Balurile de gheaţă

Demult, dar nu foarte demult, intre 31 ianuarie si 17 februarie, erau balurile regale – seratele dansante. Balurile de iarna. Hai sa ne uitam printr-un ochean al nostalgiilor si sa vedem... Ce?

31 ianuarie 1902. Principesa a aparut la serata intr-o rochie brodata cu aur! La corsaj un buchetel de turcoaze si briliante si cu colier la gat. A fost admirata de ambasadorul Frantei, si cel al Angliei, si cel al Greciei, si al Ungariei. Si de toata lumea buna a vremii. Balul s-a deschis de obicei cu Cotilionul, Principesa cu baronul Lago si Principele cu Dra Missir.

9 februarie 1902. A treia serata dansanta la Palatul Cotroceni. Se sarbatoreste constituirea Societatii Tine­rimea Artistica sub patrona­tul Principesei. Expozitie de pictura Luchian, Vermont, Stefan Popescu, Petrascu, Verona. Langa ei expune Principesa picturile sale.

Seratele de la Cotroceni au fost intotdeauna foarte apreciate de societatea bucuresteana. Era o lupta reala pentru invitatii, de cum se raspandea zvonul. Lista de nume trebuia data spre aprobare si nu de putine ori erau sterse nume de pe lista. Seratele aveau un aer intim, caci Principii doreau o serata agreabila si usoara. De aceea, cu precadere era chemat tineretul, mai ales din cauza dansului. Pentru ca se dansa nebuneste; dansurile mondene erau un test – caci cel care nu se arunca in ring ca furtuna nu prea mai era invitat la urmatorul bal. Nu se admitea nici o intarziere. La 21:30, toata lumea era prezenta in tinuta de bal.

Domnii in frac si uniforme stralucitoare...
Doamnele in rochii fenomenale, splendide toalete care mai de care...
Si toata noaptea dans, dans, dans.
Cei mai in varsta jucau carti in alte incaperi si sah sau stateau la taifas band sampanie frantuzeasca si gustand bunatati de la bufetul regal. Gustarile erau uluitoare. Se aducea muschi de vita de la Viena, fructe de la Berlin si vanat de tot soiul, icre negre si de Manciuria, somn, batog, curcani si prepelite. Pateuri de ficat de gasca Edner – vai, vai ce delicatesa!

Si se mai aduceau furniturile bacaniei de la Cainele Negru a lui Ion Tletlu din Lipscanie. Si o mare diversitate de prajituri. Si-ntotdeauna, la sfarsitul seratei era un tort urias – mandria patiserului. O piesa monumentala, o intreaga constructie de zahar, cu cinci sau sase etaje. Nimeni nu avea curajul sa-l atace intai pana nu venea Principele sa-i dea o puternica lovitura de cutit. Mai erau celebrele limonade, inghetate, parfaits-uri, oranjade. Si vinuri! Vinuri de-ale noastre, dintre cele mai vechi, si sampanie fran­tuzeasca – cele mai fine soiuri.

Si fructe, migdale, struguri, prune de Agen, mere, portocale asezate-n piramide; coniac, lichioruri, cafele negre care miroseau atat de bine si tigari de foi.
Si flori, flori, flori!

Seratele erau foarte vesele si lumea petrecea. Pe atunci poate ca lumea stia sa petreaca, si nimic nu tulbura veselia, caci nu existau telefoanele mobile. Unele serate aveau invitati de soi, mari artisti – dansatoarea Loie Fuller. Altadata era pianistul Alfred Grunfeld. Am aflat aceste lucrurui pretioase, amuzante, interesante dintr-o frumoasa carte, a Editurii Sigma, o editie de lux – s-au tiparit doar 100 de exemplare. Cartea se numeste '4 decenii in serviciul Casei Regale a Romaniei. Memorii 1898-1940', iar autorul se numeste E.A. Buchman.