Caria prezidenţială sluţeşte zâmbetul ţării mele

Intr-o buna zi, mi-am dat seama ca de 20 de ani fac o greseala imensa ne­fa­cand politica. Ca un pelican din delta, am pus botul la cea mai ti­ca­loasa le­genda urbana roma­nea­sca, conform careia politica este o curva. Nu, poli­tica nu este o curva, este doar o casa nationalizata transformata in bordel de cei ce desfiintasera bordelurile.

Sau, mai simplu si intr-un alt re­gistru, politica este dantura cu care zambesti. Ca sa ai cu ce zambi, trebuie sa te speli – nu din cand in cand, ci regulat – pe dinti. Ca sa ajungi sa te speli pe dinti, trebuie sa ai o mama sau un tata care sa te invete sa te speli pe dinti, caci tu singur n-ai s-o faci, pentru ca pare inutil si e usor nepla­cut. Imi cer iertare pentru imper­fec­tiu­nea cu care zambesc, pentru ca n-am facut-o niciodata. Am invatat din mers ce este pasta de dinti; periuta, clestele, anestezia, sangele, freza, lesinul, portelanul, nota de plata. Am incercat sa zambesc cu ce am, cu in­ven­tivitate, cu consecventa, cu pof­ta de a trai liber. Micul meu demers protestatar este, in primul rand, bucuria de a descoperi cat de placuta este profilaxia politica, aceea prin care refuzi caria prezidentiala care sluteste zambetul tarii mele.

Afisele mele nu cred ca pot extrage maseaua cariata si lipsita de minte de la Cotroceni, dar o pot clatina. Incit la profilaxie. Sunt gata sa mor pentru ideea ca fiecare dintre noi este dator sa faca, profilactic, un pic de politica, cat sa nu mai apara in zambetul tarii noastre, astazi un judet din marea Europa, infectii de tipul celor care au aparut in primii 20 de ani ai normalitatii din tara mea.

• Lucian Dobrovicescu, St. Leu, Reunion