Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Opera Națională București prezintă marți, 3 decembrie, începând cu ora 18:30 spectacolul pentru copii „Magazinul de păpuși”. Prezentatorii evenimentului vor fi Magda Rovinescu și actorul Șerban Pavlu. Invitați speciali: Școala de dans Anca Ardelean – Italia, Școala de dans Mioara Popescu – Grecia, Ada González – solistă a Operei Naționale București, Andreea Caleffi – Italia, Vlad Toader – prim-solist al Operei Naționale București, Cristian Gâdoi – Ansamblul de balet al Operei Naționale București și elevi ai Liceului de Coregrafie „Floria Capsali”: Ioana Niculescu, Ștefania Stanciu, Ana Toderică. Sunet, Cristian Oancea, colaj muzical, Florentina Herghelegiu.
Studioul de Balet pentru Copii și Tineret al Operei Naționale București a fost înființat în anul 1982 de către Magdalena Rovinescu, școala de balet pentru copii funcționează de atunci, fără întrerupere. Condus artistic de fosta prim-balerină a Operei Naționale București, Studioul de Balet și-a propus și a reușit să descopere și să promoveze tinere talente care poartă faima baletului românesc în întreaga lume.
Viitorii balerini sunt selecționați și repartizați în clase de balet specializate în dans clasic, de caracter, modern și contemporan. În fiecare an, munca lor este aplaudată și recunoscută în spectacolul devenit deja tradițional „Magazinul de păpuși”.
Magdalena Rovinescu despre Studioul de Balet pentru Copii și Tineret al Operei Naționale București: „Elevii mei îmi mențin dorința de a dansa și mă fac ca uneori să mă simt… copil. Studioul de Balet își propune să atragă copii și tinerii spre artă, promovează simțul estetic și educă într-o manieră modernă și eficientă caracterele tinerilor.”
Sensibilă și severă, Magdalena Rovinescu îi învață pe copii să se miște cu eleganță, să asculte muzica de balet, să aibă o ținută dreaptă și frumoasă, să-și disciplineze pașii, să iubească muzica și dansul, într-un cuvânt să contribuie la educația artistică și la conturarea unei personalități de excepție.
„Lacul Lebedelor”, cel mai vizionat balet al tuturor timpurilor
Opera Națională București prezintă miercuri, 4 decembrie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul de balet „Lacul Lebedelor” de Piotr Ilici Ceaikovski. Regia şi coregrafia poartă semnătura lui Gheorghe Iancu, scenografia a fost realizată de către Luisa Spinatelli, iar lighting design-ul de către Camilla Piccioni. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea.
Legenda despre prințese transformate în lebede de un vrăjitor rău, în care vraja lui poate fi spulberată numai prin iubirea unui prinț, rămâne și în zilele de astăzi poate cea mai frumoasă poveste de balet ce a fost lăsată posterității.
Coregraful Gheorghe Iancu, despre spectacolul de pe scena Operei Naționale București: „Am crescut și am visat cu Lacul lebedelor. Nu știu ce mă fascina... poate măiestria coregrafului Oleg Danovski, dansatorii sau toate împreună.
Cred că tradiția atrage foarte tare publicul fiindcă ce am ales să mențin din versiunea clasică este capodoperă, deci nemuritoare. Am considerat că este foarte bine să plasez spectacolul în epoca în care a trăit Ceaikovski. Este o epocă foarte elegantă, după părerea mea. Am fost foarte interesat de istoria ultimului țar rus și am găsit că este o legătură foarte bună din punct de vedere muzical. Putem să-i spunem balet neoclasic, dar are și zone moderne. Niciodată nu am dorit să pun o ștampilă stilistică. Pentru mine stilul trebuie să fie subjugat ideii. Ideea primează. Stilul se definitivează din mers. Erotismul este ceva ce îmi aparține. Este greu să vorbești despre sine, dar întotdeauna senzualitatea și erotismul au făcut parte din expresia mea artistică, ca om și ca dansator, și au un mare impact în viața mea, în tot ce am făcut, însă cu precădere în teatru.”
