O farsă sinistră a NKVD-ului, masacrul de la Fântîna Albă: I-au ras cu mitraliera pe români, de 1 aprilie 1941

Domnul Gheorghe Holovati are 86 de ani si ar fi trebuit sa aiba o existenta relativ normala. Totusi, la 15 ani, a trait ceva care l-a marcat definitiv. Nascut in Bucovina de Nord, a apucat prima parte a 'raiului sovietic' napadit peste provincie, intre 1940 si 1941. Romanii de acolo, dupa cateva luni de 'lupta de clasa', foamete si persecutii etnice, ar fi facut orice sa evadeze din lagarul comunist. Ca sa nu ii mai ia 'la bucata', securistii sovietici s-au gandit sa ii termine 'en gros' pe reactionari. Aproape orice polonez stie despre masacrul de la Katyn. Romanii, insa, nu stiu aproape nimic despre macelul de la Fantana Alba, a carui istorie ne-a relatat-o ultimul martor ocular aflat in viata.

● Rep: Stiu ca initial familia dvs se numea Capatana...Cum ati ajuns Holovati?

G.H.: Mai demult, in timpul Imperiului Austro-Ungar, autoritatile centrale ii incurajau pe ucrainienii din Bucovina, aveau nevoie de ei contra Imperiului Tarist. Din cauza asta, in mai multe sate pur romanesti, autoritatile locale dominate de ei au schimbat numele oamenilor. Ucrainienii erau bogati, multi erau cu pamanturi. Un strabunic al meu s-a trezit cu numele schimbat din Capatana in Holovati, care in ucraineana inseamna cam tot aia.

● Rep: Satul dvs, Trestiana, actualmente Dimcea era pur romanesc?

G.H.: In mare majoritate. Din 350 de familii doar vreo 15 erau neromanesti: 3 familii de evrei, 3 de nemti, ceva ucrainieni si tigani. Pana la invazia rusa din 1940 traisem toti in pace...

● Rep: Cum s-a desfasurat invazia?

G.H.: Sovieticii organizasera totul din vreme, inclusiv sistemul represiv, au fost foarte organizati, in sensul relelor care ni s-au petrecut. In sat la noi, ca si in restul de localitati, aveau din timp structuri informative care s-au activat. La noi erau 3 oameni, doi romani si un ucrainean, despre care noi nu banuiam nimic. E adevarat, ca mai dispareau la Cernauti sau Strojinet, pasamite cu afaceri, dar eu cred ca mergeau sa primeasca indicatii de la alti spioni. In ziua invaziei, au arborat toti 3 brasarde rosii si i-au intampinat pe rusi. A inceput imediat represiunea.

● Rep: In ce fel?

G.H.: Insotiti de soldatii Armatei Rosii se duceau in casele unde stiau ca sunt carti romanesti sau steaguri romanesti si le confiscau. Faceau perchezitii pe motiv ca am avea arme, dar nu avea nimeni. Dupa asta, au inceput sa ia tot ce insemna alimente, de la grane, faina, pana la carne taiata sau fructe. Cautau in camara, in pod, in pivnita, peste tot. Le duceau la gara, de unde plecau spre Rusia. A inceput foametea. Cand romanii au recucerit zona, in iunie 1941, astia nu au patit nimic. S-au ascuns o saptamana-doua, dupa care lumea i-a iertat.

A mai aparut in sat o femeie dura, direct de la Moscova. Era inalta, solida, tunsa scurt. A spus ca e profesoara de muzica, dar de fapt era politruca. Ne punea ca la militarie, sa stam drepti in fata ei. Ea putea sa deporteze o familie dintr-un telefon. In scurt timp dupa ocupatie, biserica a devenit depozit de nutret pentru cavaleria sovietica, iar preotul a fugit. Era o atmosfera teribila.

● Rep: Deportari au fost intre 1940 si 1941?

G.H.: Da, au inceput sa dispara familii din sat, luate cu o duba neagra. Asteptau in capitala raionului sa se stranga mai multe familii, le incarcau in vagoane de vite si le trimiteau in Siberia. Un rol in deportari l-a avut si asa numita profesoara de muzica. De exemplu, ea pe noi voia sa ne invete cantece sovietice. Noi, mai multi baieti, care nu stiam nici rusa nici alfabetul chirilic, am cantat ce stiam, Tricolorul, Eroi au fost, Pe-al nostru steag. A iesit tambalau, un profesor de matematica l-a avertizat pe tata ca noi, cei care am cantat, avem doua puncte negre cu tus in catalog. La 3 puncte, a zis profesorul, familia adolescentului era deportata, pe motiv ca da o educatie reactionara. Pe noi, cei care terminasem clasa a saptea pe vremea romanilor, ne-au mai pus sa repetam o data anul ca sa ne poata indoctrina.

