x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Viata mea e un roman Mobila si durere - Scaunele, in regia mesterului Burch

Mobila si durere - Scaunele, in regia mesterului Burch

de Laura Toma    |    15 Mai 2006   •   00:00
Mobila si durere - Scaunele, in regia mesterului Burch

John Burch (alias Ioan Burcea) e un indragostit de lemnul vechi. Isi zice ebenist sau restaurator de mobila de arta. De vreo 50 de ani mestereste saloanele Biedermayer, Ludovic, Baroc, Chippendale, Florentin, Renastere, Rococo, Bizantin sau Louis Philipe. Taratul micului business prin zdrentele capitalismului nostru e pentru Mr. Burch un sport de performanta.

Pe undeva pe Bulevardul Carol e dosit atelierul mesterului Burch. Miros de clei, vopsele si piese de mobilier care mai de care mai dezmembrate. Maestrul Burch te primeste ridicandu-si palaria sic. E cam ultimul mester de gen si-si spune istoria cu talc si cu un aer de dezamagire. Caci nu mai are clientii "de pe vremuri".

UCENICIA. A intrat pentru prima data in atelierul tatalui sau, de profesie tot ebenist, la 12 ani si jumatate. Tatal sau l-a refuzat insa ca ucenic si l-a dat unui mester ungur. "Atunci l-am crezut al dracu’ pe tata, dar cred ca a fost un gest inteligent, credea ca va fi tolerant cu mine si nu voi invata meserie", incepe sa-si istoriseasca traseul Mr. Burch. Mesterul adoptiv lucra la Sala Palatului. Era restauratorul Palatului Regal. Dupa ce s-a terminat cu regele, s-au mutat pe undeva pe langa actualul Cinema Patria, unde mesterul avea un atelier privat. A mai facut doi ani de ucenicie si a iesit lucrator. "Incepuse deja sa ma prinda… nu fusese alegerea mea sa fac meseria asta si la inceput cracneam, dar am inceput sa devin foarte ambitios." Si-a ascutit simturile pentru a fura cat mai rapid meserie si asta l-a ajutat. Venea primul la lucru, pe motiv ca e Praslea si e de la sine inteles ca el trebuia sa mature si sa aprinda focul, dar el voia sa traga cu ochiul cat mai mult la "veterani". "In armata mi-am petrecut serile desenand, si acum am caietele alea. «Pictorul» imi spuneau. Faceam profesia pe hartie, sa zic asa, cu cote, cu inclinatii… cu tot ce trebuia."

COMUNISTUL "CHIOR". Despre politica nu prea stia multe in tinerete, dar vrand-nevrand s-a ales membru de partid. "Asta era conditia pentru a fi sef de unitate la atelierul unde stau acum. Pe Bulevardul Carol locuiau somitatile vremii, grade peste grade, si trebuia seriozitate, nu gluma, ca veneau si ma inhatau de guler. Frica mi-a prins bine. M-a facut perfectionist", spune Mr. Burch. Lemnaria l-a sustras destul de tare in perioada comunista si marturiseste ca nu prea a simtit coltii indobitocirii. "O simteam cand ma scotea la defilare, cand imi dadea vreo medalie din alea, fruntasi in productie, atunci da…, dar altfel nu. Scoleam tineri si lucram… , astea ma salvau."

A scos 65 de lucratori din atelierul sau. Acolo isi faceau practica, teoria o tinea un inginer care nu era de profesie. "Ca sa vedeti cat de tampit era sistemul… in meseria asta 99% din denumiri sunt nemtesti. El citea dintr-o carte… toate astea le stalcea, habar n-avea. Baietii veneau apoi la mine si imi cereau sa le explic."

RABDARE. Mesterul Burch lucreaza cateva luni bune la o piesa

Dar, din pacate, "puii" lui nea Burch s-au apucat de alte meserii, pentru castig rapid, crede mesterul. "Recent m-am vazut cu unul, vindea cartofi in piata, imi venea sa-i dau cu tasul in cap. Dupa cat m-au albit ei, caci am si predat cu pasiune, sa-l vad acum in piata… m-a durut." Recent, mesterul a avut si o ucenica, sotia unui atasat la Ambasada Frantei. Tanara frantuzoaica a venit zilnic, timp de un an, pe Bulevardul Carol si a invatat sa restaureze "binisor" scaune. De ceva timp, ucenica si-a deschis la Paris un atelier asemanator.

