x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte România participă la Târgul Internațional de Carte de la Varșovia

România participă la Târgul Internațional de Carte de la Varșovia

de Magdalena Popa Buluc    |    10 Sep 2021   •   09:05
România participă la Târgul Internațional de Carte de la Varșovia

În perioada 9-12 septembrie, România participă la Târgul Internațional de Carte de la Varșovia cu un stand dedicat literaturii și culturii române, organizat de Institutul Cultural Român de la Varșovia împreună cu Ambasada României.

Târgul de Carte de la Varșovia, cel mai mare eveniment de gen din Polonia, este așteptat cu emoție de public și expozanți după un an de pauză în care n-au mai fost organizate manifestări de amploare, dedicate cărților. România a fost ultima țară-invitată de onoare în 2019, cu un stand extrem de reușit și atractiv și cu vânzări-record de carte românească. Acum predă ștafeta Cehiei, care urcă în 2021 pe principala scenă a târgului.

În acest an, în mod excepțional, Târgul de Carte de la Varșovia este organizat ca o manifestare în aer liber, în plin centrul Varșoviei, pe esplanada din fața Palatului Culturii și Științei.

Institutul Cultural Român de la Varșovia împreună cu Ambasada României au organizat un stand în care este expusă și oferită spre vânzare publicului o largă paletă de volume româneşti și publicații despre România, apărute în Polonia în ultimii ani, de asemenea manuale și albume. Pe rafturile standului se regăsesc toate traducerile din literatura română, disponibile pe piaţa poloneză, de asemenea eseistică, scrieri istorice, reviste cu conținut românesc, totul putând fi achiziționat de public. În acest an, biblioteca „românească” din Polonia s-a îmbogățit cu trei volume inedite despre România, scrise de polonezi, o direcție aparte, valoroasă, care va fi amplu promovată și în cadrul Târgului. Un loc special la stand îl au și cele mai recente apariții pe piața poloneză: De două mii de ani, de Mihail Sebastian, Vara în care mama a avut ochii verzi, de Tatiana Țîbuleac, Eu, Dracula și John Lennon, de Jan Cornelius, Bărbatul care aduce fericirea, de Cătălin Dorian Florescu, A muri pentru o idee. Despre viața plină de primejdii a filosofilor, de Costică Brădățan, noua ediție completă a Teatrului lui Eugen Ionescu ș.a.

ICR Varșovia a conceput standul românesc utilizând la maxim posibilitățile practice și estetice oferite de noua formulă a spațiului, o grafică atractivă și vizibilă, menită să atragă atenția publicului asupra punctului românesc din Târg. În scopul promovării accentuate și profesioniste a literaturii române au fost pregătite numeroase materiale promoționale, prin care vor fi făcute cunoscute publicului noile apariții de carte românească pe piața poloneză.

 

 

 

 

×