● Rep: De la ce a inceput masacrul de la Fantana Alba?

G.H.: Oamenii devenisera disperati din cauza terorii si a foametei, a deportarilor. Grupuri de cate 30-40 de tineri incercau sa treaca in Romania inca din toamna lui 1940. Frontiera era arata, zona pe care se vedea tot. Tinerii cautau zile cu pacla, cu ceata, dar era foarte riscant. Mureau mai mult de jumatate din ei. Rusii parsivi, inventau tot felul de chestii. Construisera un fals post de vama, cam la un kilometru de cel real, sa lase senzati celor care fugeau ca au trecut in Romania. Arasera, pusesera sarma ghimpata, facusera tot tacamul. Ii asteptau cu mitralierele la cel real. Probabil cei de la NKVD se saturasera sa vaneze grupurile pe rand, au zis sa-i ia pe toti. Cum datorita intelegerilor dintre Hitler si Stalin nemtii puteau sa plece legal in Germania, cu mobilele lor, chiar, au lansat zvonul ca se va face la fel si cu romanii.

De la noi din sat plecasera doua familii nemtesti. Ca sa intareasca senzatia asta, ca vom pleca, in capitalele de raion au aparut 'Comisii de repatriere', prin ianuarie 1941. Am fost reticenti la inceput, dar cand am vazut ca unele familii au fost sa depuna actele si nu am patit nimic, am prins curaj. A fost si tata la Cernauti, a platit o taxa de 5-6 ruble, a completat niste formulare tip, pentru mine si pentru el. Mi-a zis ca era coada la inscriere. Dupa aproape trei luni, fiindca nu se intampla nimic, am mers mai multi din sat de la mine, ca si din satele din jur, in capitala de raion la Adancata (acum Hliboca). Eu am plecat doar cu tata, mama si surorile mele au ramas acasa. S-a dus zvonul in toate localitatile, ne-am strans intr-o zi cam 3000 de oameni. Militia, NKVD-ul si granicerii de acolo ne tot spuneau pe ruseste 'o sa va dam drumul'. Comandantul granicerilor statea cu telefonul la ureche si cerea aprobare de la Moscova sa ne lase, cica. Am stat 3 zile pe o toloaca, acolo.

● Rep: Deci sovieticii incercau sa va linisteasca...

G.H.: Da, nici o clipa nu au zis ca e interzis sa mergem la frontiera si ca ne vor lichida. Dupa 3 zile de stat, pe 1 aprilie, lumea a inceput sa se agite. S-a auzit ca si o coloana din alte raioane, tot vreo 3000 de oameni, s-a pus in miscare spre frontiera. Cineva a scos un steag tricolor, am facut un drapel mare alb, am luat prapuri religiosi si am pornit spre granita. La Suceaveni am dat peste cealalta coloana, deci eram cam 6000 de oameni femei, copii, barbati. Uniti, ne intindeam pe mai multi kilometri. Voiam sa mergem spre malul Siretului, am trecut disciplinati pe un pod de lemn. Am ajuns la padurea Varnita, de langa comuna. Fantana Alba. Am dat peste o portiune de vreo doi kilometri de padure defrisata. Inainte de asta, a trecut pe langa noi un escadron de cavalerie sovietica, in uniforme gri-verzui, noi. Nu au spus nimic, erau inarmati pana-n dinti, cu automate si sabii la brau, aveau benzi de cartuse peste piept. A fost doar un mic incident, unul dintre ei a dat cu sabia in umarul celui care purta tricolorul in fruntea coloanei. Am crezut ca a fost un incident minor, ca rusii voiau doar sa-si faca loc, am continuat drumul, o fata l-a pansat cu o basma alba pe stegar.

● Rep: Va asteptau la locul defrisat?

