Amuletă contra deochiului, simbol al Lunii sau talisman solar?

Pentru mosii nostri, intai martie avea insemnatatea inceputului de an. Intr-un stravechi calendar agrar astazi era prima zi a anului, zi in care din firul vremii, tors de Baba Dochia, se impletea funia anului: alb si negru, iarna si vara, zi si noapte, moarte si viata. Vreme inainte, cele doua fire rasucite de lana alba si neagra se daruiau atunci cand pe cerul lui Mart stralucea Luna Noua.

In vechime, negrul era considerat culoarea fertilitatii, a pamantului roditor si a norilor aducatori de ploaie, pe cand albul era culoarea mortii si a doliului. Apoi firul negru a fost inlocuit cu cel rosu (simbol al vietii, al Soarelui, al inimii si al pasiunii) spre a fi daruit de 1 martie, inainte de rasarit. Mai tarziu, acestui snur bico­lor i s-a adaugat un banut de argint, arama sau de aur si s-a numit 'mart' sau 'martigus'. Banutul a fost inlocuit in timp cu fel de fel de fi­gurine, inchipuind semnele norocului, ale primaverii si ale dragostei: trifoi cu patru foi, potcoava, cosar, ghiocel, buburuza, inimioara.

Este momentul in care martigusul a trecut de hotarul satului si a ajuns la oras. I s-a spus martisor iar noi il cumparam, il daruim si il pri­mim in prima zi a lui Mart. Apoi il purtam la mana, la gat sau prins in piept pana cand vedem primul pom in floare. Atunci il legam de o crenguta inflorita si ne punem o dorinta.

Piesa de rezistenta din recuzita magica
Odinioara se credea ca, primind martisorul, pomul este ferit de deochi iar deochiul era cel mai pacatos de pe pamant, singurul care ii putea lua mana. Recunoscator, pomul il proteja de Soarele alb de primavara care 'strica' obrazul pe cel care l-a impodobit cu pretioasa amuleta iar – printr-un transfer simbolic de proprietati – ii daruia parfumul, frumusetea si, mai ales, vigoarea lui. Pe atunci, martisorul era o piesa de rezistenta din recuzita magica si se purta intr-un timp incert cum este cel de la cumpana dintre ani. Iar 1 martie era inceput de an nou, atat in calendarul roman, cat si in cel geto-dac, rastimp in care anul murea spre a renaste, iar spiritele demoniace haladuiau nestingherite ca la orice inceput si sfarsit al lumii.

Poate de aceea oamenii legau snurul bicolor de coarnele animalelor, de aripile closcilor, la toarta galetii de apa, la poarta casei si a grajdului, formand nenumarate cercuri si noduri magice.

Majoritatea etnologilor considera ca traditia martisorului este de sorginte latina, romanii ve­nerandu-l in aceasta zi pe zeul razboiului, Mars. Privit din aceasta perspectiva, snurul martisorului se poate explica prin impletirea culorii rosu, a vietii si a victoriei in lupta, cu albul, simbol al inceputului si totodata al mortii posibile, suge­rata de initierea campaniilor militare din Idele lui Marte. Tot la 1 martie Imperiul Roman sarbatorea Matronalia, zi in care barbatii ofereau daruri sotiilor si mamelor.

Caracterul profund feminin al sarbatorii este confirmat de faptul ca in vechime martisorul era un simbol lunar. Se daruia in prima noapte cu Luna Noua din martie si era din argint sau din arama (metale lunare). In plus, banutul gaurit, asemenea pietrei plate cu o gaura la mijloc, este un 'simbol matricial feminin'. Faptul ca martisorul feminin si lunar este legat de un pom ('simbol axial masculin' in acceptia lui Ivan Evseev) poate fi interpretat drept un abandon al anotimpului fragil si tainic patronat de Luna, in bratele viguroase ale verii.

Exista si etnologi care sustin ca martisorul ar fi un 'talisman solar', majoritatea dintre ei preluand teoria lui Romulus Vulcanescu portivit careia fetele, dupa ce purtau martisorul toata luna martie, ieseau intr-un spatiu deschis si-l aruncau spre cer, rostind urmatoarea invocare: 'Sfinte Soare, sfinte Soare,/ daruiescu-ti martisoare,/ ’n locu lor tu ma fereste/ de pistrui ce ma-nnegreste./ Ia-mi, te rog, negretele/ si da-mi albetele,/ fa-mi fata ca o floare/ sfinte Soare, sfinte Soare'. Unii cercetatori merg mai departe, argumentand provenienta cultica solara a martisorului prin faptul ca imbinarea culorilor alb-rosu se regaseste in costumul Calusarilor, dansatori magici ce personifica herghelia divina a anotimpului patronat de cal.

Astazi nu mai stim de ce purtam martisorul si nici ce inseamna el. Ne strecuram greu pe trotuare printre tarabele cu 'martisoare' chinezesti si nu intelegem rostul atator targuri care vor sa ne cumpere si sa ne vanda cu primavara cu tot. Dar acest lucru nu trebuie sa ne mire catusi de putin, tinand cont ca inca din secolul al XIX-lea ni se pareau mult mai interesante traditiile si obiceiurile strainilor: 'societatea noastra, din romaneasca ce era, s-a streinizat in toate obiceiurile ei, incat a ajuns a nu mai scrie nici vorbi, nici gandi romanesce… am uitat toate traditiunile vechi cari impodobesc trecutul nostru. Asa, daca am intreba astazi pe oricine: ce este un Martisor, desigur ar da din umere, zicandu-ne: nu sciu!'.(N. Gane, Incercari literare, 1873, text preluat de S. Fl. Marian in Sarbatorile la Romani, Cirnilegile, 1898)