CLIENTELA. Mr. Burch vorbeste cu jind despre clientii de pe vremuri. "Acum mai am din clientii vechi, dar sunt si multi mitocani recenti, parveniti, dom’le… se dau jos din Jeep si vor sa le fac pe mai nimic restaurarea", spune mahnit Burch. Si, ca sa defineasca mai bine mitocania, mesterul da un exemplu. M-a luat un burtos intr-o zi din pravalie, ca sa-i vad doua saloane ce urmau refacute. M-a luat in salopeta. Ma duc, vad mobila si ii spun cu aproximatie pretul… 100 de milioane. M-a facut nebun si nici nu mai m-a adus inapoi la atelier, eu neavand nici un franc in buzunar. Atunci am formulat o maxima afisata si azi pe peretele atelierului: "Mitocanii fac bani si devin supermitocani". Mahnirea i se mai sterge atunci cand ii deschide usa profesorului Stefan Cazimir, care l-a molipsit cu "dospitul epigramelor", Ion Diaconescu sau, pana de curand, Alecu Paleologu. "Domnu Paleologu mi-a fost amic, pacat ca s-a stins…mi-a fost client ani buni. Printre altele, a venit la mine cu niste fotolii sa le restaurez… Si tinea sa-i explic procedeele prin care vor trece piesele. Unul dintre procedee era degresarea… Si parca-l aud pe conu’ Alecu: cica, te rog, nu le degresa, numai asa pot sa simt transpiratia neamului meu… Si nu le-am degresat, eram un om de spirit, ce mai!"

SUB LUPA ELENEI CEAUSESCU. De vreo zece ani, mesterul Burch isi taraie micul business. E dezamagit ca pe micii mesteri capitalismul nu ii ajuta si sunt marginalizati. In 2001 a incercat sa obtina un fond PHARE, pentru dezvoltarea unei mici industrii: sa ia vreo opt oameni, cinci ucenici… si nu doar restaurare de mobila de arta, ci si fabricare. Putea obtine cu pile 60.000 de euro, dar jumatate din ei trebuia sa dea spaga si a renuntat. "Urasc mobila moderna, pentru ca e artificiala si consumabila. Asta veche tine sute de ani. Au aparut tot felul de mobilisti moderni. Iau palul ala colorat din Italia si-l imbina aici. N-au cultul artei, ci cultura banului", spune Burch.

Mr. Burch nu se gandeste sa paraseasca Romania, chiar daca-i vin oferte, caci are un CV "cu greutate". A restaurat mare parte din mobilierul de la Cotroceni, de la Peles si Pelisor pe timpul lui Ceausescu. "A fost o perioada interesanta, dar crapam de stres… seara venea coana Leana si se uita cu lupa la lucratura. Era in preajma vizitei lui Nixon si era mare agitatie. Daca nu cadea dunga pe dunga sau medalionul scaunului nu era centrat, iesea un taraboi groaznic. La Cotroceni erau pivnitele pline cu mobila veche si acum ma gandesc ce s-o fi facut cu ea, o fi putrezind acolo." Nici despre Peles si Pelisor Mr. Burch nu are amintiri prea placute. "Eram cazati la Posada si ni se aduceau piesele acolo. Mi-aduc aminte ca aveam o diurna infima si picam precum mustele… eram nemancati, plus mirosul de substante. Dar asta e deja istorie..."

Intre doua scaune si o epigrama, mesterul Burch asteapta integrarea europeana linistit si cu palaria mai adanc trasa pe ochi.

LA COTROCENI
"Cand lucram la restaurarea mobilierului de la Cotroceni, Elena Ceausescu facea inspectii in fiecare seara si noi crapam de stres. Caci se uita cu lupa la lucratura. Daca nu cadea dunga pe dunga sau medalionul nu era perfect centrat, era vai de mama noastra"
John Burch
DESPRE PARVENITI
"Nu mai am clientii de pe vremuri. Azi, burtosii parveniti imi cer sa le restaurez pe mai nimic. Din cateva experiente cu ei am scos o zicere: «Mitocanii fac bani si devin supermitocani.» Si am postat-o in atelier pe zid"
John Burch
DESCURAJAT
"Am incercat sa-mi fac o mica industrie - nu doar restaurare, ci sa fabric mobila in stil vechi. Dar cand sa accesez un mic fond, mi s-a dat de inteles ca spaga era jumatate din suma. M-am lasat pagubas"
John Burch
×
Subiecte în articol: mobila viata mea e un roman mesterul burch