Titanic – un secol de lacrimi

De un an intreg – de un secol, imi pare uneori – omenirea se pregateste pentru aceasta comemorare. La ceasul la care cititI, mai mult de o mie de persoane isi fac bagajele ca sa porneasca la drum la bordul altui transatlantic... Unul care va ajunge in port!

As fi putut sa scriu despre aceasta tragedie care a coplesit planeta in termeni seci, statistici, de care piata informatiei este suprasaturata in aceste zile de miez de April. Date tehnice, ore exacte, speculatii... Cine unde se afla, a cui era responsabilitatea? Ori, dimpotriva, as fi putut s-o pornesc pe cararea celor care fac din scufundarea Titanicului cea mai romantata dintre tragediile lumii.
Am preferat sa trec doar, in revista, cateva intamplari de un firesc... nefiresc.

Naufragiul orasului plutitor
Gazeta Ilustrata din 14/27 aprilie 1912 publica la Bucuresti un amplu si emotionant reportaj intitulat 'Infricosatul ghetar care a strivit vaporul Titanic'. 'Lumea intreaga a fost cuprinsa de un fior de groaza cand a aflat dezastrul catastrofal al transatlanticului Titanic. Infricosata stire despre naufragiul giganticului oras plutitor ce se afla in primul sau voiaj spre NewYork s-a raspandit cu iuteala fulgerului pe intregul glob unde a putut patrunde scanteia telegrafului! Ingrozitor a fost puternicul avertisment dat omenirii ca elementele naturii inca nu sunt subjugate suprematiei omului si ca dejoaca cu un singur gest brutal cea mai ingenioasa creatiune a creierului sau neastamparat.

Si asta data n-a fost un fenomen grandios al naturii care a nimicit truda omului, ci un simplu mers firesc al legii ei care a dat lumii de stire printr-un semn vulgar ce jucarii sunt chiar acesti uriasi plutitori fata de puterea bruta a unui comun ghetar! (…) Dar nu deplangem numai paguba materiala, banul, averile, am putea zice chiar comorile, care s-au scufundat in neantul marilor, ci mai cu seama deplangem victimele acestei nenorociri mondiale care zac astazi cu miile in fundul oceanului, fara ca acei ce-i iubesc sa poata varsa o lacrima pe mormantul lor si sa-l impodobeasca cu flori! (…)

Toti acesti mult si adinc iubiti au gasit moartea in nemiloasele valuri si dorm somnul cel de veci intr-un singur si acelasi umed mormant, fara deosebire de rang, de clasa si de avere! (…) Care dintre marile transatlantice plutitoare putea oferi pasagerilor o siguranta mai mare decat uriasul Titanic? Cand a fost lansat acest Goliat al vapoarelor, s-a facut in jurul sau o valva de neinchipuit in presa engleza si-n cercurile maritime de pretutindeni. Era considerat ca un triumf al arhitecturii navale britanice. Trei mii de pasageri si oameni de echipagiu puteau fi imbarcati, nutriti, punandu-li-se la dispozitie tot ce confortul modern a inventat. Pe bord se gaseau: o sala de mancare pentru 1.500 de persoane, bai, o piscina, sali de joc, saloane luxoase si apartamente rezervate.

Pentru 22.000 de franci – pretul acestor apartamente – pasagerul avea cea mai luxoasa calatorie peste ocean si cea mai comoda eleganta, ce se gaseste numai pe bordul yachturilor particulare. (…) Uiti ca traiesti intr-un vapor. Ai iluzia ca esti intr-un hotel grandios, cu o terasa minunata de pe care se vede marea!... Ce bine e sa traiesti aci!... (…) Ce rafinament, ce lux; fiecare colt zice ceva. Tot ce civilizatia omeneasca a gasit mai bun, mai frumos si mai elegant gasiti in acest oras plutitor. Dar colo, colo din departari se vede ceva alb, vag: e cimitirul-ghetar, iceberg-ul – e Moartea!'

'Titanicul se scufunda in sunetul muzicii'
Agentia United Press International isi anunta abonatii, la 16 aprilie, ca in catastrofa Titanicului au murit aproape toti barbatii de pe vapor. Statistica asta e o proba a... cavalerismului de-acum un veac. Nu ca am fi avut nevoie de o asemenea demonstratie. Cu siguranta, toti ar fi vrut sa-si probeze buna educatie intinzand bratul unei femei, la intrarea in sala de bal... Dar viata are uneori un parcurs straniu.

Si in ce priveste tragedia de acum 100 de ani, petrecuta in noaptea de 2 spre 3 aprilie, stil vechi (14 spre 15 aprilie, stil nou), in anul 1912, singura alaturare a ei cu o noapte de bal e ca... naufragiatii s-au scufundat pe muzica de vals. Povestea dovezii de curaj a membrilor orchestrei de pe Titanic (formata, dupa unele surse, integral din interpreti tigani, iar dupa alte surse dirijata de George Kruis, profesor la Conservatorul de muzica din Liège, Belgia) avea sa faca inconjurul lumii.

Gazeta Ilustrata din 21 aprilie/4 mai 1912 publica in paginile sale povestea aceasta romantica, neverosimila, supraomeneasca. Un eseu tulburator. 'Sunt gesturi pasnice omenesti, care intrec cele mai eroice fapte. Orchestra de pe nenorocitul transatlantic a facut acest gest frumos si nobil, inchinand Muzicii ultimele clipe de viata. Sa canti, sa canti marsuri vesele in timp ce Moartea atotstapanitoare te pandeste din clipa in clipa; sa canti in vreme ce valurile ucigase inghit sute de oameni (...) sa canti pentru cea din urma oara imnul vietii – se poate ceva mai eroic, mai supraomenesc? (...) Toate imnurile eroice, care au tarat orbeste multimea in razboaie – ce erau toate aceste muzici fata cu instrunarea semizeiasca a orchestrei de pe Titanic?'

