Mersul la teatru era un mijloc foarte plăcut de a ne desăvârşi educaţia

Tenorii erau mai intotdeauna grasi, fara nici un farmec, si semanau prea putin cu eroii pe care trebuiau sa-i intruchipeze; Lohnegrin, indeosebi, era, de fiecare data, o mare dezamagire si niciodata nu atingea nivelul cuvenit. Intr-un rand avuram o mare placere: veni o trupa de tarani tirolezi de la Chimisee, sa joace piese din Bavaria de Sus, adica piese localnice, in dialect, cu cantece si dansuri. Actori de mana intai, toate reprezentatiile lor erau o adevarata desfatare; afara de aceasta, piesele ce le jucau erau foarte induiosatoare, luate din viata zilnica a taranilor si pline de simtiri nemestesugite care-ti atingeau inima si te miscau adanc. Mai tarziu, cand ma intorsei, intr-un rand, la Coburg, dupa casatoria mea, teatrul de la Coburg, care se muta la Gotha, a doua capitala a ducatului, nu incetase de a juca un mare rol in viata noastra. Avea cativa actori, cat se poate de buni, pe care-i pretuiam mult, dat, despre aceasta, voi vorbi la timp. Oricum, mersul la teatru era un mijloc foarte placut de a ne desavarsi educatia, caci astfel ni se perindara sub ochi multe opere clasice. "Fecioara din Orleans' de Schiller a fost cea dintai piesa preferata de noi; aveam o mare slabiciune si pentru "Hotii' tot de Schiller, precum eram fermecate si de "egmont' de Goethe, iar ceva mai tarziu de "Torquato Tasso'. Operele noastre preferate erau: "Carmen', "Vasul fantoma', "Tannhäuser' si "Africana', acestea din urma, pentru mult pretuitul nostru Bünter avea un rol de seama in sclavul indragostit de eroina care, bineinteles, iubea pe altcineva. In actul din urma, aceasta incantatoare doamna si sclavul plin de jertfire mor amandoi, respirand mireasma otravitoare a unor flori rosii, ce cadeau dintr-un pom enorm, acoperind pe jumatate scena.

Montarea, la teatrul din Coburg, era pe cat se poate de izbutita si florile ucigatoare picau din pom, in chip foarte firesc. Mai putin firesc era faptul ca eroina istovita si cu inima sfasiata murea mult mai incet decat vanjisul sclav. Dar asta nu era vina regizorului, ci a rolului doamnei, mai lung si mai insemnat. Dupa moartea aceleia pe care o iubise cu atat devotament, fovoritul nostru isi dadea si el sufletul, fara vorba multa, si florile otravite il ucideau mult mai repede decat pe plapanda fecioara. Sfarsitul lui era nespus de dramatic: murea cu fata strans lipita de picioarele iubutei... Si noi plangeam!... In aceeasi opera se intampla si un minunat naufragiu inscenat cu mult mestesug de micul teatru. Decorurile teatrului din Coburg erau vestite pretutindeni, datorita unui renumit artist localnic, numit Brückner, care avu si cinstea sa picteze decorurile din "Parsifal' jucat pe acea vreme numai de Bayereuth. Opera si piesele clasice se bucurau deci de o montare desavarsita, dar comediile si dramele moderne erau mai putin reusite, actritele fiind prea sarace pentru a se imbraca bine iar gustul german nefiind destul de iscusit pentru decorarea pieselor ce se petreceau in "lumea mare'. Mai tarziu, cand ne casatoriram, ne facea mare placere sa trimitem din cand in cand cateva din toaletele noastre de gala, actritelor care avrau de jucat roluri de femei elegante.

O amintire plina de farmec ne-a lasat-o reprezentarea "Patimilor Mantuitorului' la Oberammergau. Cu acest prilej, d-rul X se arata sub infatisarea lui cea mai buna; stia sa fie un tovaras agreabil si plin de haz, cand ii erau toate pe plac, cand ocup el locul de capetenie si cand nu avea nici o vointa de infrant, nici pe cine umili sau batjocori. Era intr-insul "un fond de poezie' care se dovedeste adesea la germani, fie in dragostea lor pentru pomul de Craciun, pentru basmele lui Andersen sau pentru excursiile pe jos, prin munti. Germanul, chiar cel mai invatat si constient de cultura sa, are in firea lui o farama de simplitate, pe care o descoperi usor numai atunci cand este lipsit de preocuparea de a coplesi, prin cunostintele lui superioare sau de nazuinta de a stapani si de a tiraniza. In timpul excursiei noastre in frumosii munti bavarezi, printre pitorestii tarani, nemestesuguti si primitori, care traiesc pentru datina acestei drame in forma de "Mister' ce se reprezinta din zece in zece ani, d-rul X lasa la o parte orice pofta de cearta si de dovedi cea mai placuta calauza. Sunt unii oameni care nu se pot bucura de nici o placere sau multumire daca nu au in mana lor totul, si adica, daca nu se infatiseaza altora, ce a fost descoperit sau incuviintat de dansii. De asemenea, nu gasesc nici un interes intr-o noutate pe care incearca altcineva sa le-o faca cunoscuta. Sunt indata gata sa-si reverse ironia si nevoia de a batjocori si de a micsora orice. Ei nu pot suferi nici o izbanda a altora, caci desteapta indata in ei nevoia de impotrivire si un necaz inconstient; ci trebuie sa stapaneasca p ceilalti, altfel intreaga viata isi pierde pretul ei!... Astfel de om era d-rul X. Dar cand drumul era neted, adica nu era de fata nimeni care sa-i tagaduiasca dreptul de a fi atotstiutor, atotputernic, descoperitor al tuturor lucrurilor si singura calauza; atunci mergeau toate struna, era plin de voie buna, de ahz, de glume si de dragostea pentru omenire.