Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Imaginile de la suprafaţa planetei pitice Pluto obţinute de sonda New Horizons, aparţinând NASA, prezintă o spectaculoasă "ceaţă" care conferă culoarea albastră cerului plutonian şi plăci de gheaţă din apă la sol, conform unui comunicat al NASA.
Acest cer albastru de pe Pluto este rezultatul modului în care "particulele de ceaţă" împrăştie difuz lumina albastră, deşi probabil că aceste particule au culoarea gri sau roşie. Aceste particule care conferă culoare pseudoatmosferei plutoniene sunt asemănătoare particulelor de funingine şi au fost denumite "tholine".
"Tholinele" se formează atunci când azotul şi metanul se separă sub efectul razelor ultraviolete ale Soarelui şi apoi se recombină formând macromolecule complexe ce conferă culoarea dominant roşiatică a solului lui Pluto.
De asemenea, în imagini se observă regiuni în care este prezentă apa îngheţată. "Pe suprafeţe vaste de la suprafaţa lui Pluto nu se poate vedea apa îngheţată, aceasta fiind acoperită de alte gheţuri din substanţe mai volatile", în special de gheaţa de azot, conform lui Jason Cook, din cadrul Southwest Research Institute. "Provocarea este de a înţelege de ce apa apare la suprafaţă în anumite zone şi în altele nu", a adăugat el.
"Cine şi-ar fi putut imagina un cer albastru pe un obiect din Centura lui Kuiper? Este extraordinar", a susţinut şi Alan Stern, coordonatorul ştiinţific al misiunii New Horizons.
Precedentele imagini primite de la sonda New Horizons au dezvăluit diversitatea geologică a planetei pitice Pluto. De la munţi înalţi până la câmpii, dune de nisip şi gheţari, "Pluto prezintă o mare diversitate de forme de relief şi o complexitate a proceselor (geologice), rivalizând cu orice altă planetă din sistemul nostru solar", a comentat Alan Stern. "Dacă un artist ar fi creat un astfel de tablou al lui Pluto înainte de survolul nostru, probabil că m-aş fi gândit că a exagerat, însă chiar aşa stau lucrurile pe această planetă pitică", a adăugat el.
Considerată o lungă perioadă de timp drept cea mai îndepărtată planetă faţă de Soare, Pluto a fost reclasificată drept planetă pitică în 2006, dar nu a fost niciodată observată îndeaproape până la survolul sondei New Horizons care a devenit în luna iulie primul ambasador al Terrei care s-a apropiat de acest corp cosmic.
Fotografiile de înaltă rezoluţie realizate de instrumentele sondei de dimensiunile unui pian de concert dezvăluie un peisaj fragmentat de lanţuri muntoase înalte, oarecum similar cu cel al Europei, unul dintre sateliţii giganticei planete gazoase Jupiter. În prezent sonda New Horizons transmite datele şi fotografiile realizate spre Pământ, proces care va dura aproximativ 1 an.
În timp ce transmite datele adunate în cursul survolului planetei pitice spre Pământ, New Horizons se îndreaptă spre noua sa destinaţie, planetoidul 2014 MU69, un obiect îngheţat cu diametrul mai mic de 45 de kilometri - un pitic prin comparaţie cu Pluto al cărui diametru este de 2.370 de kilometri. Acest obiect se află la 1,6 miliarde de kilometri distanţă de Pluto, care, la rândul său, se afla la 4,7 miliarde de kilometri distanţă de Pământ în momentul întâlnirii cu sonda New Horizons.
Atât Pluto cât şi 2014 MU69 fac parte din Centura Kuiper, zonă de la frontiera sistemului solar în care se află zeci de mii de planetoizi, asteroizi şi comete, unele foarte mici şi altele, ca Pluto, suficient de mari pentru a fi catalogate drept planete pitice.
2014 MU69 este unul din cinci obiecte similare ce au fost descoperite în 2014 prin intermediul Telescopului Spaţial Hubble. El a fost ales pentru că se află pe o traiectorie mai apropiată de direcţia de deplasare a sondei spaţiale, nefiind nevoie de un consum de combustibil foarte mare pentru schimbarea direcţiei.
După ce sonda îşi va încheia periplul prin Centura Kuiper şi dacă va fi într-o stare bună de funcţionare, NASA ar putea lua decizia unei noi prelungiri a misiunii şi pentru spaţiul interstelar. Până la urmă, indiferent dacă misiunea va obţine sau nu finanţări suplimentare, New Horizons se îndreaptă spre ieşirea din heliosferă. Oamenii de ştiinţă sunt de părere că sonda va dispune de suficientă energie pentru a păstra legătura cu Pământul pentru următoarele câteva decenii şi ar fi extraordinar dacă ar putea fi reluate măsurătorile realizate de sondele Voyager 1 şi Voyager 2 de la ieşirea din sistemul solar şi pătrunderea în spaţiul interstelar.AGERPRES
