Supraviețuitori în capitala Deltei

Sulina de azi nu mai aduce deloc cu perioada sa de glorie. Cel mai cosmopolit oraș al României a devenit tot mai izolat. Din cei aproximativ 13.000 de locuitori înainte de 1989, acum au mai rămas 2.500, în majoritate persoane în vârstă. De ce s-a golit orașul? Prima cauză a fost închiderea industriei din oraș: portul, fabrica de conserve, șantierul naval și Zona Liberă. Din multele cherhanale care au existat, acum nu mai funcționează decât trei. Este adevărat că s-a dezvoltat puțin turismul, dar nu turism de masă, ci prin mici afaceri de familie în pensiunile agroturistice, cu maximum 20 de locuri de cazare fiecare.

„Bă! Voi o să ajungeți din nou un sat de pescari!” Asta le-a spus fostul președinte, Traian Băsescu, sulinenilor, în urmă cu vreo 10 ani, când a vizitat orașul. „A venit în Deltă la un șpriț. Era încă președinte. Noi, localnicii, ne-am dus peste el la masă. I-am cerut să facă mai mult pentru oraș, care se golea de la o zi la alta. Atunci ne-a zis că nu are ce face, că vom ajunge din nou un sat de pescari. Apoi ne-a trântit celebrul lui râs «hă! hă! hă!»”, spune, cu năduf, un localnic. Și, din păcate, cam așa s-a întâmplat.

Ca localnic, în Sulina nu mai ai ce face altceva în afară de pescuit și turism. Oraşul, altădată dinamic, este acum, în cea mai mare parte a anului, pustiu. Doar când începe sezonul turistic, de obicei de Paște sau de 1 Mai, Sulina se mai animă, culminând cu cele trei luni de vară când, practic, populația se triplează. „Acum, orașul trăiește din cele trei cherhanale, transportul de pasageri cu șalupele rapide și pensiunile agroturistice. Hotelurile mari, cele de pe vremea lui Ceaușescu, sau mai vechi, sunt închise și părăsite. Ruină sunt toate. Sulinenii ori sunt pescari, ori sunt pensionari. Nici Portul Liber nu mai merge. Urlă câinii și pe acolo. Eu, de exemplu, nu știu pe nimeni care să mai lucreze acolo”, spune un domn cu o sticlă de bere în mână, obosit după ce a predat peștele la cherhana.

„Navigația pe Sulina a fost sabotată. A fost cu schepsis”

„Domnule, acum 150 de ani, francezii, englezii, olandezii și austriecii au făcut Dunărea navigabilă, de aici până la Galați și Brăila. Ei au tăiat canale drepte și le-au dragat. Au făcut diguri. Au adus Comisia Europeană a Dunării aici, la Sulina, și au făcut ordine pe braț. Păi, ce? Puteam tăia noi drept «M»-ul de la Crișan, pe Dunărea Veche, și să facem canalul navigabil? Aveam noi utilaje să facem asta? Niciodată. Ei ni l-au dragat ani de zile. Acum, nu a mai fost dragată Dunărea de 30 de ani”. „Așa e. Ultima dragare am prins-o pe când eram copil”. „Apoi a venit și eșuarea acelei nave, Rostok, de a blocat canalul de tot. Aici a fost sabotaj. Clar!”. „Domnule, vaporul ăla nu avea voie să se răstoarne. Mai ales acolo, unde este cel mai îngust loc. A fost încărcată prost special, cu toată greutatea pe-o parte, așa că orice şalupă care trecea pe lângă ea o putea răsturna, de la valuri. Aia a fost sigur manevră. Apoi au mutat navigația de pe Sulina pe Chilia și, mai ales, pe Canalul Dunăre-Marea Neagră. Că la Agigea era bătaia peștelui: descărcare-încărcare pe barje, taxe de ecluză, de tractare... Bani mulți! Dar dacă ăsta a fost interesul...”. „Noi, în perioada aia, ca să ajungem la Tulcea, mergeam cu vapoarele până la epavă, apoi coboram pe uscat și mergeam aproape un kilometru pe jos... că era ploaie, că era vânt... nu conta, apoi urcam, dincolo de epavă, pe un alt vapor care ne ducea la Tulcea. Nici șalupele nu puteau trece. A fost cu schepsis, bine ticluit naufragiul ăla. Cunosc pe cineva din Partizani, care a fost de față la naufragiu. Zicea că ăia de pe vapor aveau pregătite bagajele să sară imediat pe mal. După aia s-au pus liniștiți pe băut și pe râs. Aproape un an a durat până au lărgit acolo ca să mai treacă vapoare de călători, că cele comerciale... nici vorbă. Nu încăpeau. 15 ani a durat până au scos epava, dar și acum pe acolo se circulă cu atenție, pe stânga, că mai sunt resturi. În orice caz, nu mai este traficul de odinioară. Păi... era coadă la intrare pe braț, stăteau vapoarele ancorate în largul mării și două-trei zile. Acum... Așa au murit și Tulcea, și Galațiul, și Brăila”.

