Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Începând cu luna martie, după instituirea stării de urgență prin Decret Prezidențial, mai multe publicații online au fost închise, prin decizii ale ANCOM, la cererea Grupului de Comunicare Strategică, subordonat Ministerului Afacerilor Interne. Acțiunea de a scoate de pe circuitul online, prin cenzurarea conținutului acestor publicații, aduce atingere articolului 30 din Constituția României, care garantează dreptul la libera exprimare și libertatea presei, drepturi care, potrivit articolului 2 din cele două decrete prin care a fost instituită, respectiv prelungită starea de urgență nu au fost limitate sau restrânse. Este drept că în Ordonanța de Urgență nr. 1/1999, modificată de Guvernul Orban printr-o altă ordonanță de urgență, chiar în timp ce starea de urgență era decretată, există un punct potrivit căruia instituțiile pot dispune suspendarea temporară a apariției unor publicații. Decretele lui Klaus Iohannis introduc posibilitatea suspendării unor publicații online, pe motiv de fake-news legat de pandemia cu COVID-19, dar doar în anexe. Asta, în ciuda faptului că dreptul la libera exprimare și la libertatea presei nu fac obiectul celor opt seturi de drepturi restrânse prin aceste decrete. Printre publicațiile blocate se numără și cea care, în ultimii ani, a dezvăluit modul în care familia Iohannis a dobândit cele șase proprietăți imobiliare, la Sibiu.
Măsura închiderii publicațiilor suspendate de ANCOM nu face, astfel obiectul articolului 2 din Decretul nr. 195 din 16 martie 2020 și din Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020, prin care președintele Klaus Iohannis a instituit starea de urgență pe întreg teritoriul României, ca urmare a pandemiei de coronavirus. Ambele decrete vorbesc despre faptul că pentru prevenirea răspândirii COVID-19 și pentru realizarea managementului corespunzător, raportat la evoluția situației epidemiologice, pe durata stării de urgență este restrâns exercițiul unor drepturi și libertăți. Iar aceste drepturi restrânse se referă la libera circulație, la dreptul la viață intimă, familială și privată, la inviolabilitatea domiciliului, la dreptul la învățământ, la libertatea întrunirilor, la dreptul la grevă, la dreptul la proprietatea privată și la libertatea economică.
Niciunul dintre aceste drepturi restrânse, temporar, prin articolul 2 din aceste două decrete nu se referă la drepturile prevăzute la articolul 30 din Constituția României, privind libertatea de exprimare. Legea Fundamentală arată, aici, că „libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare publică, sunt inviolabile”. La același articol din Constituție se prevede că „cenzura de orice fel este interzisă”, că „libertatea presei implică și libertatea de a înființa publicații”, precum și că „nicio publicație nu poate fi suprimată”.
Singurele limitări la libertatea de exprimare prevăzute de Constituție se referă la faptul că „doar legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligația de a face publică sursa de finanțare”, dar și că „sunt interzise doar de lege defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură rasială, socială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică, precum și la manifestări obscene, contrare bunelor moravuri”.
„Pumnul în gură”, printre măsurile de primă urgență cu aplicabilitate imediată
În aceste condiții, este mai mult decât bizar faptul că, în situația în care acest drept (stabilit ca fiind inviolabil de către Constituția României) nu face parte din lotul de drepturi restrânse prin decrete, în Anexele 1 la cele două acte prezidențiale, invocându-se starea de urgență, Klaus Iohannis a dat frâu liber autorităților de a impune cenzura. La articolul 54 din Anexa 1 a Decretului nr. 195/2020, dar și la articolul 91 din Anexa 1 a Decretului 240/2020, privind „măsuri de primă urgență cu aplicabilitate imediată”, se introduc următoarele chestiuni: „Furnizorii de servicii de găzduire și furnizorii de conținut sunt obligați ca, la decizia motivată a Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, să întrerupă imediat, cu informarea utilizatorilor, transmiterea într-o rețea de comunicații electronice ori stocarea conținutului, prin eliminarea acestuia la sursă, dacă prin conținutul respectiv se promovează știri false cu privire la evoluția COVID-19 și la măsurile de protecție și prevenire”.
De asemenea, „în situația în care eliminarea la sursă a conținutului nu este fezabilă, furnizorii de rețele de comunicații electronice destinate publicului sunt obligați ca, la decizia motivată a Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, să blocheze imediat accesul la respectivul conținut și să informeze utilizatorii”. Nu în ultimul rând, „la decizia motivată a Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, furnizorii de rețele de comunicații electronice destinate publicului au obligația de a bloca imediat accesul utilizatorilor din România la conținutul care promovează știri false cu privire la evoluția COVID-19 și la măsurile de protecție și prevenire și este transmis într-o rețea de comunicații electronice de către persoanele în cauză care nu se află sub jurisdicția legislației naționale”.
De la sfârșitul lunii martie, această măsură a fost aplicată prin Grupul de Comunicare Strategică, de la nivelul MAI, care a solicitat imperativ ANCOM să suspende sau să închidă anumite publicații online care au publicat articole cu privire la COVID-19, altfel decât în spiritul politicii agreate de Guvernul Orban cu privire la acest subiect.
