o sărmă groasă il trăgea de răt, iar o alta, legată de un picior din spate il ţintuia locului. Tata il incălecase de-a binelea. Se imbrăcă intr-o clipită şi ieşi pe uşă. Nu mai viscolea, ningea rar, cu fulgi mari, ca-n povestea Albei-ca-Zăpada. "Dă-mi cuţitul!", zise tata, şi un vecin ii intinse un cuţit căt o sabie de lung. Un altul trase de sărma ce ţinea rătul porcului in sus, intinzăndu-i gătul. Cu poftă, măna tatei infipse cuţitul. Ghiţă grohăi subţire, cum n-o mai făcuse niciodată, şi zvăcni din picioare. "Ţineţi-l bine, să nu ne scape!", strigă unul, şi cuţitul se mai infipse incă o dată. Porcul grohăia din ce in ce mai greu, in timp ce cuţitul se răsucea vărtos in rana deschisă. Mama veni repede cu un lighean şi cu un făraş cu tămăie aprinsă. Smalţul vasului fu dintr-o dată colorat cu săngele jertfei. Işi puse măinile la ochi. Din gura legată cu sărmă se imprăştiau aburi calzi. Poate-i ieşea sufletul.
PÃ...RLITUL. De peste tot, din sat, se auzeau ţipetele morţii. "Daţi foc la paie!", zise tata, şi "rugul" incepu să ardă. Cu picioarele in sus, pielea şi părul incepuseră să sfărăie. Cu mişcări atente, de cunoscător, un vecin reacoperea cu paie fiecare parte arsă. Focul creştea in inălţime, topind zăpada de pe crengile uscate ale pomilor din jur. Pentru frăgezirea şoriciului l-au părlit apoi cu butelia. Mirosea a carne arsă, umplănd văzduhurile. După ce l-au părlit, l-au urcat pe o masă, pregătindu-l pentru tranşare. Din Ghiţă nu mai rămăsese decăt un stărv carbonizat. Au inceput să-l răzuiască şi să-l spele cu apă clocotită. Apoi, cuţite ascuţite, bisturie improvizate incepură să-l secţioneze. "Ia apropie-te, cioflingarule!", zise un vecin, şi copilul se execută, venind cu inima strănsă. Un deget muiat in sănge se opri pe frunte, pe barbă şi pe cei doi obraji, sugerănd semnul crucii şi impodobindu-i faţa cu insemnele păgăne, cum citise el in Winetou. "Pupă Crăciunul!", mai zise unul, şi copilul se aplecă şi pupă un semn tăiat pe ceafa porcului. Ii tăiară o bucată dintr-o ureche, o sărară şi i-o dădură s-o morfolească. Din Ghiţă nu mai era acum decăt o masă de carne ciopărţită.
POMANA PORCULUI. Pe plită sfărăia un ceaun cu carne proaspătă. Alături se invărtea o mămăligă, iar dintr-un ibric ieşeau aburi de la ţuica piperată. "Poftiţi la masă, oameni buni!" Şi ca nişte "oameni buni" care tocmai injunghiaseră şi ciopărţiseră, bărbaţii, scoţăndu-şi căciulile, intrară in casă. "Hai să luăm o ţuică, c-a fost an bun", zise tata şi toţi ciocniră pentru prosperitate. In străchinile largi, carnea friptă aburea lăngă mămăliga tăiată cu aţa. "Doamne ajută!" Băură ţuica, işi mai puseră o dată şi incepură să infulece. Peste copaia cu carne lăsată afară ningea incet. "Săracuâ Ghiţă...", işi zise copilul, şi două lacrimi, ca două perle albe, i se iviră la colţul ochilor. Din ceruri fulgii cădeau incet, ca o blăndă purificare peste jertfa păgănă. Se scuturau, cu căntec, toţi merii Raiului: "Trei crai de la răsărit/Spre steaua călătorit..."
Tradiţii de Ajun
Oltenia păstrează urme evidente ale ritului funerar de incinerare al geto-dacilor a Anului Vechi şi renaşterii Anului Nou: scormonitul in focul gazdei cu colinda (băţul purtat de colindători); obligativitatea, in unele sate, ca piţărăii colindători să arunce in focul aprins al gazdei colindate surcele de lemn, o creangă de pom, paie; privegherea focului in noaptea de Crăciun şi altele. La colindat se spunea că mergi cu Moş Ajunul sau cu "bolindeţii". Data colindului era in noaptea de Ajun. Participau copii (băieţi şi fete), flăcăi, bărbaţi de curănd insuraţi. Cu toţii formau o ceată şi mergeau impreună. Copii mergeau din casă in casă numai in satul lor. Incepeau să cănte in curte şi cine voia ii chema şi in casă. Ca daruri se dădeau bani (crăiţari), nuci, mere, colaci (colindeţi sau bolindeţi), băutură pentru cei mari. In prima zi de Crăciun, de cu zori, se pleca cu Steaua. Numai copiii umblau cu Steaua "căte 2-4 copii pănă la 13 ani". Cel care străngea banii era conducătorul. Colindătorii purtau stea cu panglici şi hărtie lucioasă. Erau imbrăcaţi in costume populare, mai in vechime, astăzi insă poartă haine obişnuite. Căntau intăi la fereastră, şi cine dorea ii poftea şi in casă. De regulă, la colindatul cu Steaua se dau bani.
Steaua
Ninge naiv ca-n paginile desenate ale unui abecedar răsfoit cu mirarea copilăriei. Cad stele albe din cerul plumburiu al ingerilor. Parcă s-au scuturat toţi merii raiului şi parcă toată viscolirea lor parfumată a căzut potop peste casele şi uliţele satului. De cu seară se pregătise. Işi aranjase căciula, fularul şi mănuşile, işi pusese bocănceii la capul patului, işi făcuse rugăciunea spre icoană şi se băgase sub plapumă. N-adormise indată, căci mama robotea de zor, aplecată peste oalele şi cratiţele ce sfărăiau pe plita din bucătărie. Se foi sub cerceafuri şi deschise ochii. Fereastra ii apropia la căţiva paşi toată noaptea de afară. Dansau fulgii ca-n povestea "Fetiţei cu chibriturile"! Se strănse ghemotoc sub dulcea ocrotire a plapumei şi se bucură că pomul lui are deja beteală şi globuleţe lucitoare. Adormi frămăntat de griji. Se trezi tărziu fără să ştie căt mai e pănă la ziuă. Cu năsucul lipit de fereastra fulgilor aştepta să audă colindătorii. Era noaptea naşterii lui Iisus şi in cuptorul mamei incă se mai rumeneau la foc mic cozonacii. Ascultă incordat. De după perdele, la geamurile ferecate ale odăii, doi ochişori vioi grăbeau venirea zorilor. Din cănd in cănd, cocoşii trămbiţau ascuţit, ca la vănzarea cu sărut a Iudei. Deodată se ridică şi se imbrăcă grăbit. De pe uliţele satului glasuri mici şerpuiau prin omătul inalt, ingănănd, ca un cor de ingeri, căntarea veche de 2.000 de ani. "Steaua sus răsare/Ca o taină mare..." Peste intinderile albe veneau Sărbătorile.
