x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget WhatsApp limitează la 5 numărul destinatarilor unui mesaj

WhatsApp limitează la 5 numărul destinatarilor unui mesaj

22 Ian 2019   •   14:42
WhatsApp limitează la 5 numărul destinatarilor unui mesaj

WhatsApp limitează la cinci numărul de utilizatori cărora le poate fi distribuit un mesaj, în încercarea sa de a lupta cu „dezinformarea şi cu zvonurile”, au anunţat reprezentanţi ai companiei. „Începând de astăzi, impunem o limită de cinci mesaje, valabilă în întreaga lume”, a declarat Victoria Grand, vicepreşedintele pentru politici şi comunicare din cadrul WhatsApp, la un eveniment organizat în capitala Indoneziei. Până la această măsură, un utilizator al serviciului WhatsApp putea să distribuie un mesaj unui număr de maximum 20 de indivizi sau grupuri. Limita de cinci destinatari ai unui mesaj extinde la nivel mondial o măsură introdusă de WhatsApp în India în iulie 2018, după ce răspândirea de zvonuri pe reţelele de socializare a condus la uciderea mai multor persoane şi la tentative de linşaj. Serviciul de mesagerie vocală WhatsApp, deţinut de Facebook, care are circa 1,5 miliarde de utilizatori, a încercat să găsească o cale pentru a stopa utilizarea abuzivă a aplicaţiei în urma îngrijorărilor exprimate pe plan internaţional cu privire la faptul că platforma a fost utilizată pentru a răspândi ştiri false. 

×
Subiecte în articol: whatsApp