Când Maia joacă

'Ascultati muzica prin suflet. Nu simtiti o fiinta interioara care se desteapta inauntru vostru si ca datorita ei capul vi se redreseaza, bratele vi se ridica si mergeti usor catre lumina?(...) Aceasta desteptare este primul pas al dansului asa cum il concep eu.' Isadora Duncan

'Isadora, in dorinta ei de a exprima sentimentele umane, a gasit in arta greaca cele mai frumoase modele. Plina de admiratie pentru frumoasele figuri ale bassoreliefurilor, ea s-a inspirat din ele. Cu toate acestea, inzestrata cu un instinct al descoperirii, ea s-a intors la natura, de unde vin toate aceste gesturi si, convinsa ca trebuie sa imite si sa reinvie dansul grec, ea si-a gasit propria-i expresie. Ea se gandeste la greci, dar nu asculta decat de ea insasi. Ceea ce ne ofera nu este decat propria-i bucurie, propria-i tristete. Uitarea clipei si cautarea fericirii sunt propriile sale dorinte. Dar, exprimandu-le intr-un mod atat de perfect, ea le trezeste pe ale noastre.' ( Eugene Carriere)

'La Florenta (...) Botticelli era cel care captivase tanara mea imaginatie. Ramaneam zile intregi asezata in fata Primaverii de care ma indragostisem. (…) Ramaneam langa panza pana cand incepeam sa vad crescand realmente florile pictate, picioarele goale dansand, trupurile miscandu-se, pana cand un inger al bucuriei venea sa ma cuprinda. Ma gandeam atunci: voi dansa aceasta imagine, voi transmite si altora acest mesaj al dragostei, al primaverii, al vietii, pe care l-am primit cu atata emotie(...) Inspirata de tabloul lui Botticelli, improvizai un dans care incerca sa redea miscarea lui dulce si mi­nunata, tandrele ondulari ale pamantului acoperit de flori, hora nimfelor si zborul zefirilor, care se desfasoara in jurul figurii centrale jumatate Afrodita, jumatate Madona, al carei singur gest simbolic vesteste nasterea primaverii. In salile unui vechi palat dansai in fata lumii artistice din Florenta pe muzica de Verdi si pe melodiile maestrilor anonimi mai vechi.'

Isadora: 'Corpul devine transparent si nu mai este decat intepretul sufletului si al spiri­tului.'
Asa era Isadora... diafana, transparenta, doar lumina si muzica. Si dansa dupa Chopin, Wag­ner sau Beethoven... Dans, nu balet.
Iubea ideea de puritate a formei si a dansului, frumusetea pura si perfecta din timpul cand zeii vorbeau oamenilor. A vrut sa faca un templu in Grecia; nu l-a terminat niciodata.
A vrut sa invete cat mai multe fete si tinere sa devina lumina si fluture, si muzica... perfecte. A iubit barbati celebri, artisti, suflete deosebite. A pierdut iubiri, a pierdut bani, a pierdut avere. Si-a pierdut copiii intr-un groaznic accident. Incet, incet si-a pierdut lumina, si iar banii, si scoala, si speranta. A murit si ea, ca sa fie o perfecta tragedie greaca, tot intr-un groaznic accident. In 1927. Esarfa ei cea rosie s-a prins de roata masinii si a strangulat-o...
Sa revenim.

In 1921, sovieticii o cheama la Moscova (ea avand un avant revolutionar pe care niciodata nu l-a ascuns), cu promisiunea ca ii vor implini ma­rele vis: scoala de dans. Aici il va cunoaste pe Ser­ghei Esenin; se vor casatori (contrar convinge­rilor de o viata ale Isadorei). Cei doi indragostiti – lumina si cuvantul – vor cutreiera Europa si America. La umbra cuvantului, ea nu mai lumineaza. Muzica, pianul nu mai reusesc sa o transforme in nor, in fluture, in zbuciumul furtunos sau languros al palmierului si nici in marea pe care o adora.

Anul 1923 – aici incepe piesa noastra. Isadora este o femeie trecuta de 40 de ani (se nascuse la 24 mai 1877, la San Francisco), indragostita de un barbat de 20 si ceva de ani, prabusita la picioarele acestei iubiri ametite de alcool. Inca mai incearca sa obtina bani pentru scoala sa. Dar gloria care-i punea la picioare orice barbat bogat si deschidea orice usa nu mai straluceste nici ea. Totul e cazut in derizoriu.

E constienta de asta. E constienta ca trupul sau nu mai este lumina. Devine din ce in ce mai greu si opac. Lumina o mai regaseste doar in amintiri.
Cand Isadora dansa... Aceasta descompunere a lumii Isadorei o resimti pana in coltul cel mai ascuns al inimii.
Pe scena de la Odeon, lumea Isadorei (Isadora interpretata de Maia Morgenstern) e in doua planuri: fantoma perfectiunii, fantoma Isadorei pe cand dansa (sau spiritul/Monica Petrica) si Isadora, Esenin, pianul dezacordat, menajera si prietena, batrana prietena a Isadorei, care incearca sa o scape de poetul nebun si egoist. Deasupra tuturor e cerul lumii Isadorei. Un templu grec sfaramat, spart. Nimic nu mai e perfect in lumea Isadorei.

Textul( Marthin Sherman) nu iti lasa nimic, nici macar o fraza nu-ti ramane in memorie. Insa felul cum actorii (Maia Morgenstern, Mihai Smarandache, Rodica Mandache, Oana Stefanescu, Jeanine Stavarache, Monica Petrica, Mircea Constantinescu, Vlad Logigan/Andrei Runcanu) dau viata acestei povesti te face prizonierul lumii indurerate a Isadorei. Zile in sir dupa ce i-ai vazut pe scena iti revin imaginile cu disperarea din privirea femeii care a pierdut perfectiunea, durerea de a fi ramas fara lumina dansului; te urmaresc ranjetul si egoismul lui Esenin (Mihai Smarandache), incercarile disperate si constient inutile ale lui Mary Desti (Rodica Mandache) de a o salva de la prabusirea totala.

Maia nu face din Isadora un personaj molatec. Daca a mai ramas ceva pur in acest personaj, aceea e durerea. Si e transmisa atat de puternic, incat dupa caderea cortinei simti nevoia sa iti tratezi sufletul... revazand piesa.

Cand Maia joaca...