Procesul lui I.L. Caragiale

Putini stiu ca marele dramaturg roman, I. L. Caragiale, si-a parasit tara pentru a-si petrece restul zilelor in Germania din cauza amaraciunii pricinuite de experienta judiciara si pseudoliterara data de procesul Caragiale-Caion. So­cietatea contemporana lui, prezentata cu luciditate si sarcasm inegalabil, acea lume a 'miticilor', a parasit-o din cauza atacurilor la adresa ta­lentului sau, afirmand ca 'nu am ce cauta intr-o tara unde lingusirea si hotia sunt virtuti, iara munca si talentul sunt vitii demne de compatimit'.

Evenimentul care a determinat aceasta hotarare radicala a fost procesul pe care acesta l-a intentat impotriva tanarului scriitor Const. Al. Ionescu, cunoscut sub pseudonimul Caion, sprijinit si inspirat in actiunile sale de dusmanul junimismului Alexandru Macedonski.

Ceea ce a stat la baza actiunilor lui Caion a fost articolul publicat de Caragiale pe 6 mai 1901 sub denumirea 'Un frizer-poet si o dama care trebuie sa se scarpine-n cap' ce continea un comentariu ironic la un text trimis de acesta privitor la parul iubitei. Ca replica, Caion il acuza pe I.L. Caragiale, in articolul intitulat 'Domnule Caragiale' publicat in 'Revista li­terara' la 30 noiembrie 1901, in aceeasi revista publica un alt articol acuzandu-l ca ar fi plagiat 'Napasta' dupa o piesa ungureasca a lui Kemeny Istvan intitulata 'Nenorocul', tradusa in romaneflte de Alexandru Bogdan la Brasov in 1834. Hotarat sa puna capat echivocului, Caragiale introduce actiune in justitie impotriva lui Caion. La scurt timp, pe 10 decembrie 1901, in aceeasi revista, cel din urma publica un alt articol 'Domnul Caragiale n-a plagiat, a copiat' ce continea rezumatul piesei maghiare.

In timpul procesului, Caragiale ajutat de avocatul sau, Barbu Stefanescu Delavrancea, reuseste sa demonstreze in fata instantei falsificarea do­cumentului prezentat de Caion, dar si ca autorul si traducatorul acelei opere nu existau. Demascat, Caion, sustinut de Macedonski, revine asupra acuzatiei initiale, afirmand ca opera plagiata este 'Puterea intunericului' de Tolstoi. Desi aceasta noua acuzatie de calomnie depasea limitele actului de sesizare a instantei, aceasta s-a pronuntat asupra acestei cereri datorita puterii discretionare si imprudentei lui Caragiale care a intervenit in proces dorind sa inlature orice acuzatie impotriva sa.

Dovedindu-se nevinovatia lui Caragiale asupra ambelor acuzatii de plagiere, instanta il condamna pe Caion, desi nu era prezent la ultimul termen de judecata, la inchisoare corectionala si la 500 de lei amenda penala, precum si la 10.000 lei despagubiri civile. Aceasta hotarare este atacata de Caion, care de aceasta data este asistat de doi avocati valorosi, Tanoviceanu si Danielopolu. In cadrul procesului de rejudecare a cauzei, Caion a recunoscut ca acuzatia initiala – de plagiere a lui Kemeny – a fost facuta pentru a provoca polemica dar continua sa afirme ca exista asemanari, nu de subiect, ci legate de modalitatea de abordare a subiectului, intre piesa 'Napasta' si 'Puterea intune­ricului'.

Solutia pronuntata de instanta a fost una surprinzatoare si anume achitarea lui Caion desi ulterior s-a dovedit eroarea juratilor in aprecierea cauzei.

Aceasta eroare a fost reparata la cererea Muzeului National al Literaturii Romane dupa 70 de ani de la pronuntarea acestei ultime hotarari, prea tarziu pentru Caragiale, care a murit in 1912.