x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Magazin de lux in Vatican

Magazin de lux in Vatican

13 Feb 2004   •   00:00

Mica gara feroviara a Vaticanului, oferita Papalitatii de Benito Mussolini, dar care nu a fost utilizata decat de doua ori, a fost transformata intr-un mare magazin de lux pentru o potentiala clientela alcatuita din aproximativ 6.000 de privilegiati..

Papa Ioan Paul al II-lea este singurul Suveran Pontif care a utilizat gara donata de Mussolini Papei Pius al XI-lea in 1933. Cu prilejul zilei feroviarului, in 1979, Papa Ioan realizase un tronson aproape simbolic pana la prima gara din teritoriul italian, situata la doar cateva sute de metri, iar la 25 ianuarie 2002 a plecat din aceasta gara spre Assisi, cu prilejul zilei de rugaciune pentru pace pe Pamant, impreuna cu 200 de inalti prelati din lumea intreaga. Aceasta gara mica a fost folosita pentru marfare, chiar daca de cativa ani convoaiele comerciale devenisera foarte rare. De aceea, Comisia cardinalilor, insarcinata cu administrarea municipalitatii Cetatii Vaticanului, confruntata permanent cu probleme de spatiu, intr-un stat minuscul de doar 44 de hectare, a decis sa transforme fosta gara intr-un magazin de lux.

Rezervat barbatilor, dar nu si ecleziastilor Parfumerie, bijuterii, marochinarie, obiecte de imbracaminte si incaltaminte, accesorii si alte lucruri placute ochiului. Magazinul, accesibil unui numar de 5.000-6.000 de clienti, functionari si angajati ai Curiei romane, dar si membrilor celor 130 de ambasade de pe langa Sfantul Scaun, este situat in zona Gradinilor Vaticanului. La parterul magazinului, fostul salon de onoare al Papei Pius al XI-lea, vizitatorii pot cumpara sacose si valize, ceasuri, obiecte electronice, parfumuri si tigari. La primul etaj, odinioara un mic muzeu filatelic, este raionul rezervat barbatilor, dar nu si ecleziastilor. Aici sunt expuse camasi, cravate, costume, tricouri, blue-jeans. Obiectele de vestimentatie "semnate" de case celebre de moda sunt aproape o regula in buticurile Vaticanului. Desi foarte ridicate, preturile rezista concurentei, fiind cunoscut faptul ca Statul Pontifical nu percepe taxe.

Benzina pentru "papamobil" La iesirea din magazin, exista un foarte lumesc control electronic, care confirma faptul ca increderea merge pana la un punct. In momentul platii, trebuie prezentata un fel de legitimatie, care autorizeaza, intre altele, si accesul la un supermarket alimentar. Functionarii si angajatii Vaticanului au, totodata, dreptul de a cumpara benzina de la pompa locala, unde pretul este redus la jumatate fata de preturile din Italia. Carcotasii nu au pierdut ocazia de a comenta, insista nd asupra faptului ca acum "papamobilul" - interesantul automobil al Suveranului Pontif - va avea combustibilul asigurat din belsug. De altfel, nici presa italiana nu a scapat ocazia de a nota ca se putea gasi o mai buna utilizare unui loc incarcat de istorie: "De ce nu un azil pentru batrani, un mic spital pentru cei nevoiasi sau un camin pentru copiii orfani? Vaticanul se modernizeaza prea mult".

Dupa gara, sistemul judiciar al Vaticanului Parca pentru a rasuci si mai mult cutitul in rana celor care nu sunt de acord cu transformarea Vaticanului mai mult intr-un loc turistic decat de reculegere sufleteasca, a aparut o noua problema. Transformarea garii in magazin de lux este nimic, pe langa declaratia procurorului general al orasului-stat, Nicola Picardi. "Sistemul judiciar de la Vatican, care a fost instituit in urma cu 70 de ani, este demodat si trebuie modernizat ", a declarat acesta, cu nonsalanta. "Elaborat in conformitate cu structurile si organigrama de acum 70 de ani, sistemul juridic de la Vatican trebuie modificat. Aceasta reforma trebuie adaptata la evolutia situatiei politice si sociale", a afirmat Picardi. Tribunalul de la Vatican a inregistrat in 2003 un numar de 567 de actiuni civile si 576 de proceduri penale, ceea ce reprezinta un record mondial pentru un oras-stat a carui populatie este de 492 de persoane, dintre care doar 240 sunt cetateni proprii. Cele mai cunoscute institutii ale sistemului judiciar din Vatican sunt Tribunalul Rotei Romane, care se pronunta in legatura cu divorturile personalitatilor celebre sau functioneaza ca instanta de apel, Tribunalul Suprem Ecleziastic, care poate fi asimilat unei curti de casatie, si Penitenciarul Ecleziastic, care, printre altele, emite indulgente.

Un pericol pentru magazin: furturile Administratia ineditului magazin de lux este incantata de afacere, dar extrem de speriata de furturi! De exemplu, statistica privind furturile comise in 2002 pe teritoriul statului Vatican este alarmanta: 600 de astfel de fapte la o populatie de numai 400 de locuitori. Numarul este destul de mare, conform datelor facute publice de autoritati. Practic, o zecime dintre cei care vin in fiecare an in San Pietro si la muzeele din Vatican cad victima unor astfel de infractiuni. In mare parte, este vorba despre furturi din buzunarele turistilor veniti la slujbele tinute in cetatea Sfantului Scaun.
ROXANA ROSETI

×
Subiecte în articol: magazin reportaj Vatican