x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Va fi Joaquin Phoenix noul Joker?

Va fi Joaquin Phoenix noul Joker?

09 Feb 2018   •   16:24
Va fi Joaquin Phoenix noul Joker?

Actorul american Joaquin Phoenix negociază în prezent cu studioul Warner Bros. pentru a deveni noul Joker, marele duşman al lui Batman, într-un film de sine stătător care va prezenta originile personajului, potrivit ediţiei digitale a revistei Variety citată de AFP. 

Filmul care îl va avea pe Martin Scorsese ca producător va fi regizat de Todd Phillips, cunoscut pentru trilogia sa 'The Hangover'. 

Potrivit revistei, Phoenix era o prioritate a regizorului iar actorul, după ce a reflectat asupra propunerii, ar fi acceptat rolul. 

Scott Silver şi Philips se vor ocupa de scrierea scenariului acestui film axat pe începuturile lui Joker şi evenimentele care l-au determinat să ajungă un criminal şi un geniu al strategiei. 

Surse consultate de publicaţie asigură că povestea se desfăşoară în deceniul 1980 şi mizează pe un ton mai dramatic decât evenimentele prezentate în comic-book şi din care se inspiră. 

Proiectul va face parte din noua serie de filme inspirate din universul DC Comics dar cu un un unghi diferit decât cel prezentat până acum în filmul 'Suicide Squad', de exemplu, unde Jared Leto l-a interpretat pe Joker. 

Se aşteaptă ca Leto să-şi reia personajul într-un sequel 'Suicide Squad' care va fi regizat de Gavin O'Connor.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Joaquin Phoenix joker batman warner bros