Martorii de la Gărâna în săptămâna mare a jazzului

În fiecare vară, urcă în Munții Semenic zeci de mii de melomani pentru cele trei festivaluri de muzică ce se desfășoară în Poiana Lupului din Gărâna: Festivalul de Jazz, la mijlocul lunii iulie, Festivalul de Blues, la sfârșitul lunii iulie și Festivalul de Folk, în luna august. Cum locația se află la peste 1.000 de metri altitudine, niciodată nu poți fi sigur de cum va fi vremea. Este o glumă care circulă de ani buni, dar este mereu actuală. „Un turist întreabă un cioban dacă plouă mult în zonă. Plouă destul de des, i se răspunde, dar dacă vrei să știi când plouă cel mai tare, uită-te când este organizat Festivalul de Jazz”.

S-a respectat tradiția: a plouat și anul acesta la Festivalul de Jazz de la Gărâna în toate cele patru zile de spectacol. Însă, spre deosebire de alți ani, acum nu a mai fost furtună în timpul recitalurilor. Publicul era însă pregătit pentru vremea rea și, la adăpostul umbrelelor și pelerinelor, a urmărit netulburat suita de recitaluri.

„Și la Woodstock, în 1969, 
a plouat tot timpul”

Și, totuși, de ce vine lumea în vârf de munte, ca să asculte muzică? La urma-urmei, sunt destule festivaluri de gen „mai la oraș”, la adăpost. „Este un loc special. Peisajul este fantastic, locația este perfectă și chiar dacă mai plouă, nu contează. Ce dacă plouă? Și la Woodstock a plouat. I s-a spus «Moodstock». Nici acolo ploaia nu a speriat pe nimeni. Gărâna este Woodstock-ul nostru aici, în Semenic”, spune un spectator.

„Eu îmi planific concediul în funcție de data la care se desfășoară festivalul. Îmi încarc bateriile pentru un an”.

În cei 23 de ani de când există Festivalul de Jazz s-a format un „nucleu dur” de aproximativ 3.000 de oameni care vin an de an aici. „Suntem un grup foarte mare, care deja ne știm foarte bine și care nu am lipsit de la nicio ediție, mai ales în ultimii 18-19 ani, de când festivalul a devenit unul internațional și au început să vină și marii muzicieni, pe care nici nu visam să-i vedem vreodată. Credeam noi că vor urca aici, în creierii munților, Jan Garbarek sau Stanley Jordan, sau Stanley Clarke, sau Hiromi Uehara? Niciodată! Însă unii au venit chiar de mai multe ori și ne-au bucurat de fiecare dată cu proiectele lor muzicale”. 

Distanța filtrează publicul

„Nu este ușor să ajungi la Gărâna. Faci mai mult de o oră din Reșița pe serpentine și niciodată nu știi ce vreme te așteaptă aici. Dar găsești un public care știe pentru ce muzică vine. Numai artiști de mare valoare, care doar aici, la Gărâna, îi găsești pe toți laolaltă. Asculți muzică de calitate, nici din greșeală nu auzi vreo manea sau altceva în afară de  jazz. Până la urmă nu te chinui să ajungi până aici ca să pui manele. Distanța filtrează foarte mult publicul. Nu bate nimeni atâta drum să se plictisească pe o muzică neplăcută”.

Locul atrage an de an noi admiratori ai genului. Și nu doar din România. Vin chiar și din Australia sau Noua Zeelandă și se îndrăgostesc iremediabil de acest loc. „Vin de patru ani aici. Sunt din Israel. Acum am venit și cu bebelușul. Stăm la cort, mâncăm gulaș de vită, ne plimbăm prin sat, facem drumeții cu copilul în brațe. Seara stăm la concerte. Chiar dacă mai plouă. Ploaia înseamnă viață. Eu, în Israel, nu am parte de așa ceva. Voi veni în continure aici și sunt convins că și fiul meu va veni aici, și singur, când va fi mare”, spune Moshe Aaron. „Eu vin din Italia. Este al treilea an și deja mă cunosc cu sute de oameni, am învățat și câteva fraze în românește. Mi-am făcut mulți prieteni aici. Mulți din Timișoara, dar și din București, Iași, Cluj, Constanța. Toți venim aici pentru muzică, peisaj, pentru socializare și comunicare în ale jazzului. Publicul este nișat pe acest gen de muzică și este foarte cunoscător. Este absolut minunat. Acum trei ani am venit singur. Acum doi ani am venit cu prietena, anul trecut am venit și cu doi prieteni. Anul ăsta suntem opt. Și cu copilul în brațe. Suntem din Forli, pe lângă Bologna, și am aflat de festival de la doi români care lucrau la restaurantul părinților mei și care au cerut liber ca să vină aici. Mi-au povestit și m-au făcut curios. Am venit și am rămas uluit. În Italia, nu cred că există un festival organizat așa, sus la munte. Desigur, sunt multe concerte, dar o concentrare așa de mare de artiști mari nu avem. De obicei, avem un nume mare, un cap de afiș, alături de trupe mai mici. Aici însă, la «Garana», avem parte numai de capete de afiș. Este fabulos”, spune Marco, un italian foarte vorbăreț, de 32 de ani.

