x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi CSM Bucureşti s-a calificat cu emoţii în sferturile Cupei Challenge la handbal masculin

CSM Bucureşti s-a calificat cu emoţii în sferturile Cupei Challenge la handbal masculin

15 Feb 2020   •   20:28
CSM Bucureşti s-a calificat cu emoţii în sferturile Cupei Challenge la handbal masculin
Sursa foto: imagean/Getty Images/iStockphoto

CSM Bucureşti s-a calificat cu emoţii în sferturile de finală ale Cupei Challenge la handbal masculin, sâmbătă seara, după ce a terminat la egalitate cu echipa suedeză Alingsas HK, 24-24 (10-10), în Sala Dinamo din Capitală, în manşa a doua a optimilor de finală.

CSM Bucureşti, deţinătoarea trofeului, câştigase în tur cu 29-28 şi a obţinut egalul în retur după un gol marcat în ultimul minut.

Meciul a fost echilibrat, dar oaspeţii au condus în prima repriză cu 3-1, 4-3, 5-4, 6-4 şi 10-9, dar la pauză scorul a fost egal, 10-10. În partea secundă, scandinavii au avut şi două goluri în plus pe tabelă, 17-15 (min. 44), iar apoi trei, 20-17, 22-19 (54). Alingsas HK conducea cu 23-21 în min. 57, dar ''tigrii'' au egalat, 23-23, oaspeţii au făcut 24-23, însă Selicani Teixeira a adus egalul.

Pentru CSMB au înscris Henrique Selicani Teixeira 6 goluri, Ionuţ Ramba 5, Goce Georgievski 4, Adrian Rotaru 4, Liviu Caba 3, Mihai Nica 1, Mihai Becheru 1.

Golurile oaspeţilor au fost reuşite de Felix Claar 6, Benjamin Helander 5, Andreas Lang 4, Johan Nilsson 4, Daniel Blomgren 2, Axel Franzen 2, Fredrik Teern 1.

Meciul a fost arbitrat de polonezii Andrzej Chrzan şi Michal Janas, iar delegat EHF a fost grecul Panagiotis Antonopoulos.
AGERPRES

×
Subiecte în articol: csm bucuresti