x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri Amigdalele se „lustruiesc” cu laser împotriva microbilor

Amigdalele se „lustruiesc” cu laser împotriva microbilor

de Florin Condurateanu    |    27 Apr 2020   •   18:50
Amigdalele se „lustruiesc” cu laser împotriva microbilor
Sursa foto: CentralITAlliance/Getty Images/iStockphoto

O strălucitoare carte, o fermecătoare carte a apărut în Editura Academiei Române, „Istoria şi geografia nasului, gâtului şi urechilor”, scrisă de un mare medic, profesor doctor Codruţ Sarafoleanu, iar apariţia ei a cucerit repede inima publicului. Pentru că această carte este o logodnă inspirată între explicaţiile de medicină ale profesorului, limpezind unele legende despre suferinţele nasului, gâtului, urechilor şi, surprinzător, alăturarea de capitole cu nuanţe rafinate ale vieţii, cu întâmplări alături de personalităţi salvate pentru premiere, pentru spectacole de reputatul şef de clinică. Profesorul de medicină Codruţ Sarafoleanu se dovedeşte un intelectual cu paletă mare de preocupări ale minţii, se dezvăluie ca un sensibil şi sentimental.

 

Florin Condurăţeanu: - Domnule profesor, aţi scris în carte şi decalogul dumneavoastră cu privire la spectaculoasele interveţii pe care le faceţi endoscopic la graniţa dintre nas şi creier, extirpând tumori. Dar şi gândurile medicului salvator de vieţi care sunteţi...

Prof. dr. Codruţ Sarafoleanu: - Erau şi simţirile mele. Mă uit cu ochi limpezi în oglindă şi asta fiindcă am conştiinţa curată. Am visat în copilărie să mă fac regizor de film. N-am rezistat mai mult de câteva luni departe de ţară în timpul masteratelor, specializărilor, dar aşa cum a încheiat prefaţa cărţii mele scriitorul Dumitru Radu Popescu, am misiunea şi eu de a duce mai departe excelenţa Şcolii Româneşti de Medicină.

 

F. C.: - De ce se agaţă părinţii aşa de tare de intervenţiile cu laser în ORL?

Prof. dr. C. Sarafoleanu: - Numai medicul ORL decide când se utilizează laserul. În intervenţiile asupra amigdalelor cu laser se „netezesc” amigdalele, cu laser se „răzuiesc” criptele, acele adâncituri unde se cuibăresc microbii. Nu se mai scot amigdalele pe bandă rulantă, ca acum o vreme, amigdalele fac parte dintr-un lanţ de apărare imunitară și se scot când copilul suferă mai mult de patru amigdalite cu puroi pe an. Copilul trebuie lăsat să se lupte cu propriile arme împotriva a patru amigdalite, i se fortifică imunitatea. Cu laser se micşorează şi amigdalele de dimensiuni prea mari.

 

F.C.: - Nici polipii nu se operează cu laser?

Prof. dr. C. Sarafoleanu: - Când polipii se măresc şi împiedică respiraţia pe nas, se scot prin intervenţii clasice, pentru a nu recidiva. Și polipii au un rol în apărarea imunitară. După îndepărtarea polipilor, copiii reiau respiraţia normală pe nas, cu umidificarea, încălzirea, filtrarea aerului, copii nu mai sunt palizi, fără poftă de mâncare, cu somn stricat.

 

F.C.: - De ce se sperie părinţii de intervenţia ORL-istului în otite cu perforarea dirijată a timpanului?

Prof. dr. C. Sarafoleanu: - Când în otite secreţiile nu se mai elimină, se adună în spatele timpanului, cu pericol de spargere a acestuia, medicii ORL perforează într-o zonă a timpanului unde acesta se reface, astfel se aeriseşte urechea, se poate introduce medicaţia.

 

F. C.: - Ce înseamnă în vertije acea manevră a ORL-istului de a schimba brusc poziţia capului bolnavului?

Prof. dr. C. Sarafoleanu: - În sindromul Meniere de vertije, cristalele din limfa labirintului plutesc haotic, ating dezordonat vârfurile profilurilor din urechea medie şi se pierde echilibrul, se ivesc vertijele. Nu se pot da prea multe medicamente de liniştire, se strică şi starea celeilalte urechi, se moleşeşte şi a doua ureche. De aceea, medicul modifică brusc poziţia capului, se întoarce hotărât pacientul pe partea cealaltă şi, astfel, otoliţii, cristalele se ordonează şi dispar vertijele.

 

Picăturile de desfundare a nasului nu se pun mai mult de 7 zile, riscă să usuce mucoasa şi cornetele rămân inflamate, ajungându-se la rinită cronică.

 

 

×