x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cine era căţelul salvator?

0
Autor: Florin Condurateanu 13 Noi 2019 - 07:30
Cine era căţelul salvator?


Parastas pentru Adrian Păunescu, ridicat la Cer acum 9 ani. Slujbă adâncă, impresionantă pentru acest geniu al neamului românesc, preotul de la Biserica Boteanu a amintit că rosteşte numele marelui poet în rugăciunea de fiecare zi. Am gazetărit 30 de ani la 30 de centimetri de Adrian Păunescu şi sunt îndreptăţit să nasc metafora: Păunescu era filiala lui Dumnezeu pe pământ. Cu perfuzii în vene, la Terapia Intensivă modernă a Spitalului de Urgenţă Floreasca, înainte cu câteva ore de a respira pentru ultima oară, i-a dictat lui Andrei cea din urmă poezie dintr-o creaţie colosală şi în versul de final se roagă pentru Ţara sa, să primească minima dreptate. În emisiunea mea de la Antenă, l-am întrebat pe Adrian Păunescu care ar fi perioada de istorie care i s-ar potrivi cel mai bine, dacă ar putea să aleagă. A răspuns fără să clipească: „Aş vrea să fiu pământul care se prindea de bocancii ţăranilor mergând pe lângă căruţele lor spre Câmpia Blajului să voteze Unirea!”. Mi-a destănuit Poetul o întâmplare tulburătoare. Păunescu fusese aşa de prigonit de maşinăria comunistă încât i se desfiinţase Cenaclul, fusese gonit de la revista Flacăra, era filat de Securitate, ajunsese la capătul puterilor psihice şi, în disperare, a hotărât să se sinucidă. A aşteptat să se stingă luminile din casă, să adoarmă cei din familie şi a ieşit tiptil din curte să se urce în maşină, să ajungă pe o şosea pustie, să accelereze, să închidă ochii şi să se izbească de un copac. Dar Poetul a simţit mişcându-se ceva lângă picior, un căţel jigărit, îi curgeau petice de blană, cu privire rugătoare cerea o mângâiere. S-a răzvrătit totul în sufletul lui Păunescu: se ducea la sinucidere şi un suflet mai necăjit ca el îi cerea o mângâiere. A curmat gândul sinucigaş, a băgat câinele în curte şi a intrat în casă. Doi ani câinele a fost la el şi, când Poetului a început iarăşi să-i meargă bine, căţelul a dispărut spre niciunde, după ce apăruse de niciunde într-un moment decisiv. Cine era căţelul, cine trimisese căţelul?

 

 


Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de