x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Farmecul unei insule stâncoase

Farmecul unei insule stâncoase

07 Apr 2012   •   21:00
Farmecul unei insule stâncoase

'Desigur, in unele clipe ale vietii simtim o bucurie amara, in care ne lasam tarati de manie si ne cufundam in baia furiei noastre; ce urmeaza insa nu e decat mahnire si uimire. Cand ti-ai recapatat cumpatul iti dai seama ce nesabuita si nevrednica a fost dezlantuirea, iar vapaia maniei e inlocuita prin rusine si umilinta. Toate acestea si inca alte altele le-am simtit ajungand acasa, la o jumatate de ora dupa mama. Lady Mary se retrasese in apartamentul ei, sa-si linisteasca nervii tulburati, dar in pargul camerei ei sta mama, ca ingerul cu sabia de foc. Ah!

Groaznica clipa a judecatii, cand aveam capul plecat, nasul rosu si ochii umflati, stam in fata dreptei ei indignari. Dupa cum isi poate oricine inchipui, n-am fost crutate. Mama ne spusese ca trebuie sa cerem iertate de la Dumnezeu, caci ea nu ne putea ierta; ca-i era rusine sa ne numeasca copiii ei, precum si alte lucruri dureroase, care ne patrunsesera pana in maduva oaselor.

In cele din urma cazuram catestrele gramada pe o scarita ce ducea de la iatacul mamei la camera ei de toaleta, intr-un colt intunecos, unde umilirea noastra se putea ascunde in umbra. Am zacut acolo timp indelungat ca trei mici mormane de durere, cu fata pe covor, ceea ce se potrivea in totul cu injosirea noastra, strivite cum eram de un pacat atat de mare, sfasiate de amarele mustrari ale mamei, simtind ca eram vrednice de fiece cuvant de dojana a ei. De altfel, cuvintele nu erau o pedeapsa indestulatoare. Mama, indarjita, nimeri o pedeapsa in adevar dureroasa: iubitii nostri cai fura surghiuniti din grajdurile regale, timp de o saptamana si, spre rusinea noastra, care fu data astfel in vileag, fura dusi la «Sant».

Asa se numea grajdul unde toti prietenii nostri din marina isi tineau caii.
Se numea «Sant» pentru ca era cladit in largul sant care inconjura La Valletta.
Pedeapsa era nemiloasa si bine aleasa, caci printr-insa aflau toti tovarasii nostri de calarie ca eram in dizgratie. Varul George fu foarte bun cu noi, cu acest prilej.
Ii era foarte mila de «dragele trei» cu toate ca, bineinteles, nu putea incuviinta ceea ce facusem. Totusi, pana astazi, imi aduc aminte ce neasemanata mangaiere simteam cand imi rezemam fruntea umilita de umarul lui si plangeam din fundul inimii, cu capul ascuns in belsulul parului meu, galben. Mi se pare ca si batista varului George imi fu foarte de folos in acele clipe, caci in astfel de momente tragice o gaseste cineva pe a sa?

«Biata Missy, draguta!...»
Si in ceasul acela afla Missy cat de bland si dulce putea fi varul ei mai mare, George!
Insula Malta e plina de farmec pentru cei ce au ochi, adica plina de invataminte pentru arheologi si istorici. Eram prea mici ca sa cercetam cu stiintifica luare-aminte comorile ei. Pe acea vreme, din nenorocire, vechile biserici si ruinele feniciene aveau pentru noi putin inteles; plimbarea calare pana colo, si narcisele crescute printre pietrele naruite ne incantau mai mult decat monumentele. Simteam insa pana in adanc farmecul acelei insule, atat de ciudata si de stancoasa, s-ar putea zice, atat de tainica, unde frumusetile sunt ascunse dupa ziduri de piatra, caci la Malta totul e imprejmuit de ziduri.

La prima vedere, toata insula pare a fi numai un ocean de stanci si de pietre, avand ici, colea, cate o pata de verdeata: trifoi, fasole, anghinare. Nu-mi aduc aminte sa fi vazut lanuri de grau, orz sau porumb, dar pricina e, poate, c-am fost acolo numai in timpul toamnei, iernii si al inceputului primaverii. Dar cat de bine mi-aduc aminte de campiile cu trifoi si cu fasole! Trifoiul era urias, inalt pana la genunchi, si floarea lui de un rosu-rubiniu intens, cu foi si tulpini groase, din care furam manunchiuri pentru iubitii nostri cai. Parca aud si acum multumirea cu care striveau lucioasele fire verzi.

Ah! Si ce desfatare era intoarcerea acasa seara, calare, cu tot aerul patruns de mireasma campului de fasole! Aceasta mireasma, precum si mirosul de cafea prin sate, si nu stiu al caror ierburi (sau poate a lemnelor pe care le ardeau taranii ca sa-si faca mancare) sunt mirosurile caracteristice ale Insulei Malta, ce le intalnesti la fiecare pas. Femeilor le place sa-si fiarba cafeaua in mijlocul strazii, pe niste sobite de carbuni facute din piatra, pe care le duc dupa dansele.'

×