x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Scurgerea de amoniac de pe Staţia Spaţială Internaţională a fost oprită

Scurgerea de amoniac de pe Staţia Spaţială Internaţională a fost oprită

12 Mai 2013   •   10:59
Scurgerea de amoniac de pe Staţia Spaţială Internaţională a fost oprită

Doi astronauţi ai NASA au reuşit să stopeze sâmbătă scurgerea de amoniac de la Staţia Spaţială Internaţională după ce au înlocuit o pompă defectă la capătul unei ieşiri în spaţiu de circa cinci ore.

 
NASA a anunţat că astronauţii Tom Marshburn şi Chris Cassidy au ieşit în spaţiu sâmbătă la orele 12:44 GMT şi au revenit la orele 18:14 GMT, conmform Agerpres. 
 
Într-o conferinţă de presă de la Centrul Spaţial Johnson din Houston (Texas), difuzată şi pe internet, reprezentanţii NASA au declarat că va fi nevoie de câteva săptămâni pentru a stabili originea scurgerii de amoniac, detectată joi la sistemul de răcire al staţiei spaţiale. 
 
"Le-am spus că suntem mulţumiţi, foarte mulţumiţi... nu am identificat semnale evidente de scurgere", a declarat în conferinţa de presă Joel Montalbano, director adjunct al programului ISS, care a anunţat că testele vor continua şi că va fi nevoie de cel puţin cinci săptămâni pentru a evalua sistemul şi a se asigura că s-a reuşit stoparea scurgerii. 
 
Montalbano nu a putut precizat cât amoniac s-a scurs, însă a insistat că sistemul electric al ISS este "foarte robust" şi nu există probleme. 
 
Marshburn şi Cassidy au amplasat o nouă pompă însă, se pare, nu au descoperit dovezi ale scurgerii de amoniac şi nici pagube evidente. Ca măsură de precauţie, inginerii NASA au realizat teste de presiune la sistemul de răcire pentru a verifica buna funcţionare a noii pompe. Pe tot parcursul ieşirii în spaţiu, Marshburn şi Cassidy au ţinut permanent legătura cu cei din Houston. 
 
Amoniacul este un element fundamental care circulă prin sistemele externe de control termic ale staţiei pentru a răci şi a menţine temperatura adecvată a sistemelor electronice şi ale altor sisteme ale staţiei. 
 
ISS, un proiect de 100 de miliarde de dolari la care participă 15 ţări, orbitează la circa 385 de kilometri de Terra, cu o viteză de aproximativ 27.000 kilometri pe oră. La bordul ISS se află în prezent şase astronauţi: americanii Marshburn şi Cassidy, ruşii Roman Romanenko, Aleksander Misurkin şi Pavel Vinogradov şi canadianul Chris Hadfield. Este prevăzut ca Marshburn, Hadfield şi Romanenko să revină pe Pământ la 13 mai şi, potrivit NASA, scurgerea de amoniac nu a modificat planurile de întoarcere pentru cei trei astronauţi.
 

×