Cenzura, menționată în OUG. Constituția nu permite Guvernului să restrângă acest drept
Jurnalul nu își propune să valideze sau să invalideze afirmațiile făcute în articolele respective, publicate pe aceste site-uri sancționate. Unele dintre temele prezentate acreditau ideea că boala generată de SARS-COV-2 nu există sau că nu este atât de gravă precum este prezentată oficial, alte articole prezentau o serie de fapte colaterale stării de urgență, cum ar fi închiderea unor magazine sau afluxul masiv de persoane la granițe ori diverse conflicte. Nu tema articolelor în sine este importantă, ci modul în care autoritățile au găsit de cuviință să instituie cenzura.
Este drept că în Constituție se face referire la răspunderea juridică a difuzorilor de informații, în sensul că răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația artistică adusă la cunoștință publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, pe postul de radio sau de televiziune. Dar asta se face numai în condițiile legii. Nu prin Decret prezidențial sau prin decizii ale Grupului de Comunicare Strategică, cu atât mai mult cu cât dreptul la libera exprimare sau libertatea presei nu fac obiectul restrângerii prevăzute la articolul 2 din cele două decrete prezidențiale.
Legea prevede că doar prin hotărâre judecătorească definitivă se pot impune sancțiuni împotriva autorului sau al editorului unei publicații și, dacă prin hotărârea motivată a instanței se dispune înlăturarea conținutului, se poate ajunge la cenzurarea unui articol, dar din motivele precizate în Constituție.
În cuprinsul OUG 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, la articolul 20, litera “k”, se prevede faptul că autoritățile militare și autoritățile publice cu atribuții în regimul stării speciale, au ca sarcină și „să suspende temporar apariția sau difuzarea unor publicații ori a unor emisiuni ale posturilor de radio sau de televiziune”. Contrar prevederilor constituționale ale articolului 30 din Legea Fundamentală, Ordonanța de Urgență, chiar dacă este un act normativ cu putere de lege, nu poate reglementa în domeniul legilor organice, dar nici în domeniul drepturilor și libertăților fundamentale. Acest lucru este la fel de clar prevăzut în cuprinsul articolului 115, alineat 6 din Constituție, unde se arată că „Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică”.
Avocatul Poporului cere explicații lui Marcel Vela
De la debutul stării de urgență, instituția Avocatului Poporului a luat mai multe măsuri pentru a combate posibilele abuzuri ale autorităților statului. Una dintre aceste măsuri a constat în atacarea la Curtea Constituțională a OUG 1/1999, dar și a Ordonanței prin care Guvernul Orban a operat modificări la această ordonanță.
În urmă cu două zile, Renate Weber a transmis ministrului de Interne o notă în care a atras atenția că în perioada în care a activat starea de urgență a luat act depre hotărârile adresate ANCOM de către Ministerul Afacerilor Interne, la cererea Grupului pentru Comunicare Strategică, în sensul închiderii mai multor site-uri despre care s-a apreciat că difuzează știri false cu privire la evoluția epidemiei de SARS-COV-2, „cu potențial de a crea panică în rândul populației”. În această notă, Avocatul Poporului precizează același lucru pe care l-am analizat mai sus, și anume că „nici decretul privind instituirea stării de urgență, nici cel privind prelungirea acestei măsuri nu menționează libertatea de exprimare între drepturile al căror exercițiu urmează să fie restricționat în această perioadă”. În documentul citat se mai arată că „nu se poate vorbi despre libertatea de exprimare fără existența libertății de opinie, deoarece aceasta permite oricăror persoane fizice să participe la viața politică, socială, culturală, manifestându-și public opiniile, gândurile credințele. Cu alte cuvinte, orice formă de cenzurare a acestora ar putea conduce la o ingerință gravă asupra drepturilor și libertățillor fundamentale”.
De altfel, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) și-a exprimat, la sfârșitul lunii martie a acestui an, îngrijorarea în legătură cu Decretul prezidențial prin care a fost instituită starea de urgență, subliniind importanța liberei circulații a informațiilor și a dreptului presei de a relata despre pandemie și despre politicile guvernamentale. OSCE spune că :aceste prevederi ale Decretului de urgență reprezintă un risc la adresa muncii fără restricții a jurnaliștilor, o autocenzură pentru actorii media care încearcă să informeze publicul și poate fi chiar contraproductivă (…) dacă autoritățile pun în dificultate fluxul de informații difuzat de instituțiile media și de jurnaliștii independenți, nefăcând altceva decât să favorizeze o mai largă răspândire a dezinformărilor”.
Cel mai recent site închis a făcut dezvăluirile despre casele familiei Iohannis
Un caz de închidere, la cererea MAI, de către ANCOM, este cel al site-ului „Justițiarul”, din Sibiu. Publicația a fost blocată pentru difuzarea de informații apreciate ca false. Măsura este luată în cadrul stării de urgență, și este justificată de prerogativa autorităților de restrângere a unor drepturi democratice, cu toate că dreptul la libera exprimare nu face, așa cum am mai arătat deja, parte din seria de drepturi restrânse prin decretele prezidențiale. Potrivit publicației „Turnul Sfatului”, decizia de blocare a fost luată pentru că „Justițiarul” a difuzat știri care apreciau că pandemia de COVID-19 este artificială.
Întâmplător sau nu, „Justițiarul” este site-șul care a realizat, de-a lungul timpului, sub semnătura jurnalistului Marius Albin Marinescu, numeroase anchete legate de modul în care familia lui Klaus Iohannis a intrat în posesia celor șase proprietăți din Sibiu.
