x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Rata de promovare a concursului de titularizare, sesiunea 2020, în Capitală a fost de 64,43%

Rata de promovare a concursului de titularizare, sesiunea 2020, în Capitală a fost de 64,43%

04 Aug 2020   •   14:32
Rata de promovare a concursului de titularizare, sesiunea 2020, în Capitală a fost de 64,43%

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti anunță că rata de promovare la titularizare este de 64,43%, înainte de contestații. 35 de candidați au obținut nota 10.

 

„Ministerul Educației și Cercetării a publicat pe site-ul titularizare.edu.ro rezultatele obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar - sesiunea 2020, înainte de înregistrarea contestațiilor. Procentul notelor peste 7 (șapte) obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 64,43%, superior în raport cu procentele consemnate în ultimii ani. 35 de candidați au obținut nota 10, iar 1588 de candidați au obținut note între 7 și 9,99”, a anunțat într-un comunicat de presă Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Potrivit datelor transmise de ISMB, la proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar s-au prezentat 2663 candidați, iar în centrele de evaluare au fost notate 2519 de lucrări, întrucât: 126 de candidați s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, 2 candidați au fost eliminați, iar lucrările a 16 candidați au fost anulate din motive legate de nerespectarea metodologiei.

„Candidații eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu vor fi repartizați pe posturi didactice în anul școlar 2020-2021. Contestațiile pot fi depuse la sediul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti sau transmise prin mijloace electronice în zilele de 4 august, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 5 august, până la ora 12:00. Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site-ul menționat anterior, în data de 11 august. Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci). Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante, publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 12 - 14 august”, se mai arată în comunicat.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: titularizare