Din America, cu dragoste

De doi ani vine din Statele Unite un domn de 60 de ani, Malcolm Smith. El nu stă la cort. Este printre fericiții care au găsit cazare în sat. „Am aflat de festivalul ăsta din «The New York Times» și din «The Boston Jazz Chronicles». Ambele acordau opt stele din zece pentru calitatea festivalului și zece stele din zece pentru locație. Sunt publicații de prestigiu și foarte exigente și mi-am zis că este cazul să zbor jumătate de glob pentru a vedea «minunea». Nu regret oboseala drumului. M-am îndrăgostit imediat de acest loc și voi veni an de an. Și la 70 de ani voi veni. Dacă Charles Lloyd a venit aici să cânte de trei ori la cei aproape 80 de ani pe care-i are, dacă John Surman a venit aici la 72 de ani, eu, ca spectator, pot veni fără nicio problemă. Și încă ceva. Am căutat dacă în SUA există un festival ca acesta, sus la munte. Așa am aflat că există unul, la Salt Lake City. Și acolo este foarte frumos, dar «The Boston Jazz Chronicles» nu a dat zece stele din zece locației”.

Cel mai important contingent de spectatori este format din timișoreni. „Avem la Timișoara mai multe fetivaluri de jazz. Două din ele organizate tot de Marius Giura, dar la niciunul nu este ca aici. Una e să stai în piață sau în sală, alta este să vii la Gărâna. Aici lumea este toată cunoscătoare de jazz, sunt melomani. În oraș vin și mulți curioși, unii se mai plictisesc, vorbesc tare, întreabă una-alta... Nu ai același public. În plus, aici ai și peisajul. De fapt, pentru noi, timișorenii, Semenicul este cum este pentru voi, bucureștenii, Poiana Brașov. Oaza noastră de liniște”, zice Istvan Nagy, un timișorean de 35 de ani, venit pentru a zecea oară la Gărâna Jazz Festival.

Sunt și foarte mulți bucureșteni. „E departe pentru noi, dar venim, iată, de 15 ani. Stăm la cort, pentru că n-am găsit niciodată cazare. De altfel, locurile de cazare pe perioada festivalului sunt antamate cu anii de aceiași oameni și nimeni nu este dispus să-l cedeze. Dacă ai pus mâna pe o cameră... apăi n-o mai lași. Fraier să fii să renuți la ceva ce se obține atât de greu. O cameră e aur. Dar nouă ne e bine și la cort. Chiar dacă plouă. Apropo. Suntem o gașcă de bucureșteni care venim la fiecare ediție. Ne-am cunoscut aici și suntem foarte buni prieteni, dar, atenție, nu ne vedem și în București. Doar aici. Eu stau în Berceni, Marcel stă pe Giurgiului. Suntem practic vecini, dar acasă nu ne întâlnim. Ne păstrăm conversațiile pentru aici. Montăm corturile în același loc și așteptăm un an reîntâlnirea. Aici ne-am cunoscut, aici ne întâlnim, aici vorbim. Lângă noi sunt două corturi din Iași și trei din Cluj. Asta e gașca noastră de Gărâna și abia așteptăm să ne revedem anul viitor”, spune Doru Istrate, din București.

Satul Gărâna numără aproximativ 150 de locuitori permanenți și mai multe pensiuni care însumează aproximativ 600 de locuri de cazare.