Spovedania preotului crescut de Arsenie Boca și salvat de Ceaușescu

Aruncat în închisoare de comuniști și salvat, culmea, de Nicolae Ceaușescu, a făcut afaceri cu iconițe pe vremea când nu se găseau, după ce a păcălit un fotograf din Adjud. A lucrat la fabrica de conserve, a muncit și la oțelărie și i-a scăpat de bătăi pe deținuții bătrâni din lagărul de muncă silnică de la Chilia, unde bătăile erau mai rele ca moartea. Este doar o parte din povestea vieții părintelui Constantin Postolache, cel mai vârstnic monah de la cea mai veche mânăstire din București, Mănăstirea Plumbuita. În curând, se împlinesc 20 de ani de când a venit aici. Și-a făcut noviciatul la Mănăstirea Bogdana, din Bacău, timp de 7 ani, apoi a stat 22 de ani la Mitropolia Craiovei și încă 10 ani, la Mănăstirea Ghighiu, lângă Ploiești. A lucrat mult timp direct cu părintele Teoctist, înainte ca acesta să fie uns patriarh. L-a cunoscut și pe Arsenie Boca, părintele supranumit Sfântul Ardealului. El a fost cel care i-a deschis ochii spre viața monahală și tot el l-a călugărit. Acum, nu mai slujește decât la sărbătorile mari. Are 85 de ani, nu-l mai țin picioarele și are lângă pat o masă plină de medicamente. Alături, e masa cea mai mare, cu icoane și candele aprinse. Sunt icoane peste tot în cămăruța lui. Şi patul e străjuit de icoane de tot felul.

Jurnalul: Cum ați ajuns la mănăstire?

Părintele Constantin Postolache: Eu am rămas fără mamă la 9 ani iar tata a murit când aveam 13 ani. Sora mea cea mare era la mănăstire la Brazi, lângă Panciu. Acolo l-am cunoscut pe părintele Arsenie Boca. Mănăstirea era la început, se dărâmase la cutremurul din '40. M-am împrietenit cu părintele.  Apoi, m-am dus cu fratele meu în vizită la Mănăstirea Bogdana, în Bacău. Aveam 17 ani. M-au întrebat: ce știi să faci? Am răspuns: orice. Și mi-au pus o coasă în mână. Am început să cosesc. Și am rămas, am muncit la grajduri, la livadă, în gradină, unde era nevoie. Se muncea mult la mănăstire. După un an, mi-a venit ordin de încorporare. Starețul mi-a zis: te facem călugăr. Atunci, l-am văzut din nou pe Arsenie Boca. M-au făcut călugăr la Mănăstirea Bogdana. Părintele Clement m-a luat sub mantie, cu părintele Arsenie. Eu deja aveam gând de mănăstire, dar n-avea cine să-mi dea vânt. Am trăit acolo ca îngerii în ceruri.

ALUNGAT DE LA MĂNĂSTIRE ȘI ARESTAT

Am stat 7 ani, până s-a desființat mănăstirea. Eram 12 băieți tineri, au venit să ne spună să intrăm în câmpul muncii. Au dat ordin la episcopie să ne dea afară. Lumea a aflat și s-a revoltat. Au ieșit cu furci, cu coase, dar i-am potolit. Oamenii din jurul mănăstirii erau foarte săritori, întotdeauna ne-au sprijinit. Era februarie când ne-au dat afară, era un ger năprasnic, era viscol puternic... Îmi amintesc și acum. Am plecat în casa părintească, la frații mei. Eram șase - 3 frați și 3 surori. Am muncit pe lângă casă. În luna mai, m-au arestat. Îmi amintesc că era de Sfântul Constantin și Elena. Treceam prin fața primăriei și ies doi activiști și mă opresc: Părinte, sunteți învinuit pentru că împrăștiați misticismul prin comună. Ce înseamnă asta, "misticismul", că nu știu?, i-am întrebat. A început să se adune lume. I-am întrebat din nou. Au început să râdă oamenii că nu știau nici ei să răspundă ce înseamnă. S-au înfuriat și au plecat. M-au lăsat în pace. A doua zi, au venit cu miliția și mă arestează.

