Calculii biliari se scot împreună cu vezica

Cei care suferă din cauza vezicii biliare speră să poată dizolva calculii şi cu medicamente și că înlăturarea acesteia nu este unica metodă de a scăpa de pietre. Dacă fără vezica biliară se poate trăi, fără splină nu se poate şi, de aceea, se caută păstrarea unui fragment din acest organ. Despre toate acestea, dar şi de ce apendicul nu se mai scoate pe bandă rulantă, ne explică profesorul doctor Mircea Beuran.

Florin Condurăţeanu: - Domnule profesor Mircea Beuran, au temei speranţele celor care au trecut printr-o colică biliară cum că pot evita intervenţia chirurgicală utilizând medicamente?

Prof. dr. Mircea Beuran: - Medicamentele dizovă doar calculii biliari pe bază de colesterol, dar terapia este lungă. În realitate, calculii din vezica biliară sunt micşti, nu numai din colesterol, aşa că s-a ajuns la concluzia că soluţia este scoaterea vezicii împreună cu pietrele. Pentru a evita recidiva, se scoate şi „cariera”, nu numai pietrele.

F.C.: - Ce complicaţii apar când se întârzie înlăturarea vezicii biliare producătoare de pietre?

Prof. dr. M. Beuran: - Calculii mai mici sunt mai periculoşi decât cei cu dimensiuni mai mari, cei mici intră mai uşor în circuitul care îi mută şi ajung într-o intersecţie importantă din duoden. Când calculii împiedică scurgerea secreţilor biliare, acestea băltesc în vezică, se pot infecta şi dau complicaţii. Barajul acesta al calculilor în duoden împiedică şi scurgerea secreţiilor din pancreas pentru digestie. Secreţiile pancreatice care nu mai sunt drenate se întorc în pancreas şi mănâncă organul-mamă care le-a produs. Se ajunge, astfel, la periculoasa pancreatită.

F.C.: - De ce apendicul nu se mai scoate pompieristic, ca acum o vreme?

Prof. dr. M. Beuran: - Apendicul are şi el un rol, face parte dintr-un lanţ de apărare imunitară. Când se pune un diagnostic corect de apendicită, se înlătură apendicul. Este de menţionat că, acum, în peste 90% din cazurile de scoatere a apendicului se utilizează laparoscopia, cu incizii mici ca butoniera unei cămăşi. Durerile în abdomenul inferior, în dreapta, vărsăturile, creşterea numărului de leucocite, febra sunt semne de apendicită. Zic unii că operaţia de apendicită durează 5 minute, dar ea poate dura şi 5 ore, când apendicul nu se află la locul lui. Poziţia normală a apendicului, imaginându-ne cadranul unui ceas, este în dreptul orelor 5 - 7. Dintre operaţiile de apendicită, cam o treime sunt bazate pe un apendic vinovat. Simptomele de apendicită mai pot fi generate şi de afecţiuni genitale, de calculi la rinichi, de ulcere. Americanii luaseră acum multă vreme hotărârea de a le scoate apendicul tuturor copiilor de curând născuţi, pentru ca la acei copii, locuind departe de spitale, să nu întârzie intervenţia chirurgilor. Mai târziu, s-a constatat că îndepărtarea apendicului la toţi aducea frecvent cancere de colon.

F.C.: - De ce susţineţi că boala canceroasă a colonului, când e localizată pe ramura din dreapta a colonului, trebuie investigată cu atenţie specială, deoarece nu se opreşte scaunul?

Prof. dr. M. Beuran: - Colonul pe ramura din dreapta are diametrul mai mare decât ramura din stânga, aşa că nu se întrerupe tranzitul intestinal. Dar pierderile de sânge sunt insesizabile, în fiecare zi, şi apar anemiile. Plus o stare febrilă. În cancerele de colon, trebuie o intervenţie chirurgicală.

Splina nu face parte din sistemul digestiv, ci din circuitul sângelui. Este un cimitir al globulelor roşii, hematiile moarte ajung în splină, sunt prelucrate şi rămăşiţele duse în circuitul sângelui. Splina cu inflamaţii conduce la scăderea numărului de leucocite. Splina se află şi în circuitul trombocitelor cu rol în coagularea sângelui. În traumatismele cu ruperea splinei, când n-au fost afectate vasele, nu se intervine chirurgical. În rupturile grave de splină se scoate splina, dar se taie în fâşii, apoi în cubuleţe, care se reimplantează în organism, să-şi îndeplinească misiunea.