Sf. Nicodim, viclenitul răzbunat

In Mehedinti, prin „portile de fier” ale Dunarii, la sfarsitul secolului al XIII-lea, au patruns, parca o data cu apa bolborosind printre dintii piepteneului de piatra, cativa fii spirituali ai Bizantului ortodox, care au intemeiat primele manastiri cunoscute de noi. Intre acestia, calugarul Nicodim reprezinta o figura exceptionala. Izvoarele spun ca era din neam de vlahi din Macedonia si ca era ruda de sange cu Voda Nicolae Alexandru Basarab. A renuntat la avere si s-a calugarit la Manastirea Hilandar din Muntele Athos. S-a vorbit mult despre eruditia, despre sfintenia si clarviziunea lui, fiind considerat autorul unor vindecari miraculoase.

Sarbii l-ar fi dorit Patriarh, dar Nicodim, urmand un vis, a trecut Dunarea, folosindu-si rasa calugareasca drept luntre, si i-a cerut lui Vlaicu Voda sa-i dea loc de ridicat manastire, la Vodita. Dupa legenda, aceasta pare sa fie prima manastire „zidita” din Tara Romaneasca. Se spune ca locul e puternic si acum, pastrand harul de a vindeca al Sfantului. Cei bolnavi sau doar osteniti de viata vin sa se roage in tufisurile crescute pe langa crucea veche din altar.

Cand a ajuns aici si a vazut izvoarele limpezi ca oglinda, stancile abrupte si padurile dese, si-a zis ca va trebui sa ridice si o a doua manastire... Aceasta va fi... Tismana. Dar, pana atunci, de la Vodita, Nicodim a ajuns la Ponoarele, prin Valea Gainii, si acolo legenda spune ca, dintru inceput, locuitorii l-au alungat. Temandu-se ca vor pierde locurile de pasunat, i-au inscenat un furtisag. Au taiat o gaina si i-au pus-o in desaga. Se spune ca l-au insotit cu batai de toba si sunete de cimpoi pana in apropiere de paraul Bulba, unde i-au scos gaina din desaga, acuzandu-l ca ar fi hot (de atunci, locul poarta numele de Valea Gainii).

Nicodim i-a blestemat pe ponoreni sa ajunga numai tobosari si cimpoieri. A mai menit ca apele lor sa intre in pamant si, unde vor iesi din nou, sa fie tulburi; apoi: cand vor avea faina sa nu aiba sare, cand vor avea sare sa nu aiba faina, iar cand le vor avea pe amandoua sa nu aiba liniste si pace.

Pentru ponorenii urmasi ai acelora care l-au „viclenit” pe Nicodim, credinta in anatema e, azi, aproape la fel de puternica precum credinta in Dumnezeu. Prin toate padurile dintre Vodita si Ponoare, dar mai cu seama in Valea Gainii, intalnesti troite si icoane pictate, ca sa-l imbuneze. Abia in decembrie 2006, locuitorii au gasit calea sa ridice deplin anatema. Intamplandu-se ca, la 600 de ani de la moartea Sfantului Nicodim, epsicop al locului, sa fie tot un Nicodim, acesta a venit si a pus piatra de temelie a unei biserici noi, ridicata „pe loc virgin”, unde niciodata n-a fost zid de casa.

Ca sa-i faca loc, ei au trebuit „sa mute muntele”, cum ceruse Sfantul, dupa legenda. Si asta au facut, taind capul unui stei, pentru a netezi locul. Si, spun ponorenii, o data ce au facut asta, au inceput sa simta cum grijile se ridica de pe umerii lor.