Comori si virtuti
Valoarea diamantelor si a perlelor pierdute in naufragiul Titanicului este de 25 de milioane de franci (la evaluarea anului 1912). Bogatasii care se aflau pe bordul vaporului erau asigurati pentru sume foarte mari. Iata ce mentioneaza ziarul Universul: 'Head, din Londra, pentru 25 de mii lire sterline; doamna Widener, care avea cu dansa trei pretioase coliere de perle, era asigurata pentru 150.000 lire. Printr-o clauza speciala, prevazuta in asigurare, doamna Widener era obligata sa poarte, zi si noapte, colierele la gat'. Sotia cunoscutului bancher Widener avea sa se numere printre supravietuitori, fiind salvate si perlele sale. Cea mai renumita piatra pretioasa disparuta cu Titanicul este marele diamant 'Hope', supranumit 'diamantul albastru', unul dintre cele mai mari si mai scumpe diamante din lume. El valora atunci 1,5 milioane de marci si apartinea multimilionarului Max Lean.

Martorii oculari ai tragediei povesteau ca miliardarul Astor si sotia sa, bancherul Widener si maiorul Butt au stat pana in ultimul moment pe punte, refuzand sa coboare in barcile de salvare, destinate femeilor si copiilor. E emotionant devotamentul sotiei lui Astor, care a refuzat sa se desparta de barbatul ei. In presa vremii s-a scris ca toti patru au stat nemiscati, calmi pana au fost inghititi de valuri. Imediat dupa naufragiu, fiul miliardarului a inchiriat un vapor si a plecat la locul catastrofei in cautarea cadavrului tatalui sau. Printre victimele catastrofei se afla si multimilionarul american Allison, care a pierit in valuri impreuna cu sotia sa si cu unul dintre copii. Milionarul Guggenheim si sotia lui au murit strans imbratisati…

Un alt cuplu de milionari americani avea sa moara sub greutatea aceluiasi val. Isidor Strauss a refuzat sa intre in barca de salvare fara femeia lui, iar aceasta, la randul ei, a refuzat sa se desparta de barbat. In ambarcatiune nu era loc decat pentru o persoana. Amandoi au pierit in catastrofa.


Ce scria presa americana
'Cel mai mare vapor de linie s-a scufundat la 2:20 dimineata', titreaza New York Times in editia din 16 aprilie 1912 (stil nou). 'Salvarea a venit prea tarziu', scrie ziarul, 'exceptand cateva sute de oameni care au incaput in barci, respectand principiul «primii – femeile si copiii»'. Si tot New York Times scrie: 'Vasul Carpathia se indreapta spre New York cu supravietuitorii'; 'Vaporul California cauta urme la locul dezastrului'; 'Dupa Titanic, navele de linie nu vor mai pleca fara sistem de comunicatii TFF'…

La doua saptamani de la accident, pe cealalta coasta a Americii, Los Angeles Herald, din 30 aprilie 1912, se ocupa de Joseph Bruce Ismay, managerul companiei navale britanice White Star Line. El elaborase strategia construirii a trei mari vase de linie, Olympic, Titanic si Britannic. J.B. Ismay s-a aflat la bordul Titanicului la ciocnire, fiind ulterior salvat pe una dintre barci. Se spune ca in momentul scufundarii s-a intors cu spatele, neputind sa suporte imaginea dezastrului. Ajuns in New York, la 18 aprilie 1912, acesta a fost obligat sa dea lamuriri in Senatul SUA cu privire la catastrofa. Presa l-a dispretuit, considerindu-l las si pocindu-i numele in J. 'Brute' Ismay. Se spune ca insusi magnatul presei, William Randolph Hearst, l-ar fi trecut pe lista dusmanilor personali, dezlantuind aceasta vendeta. Desi, ulterior, J.B.

Ismay a cheltuit multi bani pentru a sustine marina britanica in primul razboi mondial, societatea londoneza l-a ostracizat, aruncindu-l in dizgratie pentru tot restul vietii.

Eroul radiotelegrafist
'Iata si un erou: Phillips, telegrafistul Titanicului. Din clipa cand s-a produs ciocnirea si pana in ultimul moment, nu si-a parasit aparatul. Cititi semnalele sale de alarma, strigatele sale de ajutor si apoi cel din urma vaiet, care concretizeaza disperarea si sfarsitul monstrului plutitor, inghitit de valuri: Ne pierdem!' Dezastrul marelui Titanic a scos in evidenta cat de importanta pentru omenire era telegrafia fara fir. Omenirea depindea de cablograme, marconigrame, radiograme. (Ca o curiozitate, printre cei pieriti in valurile Oceanului s-a aflat si un tanar din oraselul elvetian in care Marconi si-a probat tehnica transmiterii la distanta a sunetului...

Piatra lui de mormant – sub care nu se afla nici un sicriu, insa – e doar la cativa metri distanta de Stanca Ciobanului pe care se afla 'atelierul' lui Marconi.) Dar sa revenim la eroul nostru: fara eforturile lui, fara semnalele transmise in codul international Morse, cele 750 de vieti salvate de la moarte ar fi pierit in valuri sau de frig. Semnalele lui au fost auzite insa de Carpathia, cea mai apropiata nava, si marinarii de pe ea au putut interveni. Phillips e unul dintre cei care nu au putut fi salvati. Ne imaginam deznadejdea lui, cand n-a mai putut transmite pericolul in care se afla vaporul, in vreme ce 1.600 de oameni se zbateau in bratele reci ale Oceanului. A reusit sa salveze mai putin de o treime dintre cei aflati la bord... strigand disperat: S.O.S.! Salvati sufletele noastre!