Următoarea reprezentație va avea loc sâmbătă, 1 februarie, începând cu ora 18:30.
„Nunta lui Figaro”
Opera Națională București prezintă joi, 5 decembrie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „Nunta lui Figaro” de Wolfgang Amadeus Mozart. Regia poartă semnatura lui Alexander Rădulescu, scenografia a fost realizată de către Adriana Urmuzescu, maestru de cor Daniel Jinga, asistent de regie Ştefan Neagrău. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta.
Opera „Nunta lui Figaro” a fost compusă în lunile martie și aprilie ale anului 1786. Ideea unei opere inspirată de piesa lui Pierre Beaumarchais, care crease scandal în Franța, a aparținut atât compozitorului cât și libretistului Lorenzo Da Ponte. Acesta a povestit într-o scrisoare adresată unui prieten: „Nu isprăvesc să scriu cuvintele și Mozart le si concepe muzica”.
„Nunta lui Figaro” este prima operă la care au colaborat Mozart cu libretistul Lorenzo Da Ponte. Cei doi au mai realizat împreună operele „Don Giovanni” și „Così fan tutte”. Mozart a fost cel care i-a adus lui Da Ponte o copie a piesei lui Beaumarchais, iar acesta a transpus-o într-un libret în numai 6 săptămâni, traducând textul în italiană, punându-l în versuri și excluzând toate trimiterile politice. Libretul a primit în final aprobarea Împăratului Joseph al II-lea, iar premiera a avut loc pe 1 Mai 1786 la Burghtheater Wien. În pofida succesului, s-au jucat doar 9 reprezentații. Acestea aveau o durată de 4 ore, iar publicul entuziasmat solicita deseori bis-uri care dublau acest timp. Se pare că, Împăratul a emis o hotărâre în legătură cu numărul de bis-uri ce puteau fi acordate în cadrul unei reprezentații cu „Nunta lui Figaro”. În 1789 spectacolul a fost reluat, Mozart și Da Ponte au adus mici modificări muzicale, adaptând partitura pentru interpretarea rolului Susanna. Una dintre marile iubiri ale lui Mozart se spune că a fost interpreta de la premieră a rolului Susanna din „Nunta lui Figaro”, Nancy Storace.
„Tosca”, cea mai puternică operă a lui Puccini, pe scena Operei
Opera Națională București prezintă vineri, 6 decembrie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „Tosca” de Giacomo Puccini. Regia, decorul, costumele și light design-ul poartă semnătura lui Mario De Carlo. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare. Corul Operei Naționale București va fi pregătit de către Daniel Jinga, iar corul de copii de către Smaranda Morgovan. Asistenți de regie Claudia Machedon și Paula Gherghe.
Pentru premiera de pe scena Operei Naționale București, regizorul Mario De Carlo a pregătit o punere în scenă ambițioasă, după cum însuși declară: „TOSCA este cea mai tragică operă a lui Puccini. Covârșitoarea sa teatralitate se regăsește în totalitatepe scenă, în situații și în muzică. Un regizor sensibil are cu TOSCA o sarcină ușoară: trebuie să închidă ochii și... să se lase purtat. Puccini nu e un compozitor asociat verismului, dar e indubitabil că în „Tosca” autorul insistă pe detalii realiste și că este în căutare de efecte scenice în nuanțe puternice. Tocmai exacerbarea aspectelor de cruzime și morbiditate constituie un trait d’union cu coduri reprezetantive ale unui teatru care pleacă din trucurile lui Seneca și, de-a lungul execuției în scena Teatrului Elisabetan, ajunge până la râurile de sânge specifice teatrului Grand Guignol. Toți trei protagoniștii mor, și au parte de o moarte violentă. Suntem la ani lumină depărtare de morțile languroase ale eroilor și eroinelor din melodrame. Aici este nimicirea care învinge sentimentele, impulsurile și pasiunile. Supliciul este adevăratul protagonist al operei. Supliciul arhetipal care are în el însuși rațiunea și se impune ca unic element decisiv, prin ritual, exhibiție și spectacularizare. Am găsit inspirația în ceea ce Michael Foucalt numea - Splendoarea chinului.”
