x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Paganini în interpretarea lui Tomescu, la Sala Radio

Paganini în interpretarea lui Tomescu, la Sala Radio

de Maria Sârbu    |    14 Noi 2012   •   18:42
Paganini în interpretarea lui Tomescu, la Sala Radio

Un concert pe gustul publicului meloman va avea loc mâine, de la ora 19:00, la Sala Radio, unde Alexandru Tomescu îl va interpreta pe Niccolò Paganini – unul dintre compozitorii săi preferaţi. Talentatul violonist va evolua alături de Orchestra Naţională Radio, dirijată de germanul Gerd Schaller. El a ales să cânte la vioara pe care o mânuieşte Concertul nr. 2 în si minor pentru vioară şi orchestră al marelui muzician italian. În program au fost incluse, de asemenea, uvertura operei "Wilhelm Tell" de Giachinno Rossini şi compoziţia lui Ludwig van Beethoven, Simfonia a VII-a.

Talentat, carismatic, foarte muncitor şi cu o pasiune debordantă pentru muzică, Alexandru Tomescu este conectat permanent la necesităţile spirituale ale publicului meloman, cântând pentru acesta mult şi cu suflet. Este cunoscut pe toate continentele, căci a mers în peste 30 de ţări din întreaga lume. Iar aprecierile sunt în cifre: peste 100 de premii naţionale şi vreo 25 de distincţii internaţionale, la concursuri de prestigiu printre care Niccolò Paganini (Italia), Pablo Sarasate (Spania), Marguerite Long – Jacques Thibaud (Franţa) sau George Enescu (România). În ultimii ani, violonistul român  a fost invitat să se alăture pedagogilor celebri ai viorii în comisii de jurizare ale unor concursuri internaţionale din Europa.

Gerd Schaller a mai dirijat pe scena Sălii Radio, fiind cunoscut şi de publicul din alte multe ţări europene, căci s-a aflat la pupitrul unor mari orchestre atât din Germania, cât şi din Polonia, Ungaria, Cehia. Este deţinător al Premiului Echo Classic pentru cea mai bună înregistrare de operă a anului 2010 - opera "Merlin" de Carl Goldmark.

×
Subiecte în articol: Alexandru Tomescu Niccolò Paganini