“AVEAM CĂTUȘE LA MÂINI ȘI LA PICIOARE, CA UN BANDIT”

 Milițianul era credincios tare, a venit seara și m-a avertizat: Părinte, vezi că mâine venim să te arestăm. Nu-i nimic, i-am spus. Și au venit a doua zi. Ei mă urmăriseră după ce am plecat de la mănăstire, pentru că au avut o problemă cu mine într-o noapte. Făceam de pază cu rândul, câte un călugăr. Şi când eram eu de planton, am auzit câinele agitându-se foarte tare. Am aprins lanterna, m-am dus la gard şi am văzut trei oameni cu arme. Voiau să le pună în podul grajdului, pentru ca apoi să le găsească şi să aibă motiv să desfiinţeze mănăstirea. Eu nu i-am lăsat şi m-au ţinut minte. Au plecat atunci, dar au venit din nou să mă caute după două săptămâni.

Nu v-ați gândit să fugiți, dacă știați că vin să vă aresteze?

Nu. De ce să fug? Nu făcusem nimic. M-au luat și m-au dus la Tecuci. Acolo am stat două luni până m-au judecat. Când m-au judecat, am anunțat lumea din sat prin frații mei în ce dată e judecata. Nu au avut loc să mă judece în tribunal de câtă lume a venit și m-au judecat în piață. Când m-au adus pe mine în mașină, eram cu cătușe, ca un bandit, la mâini și la picioare. Când m-am ridicat așa în picioare și am arătat cătușele, a început lumea să huiduie și să bată din palme. N-a durat mult. În câteva

minute, judecata a fost gata. M-au condamnat la 20 de ani de închisoare. Că sunt contra statului, contra regimului. De acolo, m-au dus la Galați, unde am stat vreo 3 luni. De la Galați, m-au transferat la Chilia veche, la stuf. Munceam la dig.

Când v-a fost cel mai greu în închisoare?

Pentru mine, nu a fost greu în mod deosebit. Munceam din greu. Aveam normă. Dar erau bătrânii, săracii, care nu puteau. Eu, fiind voinic și sănătos, căram cu roaba, îi puneam pe ei doar să încarce roaba și eu căram pentru toți. Așa ne făceam toți norma. Cine nu făcea norma vai şi amar. Când veneau caraliii, știi cum băteau?... Doamne, doamne! Numai în filme vezi așa ceva... Îi chinuiau foarte tare. Cu parul îi băteau. Erau deținuți care chiar nu puteau să lucreze. Nu conta că ești bolnav, că ești neputincios. Trebuia să faci norma. Acolo era și părintele Ilie Lăcătuşu, care e depus acum la Giulești, oamenii se închină la moaștele lui, mulți îl consideră sfânt.

V-au bătut vreodată?

Au dat și în mine, când am zis o dată să nu mai dea în ei chiar așa. Am stat cu bandiţi, cu criminali, cu tot felul de oameni. Dar mă respectau, cei mai mulți. Am zis eu un cuvânt nepotrivit o dată și au tăbărât pe mine să mă bată. Era un inginer care a văzut și a țipat la ei: nu vă e rusine?.

Cât ați stat închis?

4 ani. Am scăpat când a venit Ceaușescu la putere. A dat decretul și au ieșit toți din închisoare. Fratele meu avea un aparat foto. M-am dus la un fotograf din Tecuci, l-am rugat să îmi arate și mie cum se scot pozele pe hârtie. N-a vrut. M-am dus și la alții, niciunul nu mi-a arătat, de teamă să nu le fur meseria. Dar chiar așa s-a întâmplat: le-am furat-o. Am găsit o carte la librărie, despre cum se fac pozele, mi-am improvizat acasă un laborator foto și am început să scot poze. Prima oară când am văzut chipul meu imprimat pe hârtie, am țipat atât de tare, încât fratele meu s-a speriat, a crezut că m-oi fi curentat. Am mers apoi la un fotograf priceput din Adjud și i-am dat să îmi facă poze după niște iconițe. L-am rugat să îmi dea și clișeul și așa am ajuns să fac eu iconițe. Atunci nu era ca acum. Nu se găseau deloc, lucram noaptea, făceam câte 2.000. Ca să nu mă prindă că fac iconițe clandestin, m-am dus să mă angajez la fabrica de conserve. Mi se spunea “domnul doctor” acolo, purtam un halat alb.

