x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Clubul care îi învață pe copii handbal și mentalitatea de campion

Clubul care îi învață pe copii handbal și mentalitatea de campion

de Theodora Şutiu    |    27 Aug 2018   •   13:41
Clubul care îi învață pe copii handbal și mentalitatea de campion

Fosta handbalistă Ramona Farcău, golghetera Jocurilor Olimpice de la Beijing (2008), a ales la retragerea din activitatea sportivă, chiar dacă a avut mai multe oferte să continue cariera de handbalistă sau să antreneze, să îşi concentreze întreaga atenţie asupra copiilor pe care doreşte să îi înveţe mentalitatea de campion de la o vârstă foarte fragedă. Aşa a apărut, în mai 2018, Olympic RFH.

Asociaţia Ramonei Farcău şi-a propus să contribuie la formarea și pregătirea copiilor, atât în planul dezvoltării sportive, cât și în planul reușitei personale. "La Olympic RFH le oferim celor mici, pe lângă inițierea și instruirea în jocul de handbal, sesiuni de pregătire mentală, dezvoltare personală, pregătire și dezvoltare motrică. În acest sens, copiii lucrează cu psiholog sportiv, cu preparator fizic și cu fizioterapeut. De asemenea, periodic le oferim teambuilding-uri, îi scoatem la teatru, încercând să le oferim alternative sănătoase pentru a-și umple timpul liber, într-un mod constructiv. Pot spune că fiecare antrenament este diferit, că totul decurge altfel şi că încercăm să-i dezvoltăm pe mai multe planuri pe copii. În plus, nu au grija echipamentului sau a bazei logistice, le oferim noi aceste lucruri. Știu cât de greu le este copiilor în drumul spre performanță, am fost și eu pe acel drum și încerc să le fac cât mai ușoară această misiune, chiar dacă drumul este foarte lung", a declarat Ramona Farcău pentru Jurnalul.

Chiar dacă proiectul este încă la început de drum, numărul copiilor care trece pragul asociaţiei este din ce în ce mai mare. "Copiii au vârste cuprinse între 6 și 12 ani, fete și băieți deopotrivă. Cum numărul acestora crește constant, estimăm ca în luna septembrie să îi împărțim pe categorii de vârstă, pentru ca mai târziu să facem echipe de fete și echipe de băieți. La sesiunile de dezvoltare motrică punem accent pe îmbunătățirea mobilității și coordonării, atât de importante pentru această etapă de vârstă, în timp ce la sesiunile de dezvoltare personală, îi învățăm pe copii să își descopere resursele, să acționeze cu încredere, să își comunice trăirile și să se exprime liber. Teambuiding-urile au rolul de a întări coeziunea grupului și de a-i face pe copii să îndrăgească ceea ce fac, construind astfel o echipa solidă", mai spune Ramona Farcău.

Probleme la nivel naţional

Experiențele neplăcute din handbalul românesc au făcut-o pe marea campioană să investească în sport chiar acolo unde nu o face nimeni: în formare. "Am realizat că lucrurile sunt departe de a fi pe făgașul normal și consider că pentru a le așeza pe drumul firescului trebuie să investim, începând de la nivelul copiilor. De fapt, nu este doar o problemă a handbalului din România, ci una mult mai complexă, în care se regăsește sportul românesc. Este suficient să privim la panta descendentă pe care se regăsește sportul, în general, pentru a înțelege că în ultimii 20 de ani nu s-a investit mai deloc în formarea și educarea copiilor și juniorilor. În urmă cu două cicluri olimpice, în 2008, la Jocurile Olimpice de la Beijing, România a obținut 17 medalii, în vreme ce de la Rio ne-am întors doar cu patru. Asta pentru că toată lumea vrea rezultate imediate, cu bani puțini, fără a investi în copiii de perspectivă", mărturiseşte campioana noastră. Şi în sport, primi paşi sunt foarte importanţi: "Am ales să pun bazele unui club de copii și juniori pentru că vreau să iau lucrurile de la bază și să creștem în mod natural. În primul rând, luând copiii de la zero, îi poți forma și modela, corect, după principii sănătoase, astfel încât, atunci când vor face trecerea la seniori să nu se confrunte cu lacunele pe care le au mulți dintre sportivii tineri", a adăugat ea.

Renunţă la tablete pentru sport

Marea handbalistă ne-a povestit cum sportul îi schimbă în viaţa de zi cu zi pe copiiipe care îi antrenează. "Un elev mi-a spus că vrea să vândă tableta, pentru că îi place handbalul acum. Înainte nu se despărțea de ea. Este un sentiment special să le simți energia copiilor, curiozitatea și bucuria și în același timp, să vezi cum fac progrese de la un antrenament la altul. Atmosfera de la antrenamente este una plăcută, în care copiii se simt bine și chiar reușesc să stabilească prietenii între ei. Aceștia au început să își dezvolte spiritul competitiv, iar faptul că sunt încurajați îi face să se autodepășească permanent ", povesteşte Ramona emoţionată. Iar copiii i-au oferit până acum numai satisfacţii. "Sunt fascinați, vor tot timpul să afle ceva nou, te întreabă de orice procedeu, învață foarte repede și de la o simplă joacă, ușor-ușor vor vedea ce înseamnă competitivitatea. Niciodată nu i-am văzut triști sau fără chef, iar acest lucru mă încântă de fiecare dată, faptul că vin cu zâmbetul pe buze la fiecare antrenament".

Ramona Farcău spune că, pe teren lung, obiectivul şcolii pe care o conduce este să modeleze atât campioni cât și oameni puternici. "Ne dorim nu doar să scoatem sportivi de performanță, ci și oameni de succes. Lunar, organizăm sesiuni de comunicare cu părinții, în care analizăm evoluția copiilor și dezbatem aspecte de ordin organizatoric. Dar să nu credeți că e ca la fotbalul juvenil, aici părinții sunt civilizați, ba chiar am avut un meci de handbal între părinți, tocmai pentru a-și da și ei seama cât de greu e sportul acesta", a încheiat Ramona Farcău.

Cine este Ramona Farcău

Născută la 14 iulie 1979, la Zalău, a jucat la HC Zalău (1998-2006), Oltchim (2006-2013), Dunărea Brăila (2013-2015), CSM Ploiești (2015-2016), Dinamo (2016-2017). Are 10 titluri de campioană a României, cu Zalăul în trei rânduri, de 7 ori cu Oltchim. A câștigat Cupa Cupelor și Supercupa Europei în 2007 cu Oltchim și a obținut titlul de golgheter la JO 2008. Are 196 de apariții în naționala de senioare a României și 656 de goluri marcate sub „tricolor”. A disputat 8 turnee finale cu România: CM (1999, 2005, 2007, 2009), CE (2004, 2008), JO (2000, 2008) și este vicecampioană mondială cu România la Sankt-Petersburg 2005.

 

×