“Băsescu a râs de noi. E pirat, nu vaporean!”

După două-trei beri se schimbă subiectul la masă. Politică. „Toți au venit, au promis, au plecat, n-au făcut nimic. Mai știi când a venit Ponta? Mamăăă!, ce-a mai promis! Că aduce lanțuri hoteliere, că reface Șantierul Naval, că reface drumul până la Sfântu Gheorghe. Nimic n-a făcut!”. „Da, și o bârfea pe Udrea că a furat la reabilitarea drumurilor și a falezei. O fi furat, nu zic nu, că eu n-am de unde să știu ce hârtii și bani au învârtit ei p-acolo, dar a pavat toate străzile din oraș și drumul până la plajă”. „Singurul care nu a promis nimic a fost Băsescu. Ăla a fost direct. A zis că o să ne ia dracu’ pe toți”. „Încă nu ne-a luat dracu’, dar suntem prin zonă. Dacă vine o vară urâtă, fără turiști, chiar ne ia. Nu mai zic dacă se mai întâmplă vreo poluare și dispare peștele. Că au tot fost”.

Orașul cu 16 taxiuri

Se mai alătură un grup. „Ați adus mulți?”. „11 ori 3. 33 de turiști din Tulcea, cu trei bărci. I-am dus pe toți la taxiuri”. „Asta-i cea mai rentabilă activitate aici. Șalupele de transport. Păi, uită-te și tu la prețurile de pe panouri. 60 de lei până la Tulcea, 50 de lei până la Letea, 50 de lei până la Farul Nou, 50 de lei până la Insula Păsărilor, 70 de lei până la Sfântu Gheorghe. Și au 2-3 curse pe zi fiecare, au 12-15 locuri în șalupă. Vara sunt pline-ochi”.

În Sulina sunt cinci companii de taxiuri, care au, împreună, 16 mașini. „E rentabilă taximetria în Sulina?”, întreb. „Rentabilă, pe dracu’. Din noiembrie până în aprilie sparg seminţe pe lângă mașină. Taxiurile merg când sunt turiști. Noi n-avem nevoie de taxi. Avem biciclete, n-avem nevoie de mașină. Cred că în afară de taxiuri niciuna din mașini nu are ITP-ul la zi în Sulina. Șoferii de taxi sunt și pescari, așa că dimineața au ce face, au slujbă. După aia... sparg semințe”.

„Dacă n-ar fi turismul de Deltă, vara, și peștele, cât o mai fi și peștele, am fi morți aici.” „Nu sunteți prea optimiști”, le zic. „Noi, la vârsta noastră, nu mai avem așteptări. Dar ne vom duce și noi. Și atunci? Ce se va întâmpla cu Sulina? Tinerii au plecat. Nu mai este nimeni să ne ia locul. Uite la hotelul Delta. Nou, frumos, luxos, mare, 4 stele. L-a închis patronul. Nu are cine să-i lucreze nici pe perioada verii, când ar mai veni lumea. Iarna, nici atât. L-a închis. Păi, ce? Pot eu, sau nevastă-mea, la 65 de ani, să mai lucrăm?”. „Aici nu merge cu hoteluri mari. Aici merg mai bine pensiunile mici, unde să muncești cu familia. În 2-3 oameni, pentru 5-6 camere de închiriat, ieși binișor. Am vorbit cu Ivan de la pensiunea aia de lângă cimitir. Vara vine fii-sa din Anglia să-i ajute și au rezervări deja până în octombrie. Dar măgăoaia aia de hotel... aia trebuie întreținută cu bani mulți tot anul”.

Șalupele rapide sunt cele mai importante mijloace de transport. „Scump, dar faci doar o oră jumate de oră până la Tulcea. Nava Navromului face în amonte 4 ore, dar pe aia, noi, localnicii, avem reducere, și cu aia mergem. 15 lei. Turiștii nu au reducere”.

I-am lăsat la masă și am plecat spre plajă, colindând pe străduțe. Multe pensiuni, multe anunțuri cu camere de închiriat. „Cât costă?”. „20 de euro camera. Dacă doriți demipensiune, încă 20 de euro de persoană”. Cam astea sunt prețurile la cazare în pensiunile mai vechi din Sulina. Sunt însă și pensiuni noi, mici resorturi moderne unde cazarea costă de la 30 de euro pe noapte de persoană.

Drumul spre plajă abundă de anunțuri cu „Teren de vânzare” și „Proprietate privată”. Se preconizează construcția de noi pensiuni, pe bani europeni. Ăsta este un semn bun, înseamnă că există oameni dispuși să investească în zonă. „La anu', aici se vor face trei sau patru pensiuni. Am văzut niște domni făcând măsurători p-aici zilele trecute”, spune o doamnă. „Ar fi bine, ar mai veni lumea să ne mai vadă și pe noi. Nu numai vara”.

