x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Cum să îți protejezi telefonul de viruși

Cum să îți protejezi telefonul de viruși

16 Iun 2021   •   10:55
Cum să îți protejezi telefonul de viruși

În secolul al XXI-lea există o mulțime de riscuri la care te supui atunci când te conectezi la internet. De la phishing și ransomware, până la banalii viruși care, totuși, pot fi foarte distructivi. Într-adevăr, este mai bine să previi, decât să tratezi, de aceea îți oferim câteva modalități care te pot ajuta să-ți protejezi telefonul mobil de viruși. Tot ce trebuie să faci este să fii puțin vigilent. Dacă, totuși, ai un virus în telefon, trebuie să urmezi câțiva pași simpli pentru a te asigura că device-ul tău este curățat și poate fi folosit în siguranță.

Folosește un telefon al unui brand cunoscut

Pentru a te feri de viruși este important ca smartphone-ul tău să fie unul cunoscut, deoarece marii producători de telefoane mobile investesc continuu în tehnologie și update-uri de software, pentru a le oferi utilizatorilor device-uri cât mai sigure. În plus, orice telefon trebuie cumpărat din surse sigure, pentru a evita achiziționarea unui device virusat.

Instalează-ți un antivirus

Antivirusurile moderne scanează în mod regulat telefonul pentru a detecta malware, adware sau alte fișiere infectate. Odată găsite, fișierele virusate sunt puse în carantină și nu mai pot provoca daune. În plus, producătorii de aplicații antivirus aduc în mod constant update-uri pentru cele mai recente amenințări și vulnerabilități, astfel încât telefonul tău să fie „cu protecția la zi”. Ca să te bucuri de acest lucru, e important să ai activată funcția de actualizare automată a aplicației și a bazei de date. O poți face din setările aplicaței. Site-ul Tomsguide îți oferă în acest articol o analiză a celor mai bune soluții de antivirus pentru telefoane mobile.

Fii la zi cu update-urile de software și aplicații

Un telefon updatat este un telefon protejat. Pentru că răuvoitorii caută tot timpul soluții pentru a-și duce la capăt atacurile cibernetice, creatorii de software și aplicații scot ocazional diverse update-uri care aduc îmbunătățiri sau rezolvă bug-uri și mici breșe pe care pirații internetului abia așteaptă să le folosească. De aceea îți recomandăm să ai instalată ultima versiune a sistemului de operare și, din când în când, să te asiguri că ai pornit procesul de update al aplicațiilor din telefon.

Evită instalarea de aplicații din surse nesigure

Giganții Apple, Google și Huawei au creat biblioteci cu aplicații sigure, pe care le pun la dispoziție utilizatorilor. În plus, Google Play, App Store și AppGallery supun fiecare aplicație la mai multe teste, pentru a fi siguri că aceasta nu reprezintă un pericol pentru utilizator. Recomandarea noastră este să îți instalezi aplicații pentru smartphone doar din bibliotecile prezentate mai sus.

Odată cu trecerea timpului, telefoanele mobile sunt acum mai vulnerabile la atacurile cu viruși, iar riscul a crescut în ultimii ani. Ține cont de sfaturile de mai sus și fii pregătit!

Sursă foto: Pixabay

×