Impresionanta operă, care a avut la bază o piesă de teatru a dramaturgului francez Victorien Sardou, „Tosca” este, fără doar și poate, o dramă puternică, asemenea vieții din care a fost eliminată orice scenă plictisitoare; o dramă a unei mari iubiri – cea dintre o divă a muzicii de operă, Floria Tosca, și un tânăr pictor talentat, Cavaradossi -, cu realități istorice precum domnia Maria Carolina, fiica Mariei Terezia și sora Mariei Antoaneta, precum și de înfrângerea în final a Austriei asupra lui Napoleon în bătălia de la Marengo, cu acțiuni încărcate de sadism, cu sentimente extrem de puternice precum gelozia, ura, teama.
Această lucrare complexă, a cărei forță Puccini a intuit-o încă dinainte de a o compune – „o operă de care am nevoie”, spunea el pe atunci – nu încetează să-și reverbereze vraja nici după mai bine de un secol de la premiera mondială. Ceea ce înseamnă că spectatorii oricărei generații au nevoie, așa cum a avut și Puccini, de această operă. „Tosca” rămâne așadar o oglindă în care ne privim cu toții, din când în când, culmile și coborâșurile sufletului.
Alberto Veronesi, invitat special la pupitrul dirijoral în spectacolul „La Traviata”
Opera Națională București prezintă sâmbătă, 7 decembrie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „La Traviata” de Giuseppe Verdi în regia și mișcarea scenică a lui Paul Curran. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Alberto Veronesi – invitat.
Spectacolul readuce în atenția publicului povestea emoționantă a unei curtezane care a trăit în Parisul primei jumătăți a secolului XIX – lea sub numele de Marie Duplessis și care a marcat existența unor artiști precum compozitorul Franz Liszt și scriitorul Alexandre Dumas-fiul. Acesta din urmă, în semn de omagiu postum, a ales-o drept muză pentru celebrul său roman „Dama cu camelii”, care i-a servit lui Giuseppe Verdi drept sursă de inspirație pentru opera sa, „La Traviata”, a cărei primă reprezentație la București a a avut loc în anul 1856, la câțiva ani de la premiera mondială de la Teatrul La Fenice din Veneția.
Regizorul Paul Curran propune o montare neconvențională și provocatoare care transpune acțiunea poveștii din Parisul anului 1700, așa cum apare în libretul operei. Conceptul regizoral urmărește detaliile-cheie ale poveștii Traviatei, în special contrastul dintre conservatorismul aparent și pomiscuitatea tacită, care îi conferă savoare dramatică.
Regizorul Paul Curran despre „La Traviata” de pe scena Operei Naționale București: „Cred că, pentru vremea aceea, Verdi scria o operă modernă. Tema operei era foarte populară în epocă, dar în același timp...periculoasă. În altă ordine de idei, drama constă într-o poveste pe care fiecare dintre noi poate s-o înțeleagă, este povestea unei femei în dizgrație. Credeți că toată această poveste are șanse să se întâmple în realitate? Desigur. Ar trebui o femeie să fie pusă într-o situație atât de îngrozitoare din cauza societății? Eu nu cred asta. Dar tocmai acest aspect o face atât de interesantă pentru mine și mai ales toți putem să găsim ceva în ea din noi înșine, putem găsi ceva similar în noi din anumite fragmente ale poveștii din La Traviata.”
