Cetăţenii şi-au câştigat „dreptul tacit” de a manifesta liber

Vocea noastra, a tuturor celor care am inghetat atatea saptamani in strada, e auzita si ne-o dovedesc nenumaratele amenzi (nejustificate legal, de altfel) pe care le-am primit pe parcursul acestei perioade. De aceea, dincolo de orice 'intelegere tacita', ceea ce ar trebui sa conteze este cum aud ceilalti aceasta voce si ce inteleg din mesajul pe care tinerii din Piata incearca sa-l transmita.

La cele cateva intruniri si discutii care au avut loc despre evenimentele din aceasta perioada, orice cetatean curios, care nu a participat inca la manifestatiile cu pricina, dar vrea sa afle cum stau lucrurile, descopera ca adevaratele spirite revolutionare ale Romaniei sunt numeroase babute si batranei revoltati de taierea pensiilor si cativa tineri puturosi care, profitand de situatie, in loc sa se duca la munca, sparg vitrinele luxoase ale magazinelor, pentru a-si lua un telefon smecher.

Aceasta ar fi, conform concluziilor finale ale discutiilor, imaginea Romaniei revolutionare din primele zile, cu mesaje concrete, de tipul: 'vrem sa ne dati', 'vrem sa muncim mai putin', pe modeulul oricarei revolutii care se respecta. Cu alte cuvinte: 'Daca ai ce sa mananci, taci din gura si vezi-ti de viata ta linistita; daca nu, e dreptul tau sa iesi in strada, dar numai in Piata, in rest perturbi linistea celor care au ce manca si se odihnesc in asteptarea unei noi zile de munca'. Asta-i revo­lu­tie si nimic altceva!

'Spagile de la Chevron se transforma in Vuitton'
Conform acelorasi teorii, ceea ce a mai ramas acum din Piata nu este decat imaginea unei pseudorevolutii – o mana de tineri care nu se in­ca­dreaza in nici una dintre tipologiile descrise mai sus si care tipa chestiuni 'abstracte', precum: 'Sal­vati Rosia Montana!' sau 'Spagile de la Chevron se transforma in Vuitton'. Mai mult, de ce nu exista l­ideri? Pe cine sa promoveze media ro­ma­na? Oamenii au nevoie de o imagi­ne cu care sa le inlocuiasca pe cele m­ai vechi. Iar unele dintre televiziuni chiar au trecut la treaba, incercand sa creeze un erou in imaginea lui X sau Y, distorsionand si mai mult mesajul si producand nemultumiri si ne­in­telegeri in randul protestatarilor.

Astfel, ascultand toate aceste lucruri si privind inapoi la cele doua luni de frig si lupte cu jandarmii, iti dai seama ca s-a reusit sa se creeze, in mod intentionat si pentru perturbarea oricarui mesaj, doua realitati paralele: una, promovata si sustinuta de cei mai multi, a unei revolutii a saraciei si a neputintei de schimbare; alta, tacuta si neinteleasa, a unei miscari pentru reconstruirea ce­ta­tea­nului – un cetatean puternic, a carui voce sa conteze si sa impuna, nu doar sa ceara; un cetatean care sa isi dea seama ca nu este doar o stampila intr-o sectie de votare, o data la patru ani.

Cerintele acestea nu sunt deloc abstracte, iar problemele legate de incalcare drepturilor omului, cat si cele legate de respectarea mediului fac parte din normele obligatorii ale unei democratii functionale. Traim intr-un spatiu care este al nostru, cu care unii dintre noi se identifica aproape total, nu putem lasa ca acest spatiu sa fie distrus din vointa a doi, trei oameni, pe simplul motiv ca in mana lor se afla puterea. Puterea aceea nu se afla la ei, acesti oameni nu sunt decat reprezentantii nostri, iar deciziile si cerintele noastre trebuie respectate.

Pe de alta parte, ca si cetatean nemultumit de aceasta reprezentare nu sunt obligat sa astept patru sau cinci ani pentru a cere schimbarea, nu trebuie sa mi se acorde, printr-o 'intelegere tacita' (legala?), un spatiu restrans unde sa imi pot formula nemultumirile. Cu atat mai mult, acei doi, trei oamnei care-si inchipuie ca au puterea nu se pot aseza pe ei mai presus de lege, nu pot trimite organele de ordine, ori de cate ori nu le convine situatia, sa impuna cu forta tacerea, incalcand drepturile costitutionale ale cetatenilor. 'Da, stim ca nu veti plati aceste amenzi daca le veti contesta, pentru ca nu avem o lege conform careia sa actionam, avem un ordin', auzim cu nonsalanta din gura jandarmilor cand ne sunt interzise protestele.

Noi nu vom plati amenda, ei nu vor pati nimic – in schimb, cetateanul a fost redus la tacere, iar democratia invinsa. Ce ar trebui sa facem conform regulilor unei re­volutii adevarate? Sa ramanem in case multumiti ca avem ce manca, chiar daca libertatea cuvantului si alte cateva 'chestiuni abstracte' sunt incalcate in mod abuziv?