G.H.: Da, dar nu vedeam nimic. Mai intai a aparut un ofiter pe cal, cu un stegulet rosu. A somat de doua ori. A treia oara a fluturat steagul si a fugit cu calul. Atunci s-a declansat iadul. Ne asteptau cu zeci de mitraliere si sute de automate in gropi individuale, de aia nu i-am vazut erau bine camuflati. Clantaneau groaznic mitralierele, cadeau oamenii ca mustele. Tasnea sange de peste tot. Lumea se calca in picioare. Ca o ironie, se vedea la un kilometru steagul romanesc, pe pichetul nostru de graniceri. Eu am avut hainele ciuruite, dar, manat de tata de la spate am reusit sa iesim din bataia mitralierelor, cat mai departe. Am fugit sa iesim din padure.

● Rep: Autoritatile sovietice au vorbit despre doar 20 de morti, surse ucrainiene indica 44...

G.H.: Eu estimez ca au fost in jur de 2000 de morti si raniti, eram coloana compacta si stiu din armata ce efect au mitralierele. Am vazut cu ochii mei ce s-a intamplat. Ei au facut dupa aia gropi comune in padure, pe un deal si intr-un cimitir al saracilor din Hliboca. Pe unii raniti i-au ingropat de vii. Si dupa ce ne-am dispersat ne-au vanat prin padure. La Hliboca a fost un var de-al maica-mii, Jijian Petru, ingropat de viu. Era ranit grav si a fost aruncat in groapa comuna. Groparii erau luati cu forta din sate si i-a spus in soapta, unuia dintre ei pe care-l cunostea, sa comunice familiei locul unde va fi ingropat. Dupa ce au venit romanii familia l-a scos de acolo si l-a ingropat crestineste. El a vrut sa treaca cu baietii lui mai mari, Leon si Gheorghe, ei au scapat in prima faza, dar acasa i-a asteptat NKVD-ul si i-a dus in Siberia de unde nu s-a mai auzit nimic despre ei.

● Rep: Cum ati scapat de deportare?

G.H.: Mai intai am reusit sa iesim din padure, eu si cu tata. Am dat peste un parau mare, unde cazusera multi oameni, se topea zapada. Cu frica disperarii am reusit sa sarim peste el. Am ajuns la Siret, mai multi oameni, se auzeau de peste tot impuscaturi. Ne-a trecut un barcagiu speriat, pe toti, pe rand, cate 6-7, altfel se scufunda barca. I-am promis ca o sa zicem ca l-am amenintat sa ne treaca. Am mers tarandu-ne pe coate o perioada, sa nu ne vada sovieticii. Am trecut si linia ferata, cu grija sa nu atingem sarmele acelor, care faceau un zgomot special. In zorii zilei de 2 aprilie am ajuns acasa. Mama, speriata, ne-a spus ca deja ne cautasera NKVD-istii de doua ori. Ea, care era desteapta, le-a spus ca eram plecati intr-un sat vecin, la o sora de-a ei, sa facem o sura, ca nu ne-am dus la frontiera. Tata, Pricopi, a zis sa plecam repede in satul vecin. Aia au mai aparut inca o data in zori la mama, la 10 minute dupa ce plecasem. Am ajuns in satul vecin inainte cu doua ore sa ne caute si acolo. Ne-am aratat si sora mamei a confirmat ca muncim la sura de doua zile.

● Rep: V-au lasat in pace?

G.H.: De unde...Au inceput anchete, au aflat tot si laptele supt de la mama. Am avut mare noroc ca peste o luna si ceva a inceput razboiul. Cand s-au intors romanii am gasit la primarie o lista din care rezulta ca ne vor deporta in Siberia, cu alte familii, in iulie 1941.

● Rep: Cum ati scapat cand s-au intors rusii?

G.H.: Cand se apropia iar frontul rusesc in 1944, stiam lectia. Tata, care era mobilizat in armata romana, a ramas cu ea. Eu am fost evacuat cu scoala profesionala de comert din Chisinau, unde eram elev din ultimul an, in Banat. Mama si surorile au plecat in Oltenia. Refugiul a fost bine organizat, chiar daca eu am luat ultimul tren din Cernauti si am facut trei zile pe drum, deja sabotau liniile partizanii sovietici. Ne-am reunit mai tarziu. Eu am ramas la Timisoara, unde am luat de nevasta o svaboaica. Merg si acum, la varsta mea, in fiecare an la Trestiana. Constat ca oamenii vorbesc din ce in ce mai putin romaneste si-mi pare rau.