Exploatată zeci de ani de sindicatele apărute după 1990, Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava a fost lăsată în paragină. În loc să spună ce au făcut cu banii obţinuţi din activităţile desfăşurate aici de-a lungul atâtor ani, pentru că de investiţii în clădire nu poate fi vorba, cei care au administrat-o încearcă acum să scape de ea. Primăria oraşului şi Consiliul Local Suceava sunt interesate să o preia, iar pentru aceasta doresc să facă o ofertă Asociaţiei Naționale a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România (ANCCSR).

Ceea ce nu ştiu Primăria Suceava şi Consiliul Judeţean Suceava, este că ANCCSR, care are ca membri în Consiliul de Administraţie şi Adunarea Generală a Acţionarilor reprezentanţi ai confederaţiilor sindicale CSDR, Cartel Alfa, CNSLR - Frăţia şi BNS, nu este proprietarul clădirii. ANCCSR poate fi considerat cel mult administrator, chiar dacă unul foarte prost, dovadă fiind faptul că multe dintre casele de cultură ale Uniunii Generale a Sindicatelor din România (UGSR) au ajuns ruine.

Conform unui document ajuns în posesia ziarului Jurnalul, Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava a fost înfiinţată în baza Hotărârii Consiliului de Miniştri al Republicii Socialiste România din 21 iulie 1966. Documentul, semnat de preşedintele Consiliului de Miniştri de la acea dată, Ion Gheorghe Maurer, precizează că finanţarea lucrărilor a fost făcută din fondurile UGSR, aceasta fiind şi proprietarul clădirii. De asemenea, terenul în suprafaţă de 2.200 de metri pătraţi se transmitea pe perioadă nedeterminată în folosinţa gratuită a UGSR. Cum instanţa a recunoscut, Confederaţia Generală a Muncii - Uniunea Generală a Sindicatelor din România (CGM-UGSR) continuatorul de drept al UGSR, proprietarii Casei de Cultură a Sindicatelor din Suceava în nici un caz nu sunt sindicatele apărute după 1990.

Şmecheria articolului 26

Preluarea patrimoniului UGSR a fost posibilă invocându-se de către Victor Ciorbea, care la ora aceea era liderul CNSLR, sentinţa de înfiinţare a confederaţiei și, implicit, statutul organizației. La articolul 26 din statut, CNSLR se autointitula succesorul universal al UGSR și, în consecință, prelua, prin absorbție, patrimoniul sindicatelor de dinainte de 1989. Zeci de hoteluri şi vile, sute de baze sportive, sute de apartamente, zeci de cluburi etc., precum şi mari sume de bani în lei şi dolari şi-au schimbat brusc proprietarii. Aşa s-a întâmplat şi cu clădirea Casei de Cultură a Sindicatelor din Suceava. Invocându-se articolul 26 din statutul CNSLR, în Cartea Funciară a fost scos din drepturi proprietarul real, UGSR, în locul său apărând acum Asociaţia Națională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor.

Justiţia începe să facă lumină

Situaţia de la Suceava nu este singulară în ţară. După ce ani de zile nimeni nu a fost interesat să facă lumină în ceea ce priveşte patrimoniul sindicatelor, modul cum el a fost subtilizat imediat după 1990 de nişte indivizi, doar pentru că au fost mai iuţi de mână, cum s-a distrus şi înstrăinat o bună parte din el, justiţia a început să caute adevărul. Recent, Tribunalul Alba Iulia a hotărât să menţină decizia Judecătoriei Alba Iulia de la sfârşitul anului trecut, prin care clădirea Casei de Cultură a Sindicatelor din oraş se întoarce la proprietarul său de drept, Confederaţia Generală a Muncii - Uniunea Generală a Sindicatelor din România, după 30 de ani. Şi Curtea de Apel Bistriţa a emis o hotărâre definitivă, referitoare la dreptul de proprietate al CGM-UGSR asupra Casei de Cultură a Sindicatelor din Bistriţa. „Acordul dintre CNSLR, Cartel Alfa, BNS, CSDR de a administra în comun fostul patrimoniu al UGSR nu reprezintă un mod de dobândire a dreptului de proprietate”, se arăta în decizia instanţei bistriţene.

Averea, împărţită ca la talcioc

După preluarea patrimoniului UGSR cu de la sine putere, invocându-se articolul 26 din Statutul CNSLR, împărţirea acestei averi imense între CNSLR, CNS Cartel ALFA şi CSI Frăţia s-a făcut în baza unui proces-verbal încheiat la data de 4.07.1990, prin falsificarea semnăturii preşedintelui Comitetului Naţional Provizoriu de Organizare a Sindicatelor şi, ulterior, a documentului intitulat „Tranzacţie Generală”, încheiat la data de 7.11.1991, dar care are la bază procesul-verbal falsificat. Acest lucru a fost clarificat deja de instanţă, iar cel care a falsificat semnătura şi-a recunoscut vina.

Într-o rezoluţie DNA din anul 2011, care poartă semnătura procurorului Claudia Roşu, concluzia este clară: „UGSR există, nu a fost desfiinţată (niciodată), are un patrimoniu propriu, de care a fost deposedată fraudulos”.

După 1990 nu a existat nicio hotărâre a organului superior al UGSR de dizolvare sau de dispoziţie asupra patrimoniului şi nici nu a fost sesizată instanţa sau pronunţată o hotărâre judecătorească cu privire la dizolvarea patrimoniului, conform art. 40 din Legea 52/1945, prevedere preluată şi de legislaţia sindicală ulterioară.

Bogdan Hossu, preşedintele Cartel AlfA, 2003

În primul rând implicarea politicului în patrimoniul creat de membrii UGSR prin plata cotizaţiei din buzunarul lor nu are ce căuta. În urmă cu câţiva ani, tot un grup de parlamentari PNL a încercat să impună adoptarea unui proiect de lege prin care patrimoniul UGSR urma să fie preluat de primării şi consilii judeţene. Abia am reuşit atunci să blocăm proiectul, mai ales că acele confederaţii sindicale care şi l-au însuşit fraudulos încercau ca prin cedarea caselor de cultură să primească ceva la schimb. De patru ani ne judecăm cu cele patru confederaţii sindicale, cu ANCCSR şi societatea de turism SindRomânia, care au distrus o mare parte a bazelor de tratament, să se facă lumină în ceea ce priveşte jaful făcut de aceste organizaţii. Sper ca după toate apelurile noastre să se găsească o instituţie a statului care să oprească acest jaf şi să repună în drepturi un patrimoniu de care trebuie să beneficieze toţi angajaţii şi pensionarii din România.

Dragoş Frumosu, preşedinte CGM-UGSR