x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Gol!

Gol!

20 Aug 2004   •   00:00

Va rog frumos sa ma luminati si pe mine: de ce se zice "gol" cand o minge intra intr-o plasa? Si de ce unii se bucura si altii nu se bucura atunci cand are loc fenomenul pe care generic ne place noua sa-l denumim "gol"? De ce nu se zice "plin"? Eu cred ca mai multe motive de bucurie avem cand e "plin" decat cand e "gol", nu?

C(RAMPE) - LUIZA LUPU

Un frigider "gol" e un motiv de tristete. Dar un frigider "plin" e un motiv de bucurie. Un om "gol" e un om dezbracat. Sau poate flamand. Sau poate prea putin dotat cu oares’ce calitati spirituale. Sau intelectuale. Sau sufletesti. Va dati seama ca in atari conditii nu poti sa te bucuri. Cand, dimpotriva, omul devine plin (adica se intelepteste, se inalta spiritual, se mai desteapta putin, ba chiar pune o toala pe el), totul se lumineaza dintr-o data! Un om plin e ceva misto.

Momentul in care mingea (hai sa-i zic metaforic, "balonul rotund") intra intr-o plasa este un moment de plinatate. Este momentul de glorie al celui care inscrie asa-numitul "gol". Ganditi-va putin: in momentul in care mingea intra in poarta, nici macar nu mai putem spune ca aceasta-i goala! Cu toate astea urlam si dam din picioare, ne apropiem nefiresc de mult de televizor, ca si cum am vrea sa-l pupam pe autorul "golului" si urlam "gol" ca apucatii! Pe unii i-am mai auzit ca tipa concis, britanic, calm, "yes".

Ma rog, are fiecare damblaua lui!

Toata dizertatia asta pe tema golului nu-si avea rostul fara meciul de aseara (miercuri), Romania - Finlanda. Tin sa le multumesc, pe aceasta cale, lui Mutu si lui Petre, fara de care ziua mea de astazi ar fi fost mult, mult mai trista. Si, poate (aici, privesc subtil in mocheta), mai saraca. De emotie, unul dintre comentatori a observat celest ca romanii "isi conserveaza" energia. Lasati, domnu’ comentator, ca se poate mult mai rau! Oricum ati dres-o pe urma supermisto cand ati remarcat lucid "saracia tehnica a lui Soava". Apropo, poate mai vorbiti si dumneavoastra cu nea Puiu sa nu-l mai tina atata-n brate pe Soava asta, ca si-asa nu-i nimic de capu’ lui!

Si mi-a mai placut atunci cand ati spus ca romanii "isi trimit oameni in teren". Vorba unui prieten de-al meu: parca si vad camioane pline-ochi cu oameni, descarcandu-si remorcile in jumatatea lor de teren, autobuze, tramvaie, trenuri care transporta fluvial oameni. Multi, multi oameni.

Hai, baietii!!!!
×
Subiecte în articol: arte