x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Rapid, cu trei victorii, revine în Liga 1

Rapid, cu trei victorii, revine în Liga 1

de Adi Munteanu    |    19 Iun 2020   •   19:00
Rapid, cu trei victorii, revine în Liga 1

FRF a stabilit calendarul play-off-ului de promovare în Liga 1. Tragerea la sorți a stabilit ca primul meci-șoc să fie UTA-Petrolul Ploiești, la Arad. Cu o victorie, „Bătrâna Doamnă” va lua un avantaj important pentru promovare după care poate trage doar la rezultate de egalitate și chiar ar putea arbitra disputa pentru celelalte două locuri care pot duce în prima ligă. Calculele hârtiei arată că orice echipă care va obține 4 victorii este sigur promovată. Cu un joc al rezultatelor și cu 3 victorii se poate promova. Favorita nr. 1 rămâne UTA. A doua favorită pare a fi Rapid, cu condiția să scoată un rezultat bun la Mioveni în prima etapă. Avantajul giuleștenilor este că meciul decisiv, din ultima etapă, îl va disputa acasă cu Turris, principala contracandidată. Dezavantajul pentru Rapid este acela că primele două meciuri le va juca în deplasare, la Mioveni și la Ploiești cu Petrolul. Dacă însă va obține două victorii plus încă o victorie pe teren propriu, echipa antrenată de Dan Alexa este ca și promovată în Liga 1.

 

Favoritele mele la promovare sunt UTA și Rapid, care se califică direct. Pe locul trei va merge Petrolul și în barajul cu orice echipă din Liga 1, Petrolul va promova și ea. Va fi un campionat minunat anul viitor, cu Craiova, Rapid, Dinamo, Petrolul, UTA, FCSB... Se vor deschide și stadioanele... Vom avea ce vedea!
 

×
Subiecte în articol: rapid