x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Antrenor american, suspendat 12 ani pentru implicare în dopaj

Antrenor american, suspendat 12 ani pentru implicare în dopaj

12 Mai 2017   •   12:21
Antrenor american, suspendat 12 ani pentru implicare în dopaj

Antrenorul american de haltere Michael Gingras a fost suspendat pe o perioadă de 12 ani pentru comportament interzis în materie de dopaj, a anunţat Agenţia antidoping din Statele Unite (USADA), citată de agenţia Reuters. 

USADA a precizat, într-un comunicat, că Gingras (31 ani) a admis acuzaţiile de posesie, trafic şi administrare de produse dopante unui sportiv, în perioada octombrie 2015 - mai 2016. 
Datorită cooperării sale totale oficialii USADA, de la startul anchete şi a recunoaşterii vinovăţiei sale, Gingras a devenit eligibil pentru o reducere a sancţiunii. 
Perioada de ineligibilitate a antrenorului din Milwaukie (Oregon) este calculată începând de la jumătatea lunii ianuarie, data la care a recunoscut că a încălcat regulamentul antidoping. 
Totodată, lui Michael Gingras i-au fost anulate toate rezultate obţinute în competiţiile la care a luat parte începând din 16 octombrie 2015, data aproximativă la care a ajutat un sportiv care se pregătea să utilizeze produse interzise. 

Sursa: www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: haltere dopaj