„Clasic şi modern într-o remarcabilă scenografie. Decorurile şi costumele impresionează de la primul cadru prin desene ce dau echilibru platoului scenic, imaginat în ambientul unor locaţii pariziene de început de secol XX, cu mult baroc, dar şi cu tente de „art nouveau”. Acţiunea se petrece însă la finele anilor ’50. Eclectismul asocierii ideilor se susţine şi place.” – Costin Popa
Ion Caramitru, invitat în spectacolul „Peer Gynt” și „Carmina Burana”
Opera Națională București prezintă duminică, 8 decembrie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „Peer Gynt” de Edvard Grieg și „Carmina Burana” de Carl Orff, coregrafia poartă semnătura lui Davide Bombana, costumele, decorul și luminile au fost create de către Mario De Carlo, asistent scenografie Andreea Koch. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare, Corul Operei Naționale București a fost pregătit de către Daniel Jinga, iar Corul de copii de către Smaranda Morgovan.
„Peer Gynt” de Edvard Grieg îl va aduce în fața publicului pe actorul Ion Caramitru, în calitate de invitat al primei scene lirice a țării. Partea a doua, „Carmina Burana” de Carl Orff va fi interpretată de către baletul, soliștii, corul și orchestra Operei Naționale București.
Coregraful spectacolului vine cu o propunere inovatoare și îndrăzneață pentru montarea de pe scena Operei Naționale București, după cum însuși declară: „Pentru mine, cel mai răscolitor aspect al cantatei Carmina Burana este accepțiunea vulnerabilității și incapacității omenirii în fața destinului, cu schimbările sale constante. În ciuda acestui fapt, ființa umană, în atașamentul său disperat pentru viață, în zadar încearcă cu toată puterea să uite trecutul și să lupte împotriva sabiei lui Damocles ce îi atârnă deasupra capului. Prin miracolul naturii și al trezirii primăverii, prin dragostea de la forma-i cea mai pură la cea mai desfrânată, prin religie cu esența, incoerențele și chiar viciile sale, omenirea încearcă să găsească o cale de a supraviețui, nelăsându-se niciodată în voia destinului zdrobitor, mereu schimbător și implacabil.”
Nu există o poveste propriu-zisă în „Carmina Burana”. Lucrarea începe având pe scenă toți dansatorii ce se simt amenințați de puterea distrugătoare ce le stă deasupra capului.
A doua scenă ne aduce în prim plan 20 de bărbați prinși într-un dans circular furios, mișcare ce reprezintă, de fapt, bătălia constantă și revolta oamenilor la nedreptatea destinului.
Următoarea secțiune a piesei vorbește despre bucuria oamenilor și despre venirea primăverii. Patru cupluri se prind într-un dans senzual învăluiți de căldura soarelui, cărora li se alătură un grup de fete tinere, ce-și descoperă dorințele trupești. Scena se încheie cu un duo vital, plin de armonie și de bucuria vieții.
Următoarea parte, „În Tavernă”, vorbește despre toată dorința sexuală, aproape chinuitoare care stăpânește întreg cadrul coregrafic. Datorită climatului religios marcat de violență, agresiune și ură, atmosfera de reprimare devine pregnantă, fiind reprezentată în acest tablou printr-un rol masculin și un trio de călugări. Scenele ce urmează sunt o continuare a dorințelor trupești prezente în această secțiune.
Următoarea secțiune, dimpotrivă, vorbește despre iubire sau, mai bine zis, despre dorința puternică a dragostei rămasă neîmplinită. Trei solo-uri diferite prezintă aceste stări de melancolie, tristețe și visare.
În ultima parte a lucrării coregrafice, o prezență episodică și misterioasă, Fortuna, devine acum dominantă. Ea este enigmatică, cu o natură duală. Ridicată ca un idol, ea este recunoscută ca fiind suveranul tuturor destinelor umane. După ieșirea ei, omenirea este din nou forțată să se dizolve în fața forței atotputernice , amenințătoare care apasă deasupra întregii omeniri , închizând baletul așa cum a început, într-o revenire ciclică a evenimentelor.
