x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Rivalii veneţieni

Rivalii veneţieni

de Tudor Cires    |    10 Mar 2012   •   21:00
Rivalii veneţieni

Nicaieri, splendoarea Re­nas­te­rii din secolul al XVI-lea italian nu ni se ofera mai prietenos si mai convingator ca la Venetia, orasul lagunar unde Jean Coc­teau spunea ca porumbeii merg pe jos, iar leii de piatra inaripati zboara prin vazduh!
Nu despre trimful sculpturii ve­ne­tiene as vrea totusi sa scriu, ci despre cel al picturii.

A doua jumatate a secolului al XVI-lea consemneaza, in Serenissima Republica, o rara coincidenta a geniilor concurente. Tizian, Tintoretto si Veronese im­part si isi disputa, timp de trei­zeci de ani, gloria unui fecund trium­vi­rat artistic, in care artistii rivali se influenteaza si se inspirea unul de la celalalt, fara sa recunoasca vreodata explicit acest lucru.

Tintoretto, a carui casa e nu departe de Palazzo Correr – se­diul Institutului Roman de Cultura si Cercetare Umanistica de la Ve­ne­tia, a fost, la inceput, ucenicul lui Tizian; apoi, intre cei doi, s-a instalat o durabila antipatie. Tinto­retto, la randul sau, a fost devansat de Veronese, care, pro­fitand de neintelegerile ma­es­tri­lor, le-a suflat comenzile.

Imaginati-va un concurs de proiecte la care participa cei mai mari pictori ai scolii ve­ne­ti­e­ne, scoala care a impus uleiul pe panza, clarobscurul, detaliile, portretul si o noua in­ter­pretare plastica a scenelor bi­blice... Apa­naj al clasei dominante, portretul punea in valoare functia personajului si dadea unui patrician dreptul la imagine pu­blica, la fel ca Papa Paul al III-lea, Carol Quintul, Francois I, pictati de Tizian.

Daca portretul trecea drept un gen minor, scenele biblice erau teme de capatai ale se­colului al XVI-lea. Tizian, Tintoretto, Ve­ro­ne­se au pictat, de exemplu, fiecare, scena Dejunului de la Emmaus, descris in Evanghelia lui Luca. Aceasta il reprezinta pe Iisus care frange painea, alaturi de doi tovarasi de calatorie carora li se releva adevarata lui identitate... 'Si ochii lor s-au deschis si l-au recunoscut', scrie evanghelistul.

Tizian a pictat cateva versiuni ale acestei teme, in care se vede pasiunea pentru detaliu. Tintoreto l-a urmat, punand, prin jocul de clarobscur, accentul pe simplitate. La Veronese, na­ratiunea sacra se amesteca insa cu portretul aristocratic. El si-a ales scena cand Iisus bi­ne­cuvanteaza painea, compozitie care degaja echilibru si armonie. Nu gasim, aici, pasiunea scolii venetiene pentru paradoxul Invierii lui Iisus. Nu observam, ca la ceilalti rivali, chipul trecut, trei zile, prin moarte fizica, al Mantuitorului. Nu ne invaluie clarobscurul expresiv care randuieste noaptea cu ziua, viata cu moartea...

×
Subiecte în articol: special muntele credintei