Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
O indedită expoziţie, care poate fi vizitată până la 20 martie, a fost deschisă la Casa Artelor, din Piaţa Mică a Sibiului. Complexul Naţional Muzeal ASTRA din Sibiu, prin Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Săsească „Emil Sigerus”, a readus în atenţia iubitorilor de tradiţii, Parada Lolelor de la Agnita, manifestare care a împlinit 100 de ani.
Misteriosul personaj al Lolei este cunoscut de pe vremea năvălirii hoardelor turceşti în târgul săsesc al Agnitei. Legenda spune că locuitorii, speriaţi de nenorocirile făcute de aceştia, s-au refugiat în biserica fortificată. Decimaţi de repetatele atacuri, de foamete şi de epidemii, aceştia şi-au pierdut curajul, vrând să deschidă duşmanilor poarta cetăţii. Văzând acestea, Ursula, fiica unui blănar, îmbrăcată în zdrenţe peste care atârnau blănuri, cu faţa acoperită de o mască demonică, a ieşit în faţa duşmanilor. Speriaţi de pocnetele de bici şi sunetele asurzitoare ale tălăngii prinse de costum, vrăjmaşii au intrat în panică şi s-au retras. Astfel, Agnita a fost salvată.
În amintirea acestei fapte de curaj a Ursulei, la Agnita se sărbătorea anual ziua Ursulei, cunoscută sub denumirea de Urzelntag de la nemţescul Urze, însemnând rest, zdreanţă. Denumirea de Lolă, adoptată de populaţia românească, îşi are obârşia în cuvântul german Lale, Lole, însemnând nebun, smintit.
Parada Lolelor a primit o semnificaţie aparte, în rândurile meşteşugarilor de la Agnita, de altfel orăşel cu tradiţie meşteşugărească, renumit prin breslele de altădată ale tăbăcarilor, cizmarilor, croitorilor, dogarilor şi olarilor.
În anul 1689 este atestată aici sărbătoarea Mummenschanz der Zünfte (Mascarada breslelor). „Membrii breslelor săseşti se deghizau cu această ocazie în diferite personaje, considerându-se urmaşi ai Lolelor. Ziua alegerii reprezentanţilor breslei şi a dării de seamă asupra cheltuielilor se ţinea întotdeauna în prima miercuri după ziua de 6 ianuarie. La o săptămână avea loc, în cadrul fiecărei bresle, Ladenforttragen (înmânarea lăzii de breaslă) de la vechiul, la noul maistru. Ritualul era practicat de fiecare breaslă în parte, Lolele având rolul de a proteja lăzile. Membrii breslelor începeau pregătirile pentru alaiul Lolelor, imediat după sărbătorile de iarnă. Parada, anunţată de un grup de copii, ce pocneau din bice, îmbrăcaţi în costum de Lolă, era însoţită, pe tot parcursul desfăşurării procesiunii, de fanfara comunităţii. Lolele îşi apucau capetele de bici formând «un lanţ» cu care înconjurau alaiul şi protejau lăzile de breaslă”, aflăm de la muzeografii Camelia Ştefan şi Simona Malearov.
Sărbătoarea Lolelor a fost preluată şi de locuitorii satelor din împrejurimile Agnitei, fiecare manifestare distingându-se prin amprenta locală a costumului de Lolă. Desfiinţarea breslelor, în anul 1872, nu a împiedicat sărbătorirea, în continuare, a Zilei breslelor. În anul 1911, pentru prima dată, s-au reunit într-o singură paradă cele mai importante Asociaţii Meşteşugăreşti, Gewerbeverein, moştenitoare ale vechilor bresle ale cizmarilor, croitorilor, cojocarilor şi dogarilor, oficial desfiinţate. Impresionantul alai, însoţit de 200 de calfe, a fost condus de căpetenia celei mai importante bresle: cea a cizmarilor.
Din anul 1941 obiceiul a fost interzis până în anul 1968, apoi reluat din 1969 şi practicat fără întrerupere până în 1990.
Fiind o emblemă pentru cultura săsească şi istoria locală a Agnitei, Parada Lolelor a fost inclusă în Programul „Sibiu – Capitală Culturală Europeană 2007”.
Alungau spiritele rele
Organizate în grupuri, Lolele intrau în casele rudelor şi cunoscuţilor, unde, prin pocnete şi zgomotul talăngilor, aveau rolul de a alunga spiritele rele. Gogoşile şi vinul erau răsplata pentru urări. La plecarea din casă, Lolele îşi puneau în cleşti gogoşi proaspete pentru a fi date trecătorilor. Pe străzi, acestea învârteau admiratorii cu biciul, iar dacă erau recunoscuţi, ofereau, drept recompensă, câte o gogoaşă. Seara se deschidea balul organizat în cinstea Lolelor, la care luau parte membrii alaiului însoţiţi de prietene şi soţii. Grupurile se distingeau unul faţă de celălalt printr-un semn aparte. Lolele din acelaşi grup aveau prinse de mască semne identice. Astfel, când se întâlneau două sau mai multe grupuri, acestea se recunoşteau între ele doar prin acest semn de recunoaştere fiecare ştiind din ce grup făcea parte. Datorită emigrării saşilor din Agnita în Germania, legăturile sociale, în special „cercurile de prieteni”, s-au destrămat în timp, semnul pierzându-şi astfel utilitatea.