Dilema ecologiștilor: salvăm pădurea Letea sau caii sălbatici?

Pădurea Letea este rezervație naturală și nici măcar o creangă nu trebuie să părăsească perimetrul. Pe de altă parte, în pădure și-au găsit sălaș celebrii cai sălbatici, iar aici intervine o problemă chiar fără ieșire: iarna, caii sălbatici, în lipsa hranei, rod scoarța copacilor, care până în primăvară se usucă. Am intrat în pădure însoțit de un ghid. „Dacă ar fi 10-20 de pomi, n-ar fi nicio problemă. Dar primăvara găsim mii de copaci care se usucă din cauza asta. Iar asta se întâmplă an de an. În pădure sunt câteva herghelii de cai sălbatici. Per total sunt, după unii, 1.500 de cai. După alții, chiar 2.500. Nu-i poate număra nimeni exact pentru că sunt foarte sperioși. Nici cu drona nu i-au putut număra. Se ascund la cel mai mic zgomot”. „Bun, și atunci? Care ar fi soluția? Ce protejăm? Pădurea sau caii?”. „Părerile sunt împărțite. Părerea mea e să scoatem caii din pădure. Că Delta este mare. Dar atunci nu vor mai fi cai sălbatici, ci cai liberi. Cai care se vor domestici ușor-ușor, așa cum s-a întâmplat cu cei care au mai ieșit din pădure. Grea alegere”. „Alte animale mai sunt în pădure?”. „Sunt șacali, iepuri, căprioare. Au fost și mistreți, dar au murit toți anul trecut când cu gripa porcină. Iar șacalii au făcut curățenie, au mâncat toate hoiturile. Sper să nu avem acum o problemă și cu șacalii. Momentan nu s-au înmulțit prea tare. Sunt câteva sute și stau ascunși și ei. Mistreții or să reapară și ei în timp. Sperăm să nu mai vină cu gripa aia păcătoasă. Erau mulți până anul trecut. N-a mai rămas niciunul. Ăia bolnavi au venit din Ucraina, au traversat Chilia și așa a ajuns aici boala. Ați văzut vreodată un mistreț cum traversează Dunărea?”. „Eu nu am văzut mistreț în viața mea”, îi zic. „Vă zic că i-am văzut eu. Mistrețul înoată de zici că e vidră”.

Revin la subiectul cailor sălbatici. „Deci, până la urmă, ce protejăm? Caii sau pădurea?”. „Caii sălbatici nu ar trebui să dispară din pădure, dar ar trebui să mai scoatem din pădure măcar jumătate din ei. Însă nu cum s-a procedat în urmă cu câțiva ani când au fost duși la abator. Sute! Nu zeci de cai. Sute! S-a vrut decimarea lor. Noroc că nu i-au ucis pe toți. S-au opus ecologiștii. Însă ceva trebuie făcut, să împăcăm și pădurea, și caii, și ecologiștii, și sătenii din Letea. Probabil crearea unui țarc unde să-i ducem... Dar trebuie bani și un proiect serios. Poate vin și niște bani europeni. Caii nu trebuie să dispară, sunt poate cea mai importantă atracție turistică a Deltei. Vara vin mii și mii de turiști să-i vadă. Nu toți sunt norocoși să-i și vadă, dar ei trebuie să existe”.

Am aflat cu ocazia vizitei în Pădurea Letea și despre forma de organizare a hergheliilor de cai sălbatici. Într-un grup există masculul alfa, 7-8 iepe și 6-7 mânji. Mânzul mascul ajuns la maturitate este alungat și încearcă să-și găsească o altă herghelie. Dacă-l învinge pe masculul alfa, devine stăpân. Dacă nu, nu-și mai încearcă norocul în altă parte și se unește cu alți „învinși” formând grupuri de „cai călugări” care așteaptă ca un mascul alfa să moară în vreo herghelie și, în ordinea sosirii în grupul „călugărilor”, să-i ia locul. Interesant că pe perioada verii, când este foarte cald, și își fac apariția tăunii, caii se adună toți la un loc și toți se balegă „la comun”. Tot acest bălegar este bătut cu copitele și mirosul degajat alungă tăunii. La fel de interesant este și un alt aspect. Masculii alfa verifică balega fiecărui cal și, dacă descoperă că unul este bolnav, este imediat alungat.

Singurul care nu a promis nimic a fost Băsescu. Ăla ne-a zis-o direct. A zis că o să ne ia dracu’ pe toți.

Localnic din Sulina

Când a venit Ponta, ne-a făcut capul mare cu cât a furat Udrea. Apoi a zis că aduce turiști și că redeschide portul și Șantierul Naval. A dat doar din gură. N-a făcut nimic.

Localnic din Sulina