Doi ani și la fabrica de conserve, dar era tot cu gândul la mănăstire

Mi-am luat bilet circuit și m-am dus la toate episcopiile din țară. La Tismana, a venit seara mitropolitul și m-a măsurat din cap până în picioare. M-a luat provizoriu la Craiova și am stat 22 de ani "provizoriu” la Mitropolie. Acolo l-am cunoscut pe părintele Teoctist. Era la Arad și a venit mitropolit la Craiova. M-a îndrăgit foarte tare, l-am copiat întocmai, i-am copiat toate mișcările, și vorbirea. Când vorbeam cu el, vorbeam ca el. Pe 23 august 1975, m-au făcut diacon. Mergeam cu mitropolitul Teoctist peste tot. După ce l-au mutat la Iași, m-au făcut pe mine preot, deși eu nu voiam, voiam să rămân diacon.

A încercat vreodată Securitatea să vă racoleze?

Securitatea a fost pe urma mea atunci. De la Craiova, a mers până la Ierusalim cu mine. Am stat 3 luni atunci la Ierusalim. La aeroport, m-a bătut pe umăr cineva. Era o studentă din Anglia, care mergea în

America. Părinte, părinte, m-a strigat. Făcuse facultatea în România şi fusese pe la toate mănăstirile, a vrut să mă ia cu ea în America. Dar i-am zis: Nu pot să merg, domnişoară, că mă arestează. Şi nu îmi e de mine, dar vă arestează şi pe dumneavoastră.

Era greu pe vremea lui Ceauşescu?

Depinde cum te purtai. Trebuia să ştii să vorbeşti.

V-ați gândit vreodată să va faceți o familie?

Nu. Unii dintre frații mei și-au făcut. Am și nepoți buni. Așa a fost chemarea mea. Doar cine are chemare rămâne la mănăstire. Cei care vin pentru că au pățit ceva, pentru că fug de ceva, nu rezistă.

Rezistă doar cei care au chemare. Eu am avut și am slujit cu foc. Satana nu m-a iubit.

De Paște, a fost la un pas să ajungă în lumea celor drepți, "acasă", cum îi place să spună cu zâmbetul pe buze. Dar l-au întors din drum medicii și chiar s-a certat cu ei la urgențe. "Am avut un necaz, mi-a fost rău, starețul a chemat salvarea. Eu visam că merg pe o alee frumoasă, și mergeam grăbit, era frumos tare, cu flori frumoase, cu pomi. Sus în capul aleii era un castel mare, frumos, acolo voiam să mă duc. Mergând eu așa, grăbit, văd o mână: Stop. Întoarce-te, nu ai voie. Tatăl Ceresc a zis că nu acum, n-am voie să mă duc acolo. Acolo ai să te duci, dar nu acum. Și m-am trezit la spital. Și m-am luat cu doctorii la ceartă: de ce m-ați înterupt din drumul meu? Chiar am plâns. Era frumos tare. Trebuia să mă lăsați. M-au externat în aceeași zi, seara am fost la Înviere".

De la închisoare, s-a întors foarte bolnav, a stat două săptămâni la pat. După ce s-a pus pe picioare, a plecat din nou, s-a angajat la combinatul din Galați. A lucrat doi ani acolo, apoi tot la casa

părintească s-a întors și a ajuns să facă o afacere clandestină cu icoane. Le vindea cu ajutorul unor băieți sărmani, cărora le-a dat astfel o pâine de mâncat.

La Plumbuita slujește din 1999. A fost plecat şi în străinătate, de mai multe ori, dar nu s-a gândit niciodată să rămână departe de ţară. Prima oară a fost la Ierusalim pe timpul lui Ceauşescu, în 1983. Pe vremea aceea, se dădeau greu paşapoartele. A mers cu împuternicire de la Patriarhul Teoctist. Atunci, a simţit că e urmărit tot timpul de Securitate, dar spune că nu a avut probleme pentru că nici el nu a făcut nimic greşit.